sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Efectele vestirii Evangheliei in societate


1.      Introducere
Romani 1:16-17: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, și care duce la credință, după cum ese scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință”.”
Romani 10:13-17: „Fiindcă ”oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: ”Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: ”Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.”
Matei 28:18-19: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
În prezenta lucrare vom vedea ce este evanghelia, evanghelizarea, care sunt caracteristicile unui evanghelist(unui om de care se folosește Dumnezeu, câteva aspect ale evanghelizării apoi, privind în viețile câtorva mari evangheliști vom încerca să observăm și impactul pe care evanghelia a avut
2.      Ce este Evanghelia?
Pentru a înțelege ce este evanghelia trebuie să privim la termenul din limba greacă. Ευαγγελιον era folosit cu sensul de a răsplăti pe cineva care aducea o veste bună. În decursul istoriei acest termen și-a pierdut ideea de răsplată și a rămas cu sensul de a duce o veste bună. Privind în Noul Testament, înseamnă Vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu și mântuirea lui Hristos Isus – o credință care se primește printr-o credință bazată pe moartea răscumpărătoare, bazată pe învierea și înălțarea Domnului Isus la cer.[1]

3.      Ce este Evanghelizarea?
Evanghelizarea este un dialog substanțial dintre un păcătos și mesajul Regelui Isus. Ea [evanghelizarea] este prezentarea, proclamarea și mărturisirea Celui ce este unicul Domn și Mântuitor Isus Hristos.[2]
A evangheliza înseamnă să-L prezinți pe Isus Cristos, în puterea Duhului Sfânt, în așa fel încăt oamenii să-și pună încrederea în Dumnezeu prin El, să-L accepte ca Mântuitor și să-I slujească Lui ca împărat în părtășia Bisericii Sale.[3]
4.      Care sunt caracteristicile unui evanghelist?
Walter A. Henrichsen, în cartea sa intitulată Ucenicii se fac, nu se nasc prezintă câteva caracteristici ale unui om de care Dumnezeu se folosește[4]:
·         Adoptă pentru viața lui același obiectiv pe care Dumnezeu îl prezintă în Scripturi
·         Este dispus să plătească orice preț pentru ca voia lui Dumnezeu să fie dusă la îndeplinire în viața lui
·         Iubește Cuvântul lui Dumnezeu
·         Este gata să slujească
·         Nu se încrede în sine
·         Nu este independent
·         Iubește oamenii
·         Nu-și permite să fie prins în cursa amărăciunii
·         A învățat să-și disciplineze viața
Fără astfel de caracteristici un evanghelist poate compromite lucrarea de evanghelizare. De aceea este de o importanță majoră ca un evanghelist să se predea lui Dumnezeu în totalitate și să Îl lase pe EL să îi conducă viața.
5.      Aspecte ale evanghelizării
Ce trebuie eu ca și creștin, slujitor al lui Dumnezeu, să știu despre evanghelizare? În primul rând, pentru a fi atras spre a deveni și a dori să devi evanghelist trebuie să știi care este importanța evanghelizării

5.1.Importanța evanghelizării
Întreaga Scriptură ne împărtășește valoarea și importanța evanghelizării. Dacă reflectăm la valoarea inestimabilă a sufletului omenesc, ne-am dedica toți lucrării de evanghelizare ca a celei mai importante investiții pentru care merită cu adevărat să ne consacrăm viața.[5]
5.2.De ce nu a reușit Biserica să evanghelizeze lumea?
Pentru că cea mai mare prioritate a bisericii este evanghelizarea, totuși se poate ivi această întrebare. Pe plan global, Biserica nu a reușit prea mult să împlinească această sarcină.
În cartea Provocarea Misiunilor, Oswald J. Smith prezintă motive pentru care Biserica nu a reușit până în prezent să împlinească foarte mult această datorie de a evangheliza. Iată răspunsurile lui[6]:
·         Din cauza dușmanilor evangheliei

Trăim într-o lume disperat de suferindă. Mass-media aduce zilnic în casele noastre ororile războaielor, ale foametei și ale dezastrelor natural. Refugiații se revarsă în valuri dincolo de granițe în tabere construite precar, în vreme ce SIDA face ravagii, decimând grupuri întregi de oameni din Africa și Asia. Sute și mii de copii abandonați hoinăresc pe străzi în America de Sud. Sărăcia este norma în multe părți ale globului și foametea este la ordinea zilei.


 În păturile mai influente ale societății abuzul de droguri și distrugerea general a familiei și a valurilor ei au produs un sentiment de criză perpetuă. Oriîncotro ne-am îndrepta întâlnim nevoi fizice, sociale și spiritual devastatoare. În încercarea de a evangheliza un anumit grup de oameni am învățat că unul dintre pașii cheie în planificarea unei strategii eficiente este încercarea de a depista nevoile percepute ale oamenilor. Deseori aceste nevoi sunt cele care deschid într-un mod palpabil și real. În esență, accentual principal în cunoașterea unui grup de oameni și identificarea cu ei este pus pe înțelegerea nevoilor lor, pentru a le putea sluji cu eficiență.[7]

·         Datorită accentului pus de noi pe educație
·         Din cauza multelor uși închise
·         Pentru că nu am trimis un număr suficient de misionari
·         Pentru că nu am urmat metodele apostolului Pavel
·         Pentru că nu suntem convinși că păgânii sunt pierduți

5.3.Lucrarea de evanghelizare
Pentru a putea face o lucrare de evanghelizare eficientă trebuie să deținem o viziune globală în care ar trebui să fie avute în vedere toate națiunile. În cazul în care luăm în considerare marea trimitere a lui Dumnezeu, atunci este foarte important să avem o pasiune globală pentru evanghelizarea întregii lumi. În cazul în care nu dorim ca Dumnezeu să mântuiască lumea, încă nu ne-am molipsit suficient de la Domnul Isus Hristos, încă porunca Lui nu a găsit suficientă rezonanță în mințile și inimile noastre.[8]
Ce trebuie să știm despre lucrarea de evanghelizare?



5.3.1.      Lucrarea de evanghelizare este una personală
Nu este o bucurie care să depășească acea bucurie de a vedea pe cineva născut din nou chiar în fața ochilor tăi. Trebuie să împlinim porunca de a merge și a vesti evanghelia fiecărei om.
Pentru a face o lucrare de evanghelizare personală eficientă trebuie să privești la câteva sfaturi pe care Samuel Wemp[9] le oferă:
·         Trebuie să ai dragostea lui Cristos care să te constrângă
·         Trebuie să simți o responsabilitate pentru suflete
·         Ai nevoie de lacrimi de preocupare
·         Trebuie să iei în considerare realitatea iadului
·         Trebuie să vezi câștigarea de suflete ca un privilegiu
·         Trebuie să mărturisești și să părăsești orice păcat cunoscut, pentru a fi folosit de Dumnezeu la câștigarea de suflete pentru Cristos
·         Ai nevoie de credință
·         Trebuie să predici cu îndrăzneală
·         Trebuie să trăiești o viață plină de Duhul Sfânt

5.3.2.      Lucrarea de evanghelizare este una complexă[10]
Lucrarea aceasta de evanghelizare este prezentată pe paginile Sfintelor Scriptui într-un fel foarte minunat și foarte variat și bogat. Toate aceste forme și chiar multe altele care nu vor fi menționate ar trebui să fie practicate în vederea celor pierduți, și anume[11]:
·         De a propovădui Evanghelia (Marcu 16:15; 2 Timotei 4:2)
·         De a fi martori eficienți ai lui Cristos (Fapte 1:8)
·         De a face ucenici din toate neamurile (Matei 28:19)
·         De a confrunta națiunile apostate și idolatre (1 Împărați 18:21)
·         De a prezenta falsurile teologice (Iuda vers. 3)
·         De a apăra credința curată (1 Petru 3:15)
·         De a face cunoscut tot planul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20:24-27)

5.3.3.      Lucrarea de evanghelizare trebuie să fie una completă
Înțeleptul Solomon, în Eclesiastul 7:8 spune că: „Mai bun este sfîrşitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît cel îngîmfat.” , iar autorul epistolei către Evrei, în capitolul 13, versetul 7 ne spune astfel: „ Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu; uitați-vã cu băgare de seamă la sfîrșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credinţa!”

O lucrare de evanghelizare trebuie să fie făcută din toată inima și să fie completă. Scopul nostru ca și creștini nu este doar de a umple biserica cu mai mulți membrii, ci scopul nostru este de a conduce această moștenire să trăiască spre lauda slavei lui Dumnezeu.[12]
Pentru ca să ne dăm seama dacă lucrarea de evanghelizare este făcută în mod deplin, trebuie să vedem dacă împlinește factorii care descriu inițierea creștină[13], și anume:
·         O declarație a dorinței din partea celui pierdut de a devein credincios.
·         Instruirea deplină despre cum poate fi mântuit. Aici era comunicată întreaga evanghelie.
·         Botezul în apă, alături de mărturisirea verbal „Isus e Domnul” (Romani 10:9). Aceasta era mărturia publică a credinței.
·         Îmbrăcarea unei robe albe, după botez, ca simbol a primirii neprihănirii lui Hristos.
·         Punerea mâinilor, simbolică pentru primirea Duhului Sfânt și punerea deoparte pentru a sluji pe Hristos și pentru a sluji în puterea Duhului Sfânt.
·         Participarea întregii Biserici la Cina Domnului.
·         Acceptarea deplină în Trupul lui Hristos (Biserică).

Cred că factorul determinant în dezvoltarea strategiilor de evanghelizare este faptul că evanghelizarea se îndreaptă întotdeauna înspre cei care nu au auzit Evanghelia. Ea trebuie să se concentreze asupra celor la care Evanghelia încă nu a ajuns. Mai mult de jumătate dintre popoarele lumii sunt lipsite de cea mai elementară cunoaștere a Veștii Bune, a dragostei mântuitoare a lui Dumnezeu în Isus Cristos. Nu există o provocare mai mare ca aceasta pentru misiunea de evanghelizare.[14]

6.      Mari evangheliști ai istoriei

Pentru a vedea efectele pe care evanghelismul le-a avut în societate trebuie să privim la viețile și la lucrările înaintașilor noștri în credință.

6.1.Apostolul Pavel

Pe când se ducea spre Damasc ca să îi prigonească pe creștini(să îi lege și să îi ducă la Ierusalim pentru a fi judecați), Dumnezeu i se descoperă arătându-i că pe El îl prigonește. Astfel Saul (numit mai apoi Pavel) s-a convertit și și-a dedicate întreaga viață pentru slujba evanghelizării. Chiar și atunci când a fost dus în fața lui Festus și a împăratului Agripa, în loc să se apere, el le-a vestit Vestea Bună a mântuirii. Apostolul Pavel a fost unul din primii evangheliști ai creștinismului.

6.2. Filip

Pe când Îl propovăduia pe Dumnezeu în fața unor mese imense de oameni, Dumnezeu îl cheamă să se ducă într-un loc pustiu unde trebuia să îi vorbească unui singur om Vestea Bună. Astfel putem observa că mântuirea și evanghelizare este atât Universală (pentru toți oamenii), cât și individuală (pentru fiecare om în parte).


6.3.Albert Durer

Deși nu a fost un predicator sau un mare teolog, chiar nici un scriitor de cărți clasice pe tema adevărurilor creștine, el este vrednic de pus alături de Luther și Calvin ca un reformator puternic și cucernic. În acel timp în care unii au predicat evanghelia prin intermediul unor predici care îți străpungeau sufletul sau prin niște scrieri convingătoare, el prezenta povestea crucii în imagini, ca și un maestro al Renașterii, iar în unele privințe într-un mod mai îmbelșugat și mai puternic. Operele sale nu au fost rezultatul unor decrete regale sau decrete papale, ci al unei inimi care era plină de căință și care era înflăcărată pentru Mântuitorul Său. El a fost motivate să proclame întregii omeniri prin lucrările sale de artă istoria care nu poate fi niciodată egalată, a mântuirii și a vieții veșnice.[15]

6.4.Jonathan Edwards

Un lucru foarte important pe care îl putem învăța de la Edwards(pe lângă multe altele) este acesta:
Am îndrăgit doctrinele Evangheliei. Ele au fost pentru sufletul meu asemeni unor pășuni verzi. Evanghelia mi se părea cea mai mare comoară, comoara pe care mi-o dorisem din belșug în viața mea. Calea mântuirii prin Cristos mi s-a descoperit într-un mod glorios, ca cea mai plăcută și minunată cale. [...] Sfințenia era pentru mine atât de dulce, plăcută, încântătoare, senină și calmă. Prin ea sufletul meu a căpătat o puritate, strălucire, pace și bucurie inexprimabile.[16]







6.5.George hitefield

El a fost o persoană foarte importantă în creșterea și răspândirea unei religii practice în America și Anglia. Dumnezeu l-a chemat să predice, lucru acceptat de el. A predicat de mai bine de 18.000 de ori, adesea în fața unei mulțimi de oameni lumești și morocănoși. Prin puterea Duhului Sfânt, el a transformat pustiul religiei noastre sterile în niște pășuni cerești pline de verdeață și a semănat într-un pământ bun evanghelia, lucru care ne binecuvântează și ne încurajează prin instituțiile și obiceiurile care ne-au fost înmânate de creștinismul generațiilor trecute.[17]


6.6.Dwight L. Moody


Despre el se știe că a fost numit fondatorul metodei moderne de evanghelizare.[18]
Expresia cu care pastorul Moody își începea de obicei întâlnirile de evanghelizare era: „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul!” Durerea pentru cei pierduți și dragostea profundă pentru Mântuitorul său au fost forțele motrice din spatele pasiunii și puterii acestui binecuvântat om al lui Dumnezeu, care, împreună cu prietenul și colaboratorul său, Ira D. Sankey, a răspândit Evanfhelia de-a lungul a două continente și a dus la convertirea a mii de oameni.[19]


6.7.Billy Graham
Renumit evanghelist și pastor baptist, Billy Graham a avut un impact imens asupra ascultătorilor din întreaga lume în durata a mai mult de 50 de ani. ar putea fi considerat un maestru în ce privește mass-media modernă pentru că el a predicat Evanghelia creștină prin intermediul radioului, televiziunii, filmului și a cuvântului tipărit unor milioane de oameni.[20]


El a fost pastor și prieten pentru regina Angliei, pentru câțiva prim-miniștri, conducători ai unor țări străine și chiar a președinților Dwight Eisehower și George W. Bush. El a fost primul creștin  care a predicat în public în spatele Cortinei de Fier după cel de-al doilea război mondial și a fost folosit de Dumnezeu în caștigarea de suflete în mai multe țări ca orice altă persoană până la el.[21]

7.      Concluzii

Evanghelia lui Hristos are putere doar în viața celui care trăiește după standardele lui Dumnezeu. Un astfel de om poate face lucruri mărețe pentru Dumnezeu. Trecând în revistă doar, câteva nume mari ale unor evangheliști din istoria creștinismului putem observa în viețile lor devotamentul pe care l-au avut pentru Dumnezeu.
Evanghelia are niște efecte mari în societatea în care trăim pentru că Ea mișcă inimile multor oameni și transformă vieți. Evanghelia are putere pentru că Ea este vestea bună a mântuirii care este adresată fiecărui om care crede(Ioan 3:16).


[1]  Vezi Romică Iuga, Evanghelizarea după Modelul Suprem (Arad: Easy Print Co. Ltd., 1994), p. 1.
[2] Pentru mai multe detalii vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), pp. 7-11.
[3] Romică Iuga, Evanghelizarea după Modelul Suprem (Arad: Easy Print Co. Ltd., 1994), p. 4.
[4] Pentru mai multe detalii vezi Walter A. Henrichsen, Ucenicii se fac, nu se nasc, pp.11-17.
[5] Vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), p. 11.
[6] Pentru mai multe detalii cu privire la aceste răspunsuri vezi Oswald J. Smith, Provocarea Misiunii ( Edit. OM, 1993), pp. 41 - 46.
[7] Jonathan Lewis, O Introducere în Misiunea Creștină Mondială Contemporană Vol. 2 (Timișoara: Edit. Impact Media, 2001), p. 157.
[8] Vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), pp. 15-16.
[9] Vezi Samuel Wemp, Ghid de păstorire practică (Societatea Misionară Română, 1985), pp. 135 – 139.
[10] Cu privire la acest aspect, pentru mai multe detalii vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), p. 17.
[11] Ibid.
[12] Idid, pp. 18-19.
[13] Pentru detalii vezi Lewis A. Drummond, Mesajul Crucii – O Teologie Contemporană a Evanghelizării (Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2001), p. 315.
[14] Jonathan Lewis, O Introducere în Misiunea Creștină Mondială Contemporană Vol. 2 (Timișoara: Edit. Impact Media, 2001), p. 155.
[15] Vezi Gene Fedele, Eroi ai credinței (Oradea: Edit. Casa Cărții, 2004), p. 137 – 141.
[16] Ibid, p. 208.
[17] Ibid, p. 218.
[18] Ibid, p. 278.
[19] Ibid.
[20] Ibid, p.310.
[21] Ibid.

vineri, 30 octombrie 2009

Ilustrarea raportului dintre preot-profet-împărat din Vechiul Testament


1.      Introducere
În lucrarea de față vom încerca să observăm raportul dintre preot, profet și împărat din Vechiul Testament. O să luăm fiecare în ordine cronologică și vom vedea care a fost influența lor în poporul Israel, iar mai apoi vom vedea dacă a existat o legătură și care a fost aceea.
Pentru că Dumnezeu a avut o dorință arzătoare pentru a vorbi poporului Israel în vremea Vechiului Testament, El s-a folosit de oameni(în general preoți și profeți) pentru a transmite mesajul Lui pentru întreg poporul. Pentru că în legământul pe care L-a făcut cu Avraam i-a spus că sămânța care se va naște din el va trece prin robie, a trebuit ca poporul Israel să treacă prin robie, în țara Egiptului. Acolo a stat sub robie timp de 430 de ani după care Dumnezeu S-a îndurat de popor și, prin Moise, a hotărât să elibereze poporul. Din cauza împietririi și răzvrătirii israeliților, au trebuit să pribegească 40 de ani în pustie pentru a ajunge în „Țara unde curge lapte și miere”.
2.      Lucrarea de preoție în poporul Israel din Vechiul Testament
Dumnezeu s-a folosit în istoria Vechiului Testament de preoți care să fie intermediari sau mijlocitori între om și El. În cele ce urmează vom privi foarte succint la viețile câtorva preoți ai Vechiului Testament.
2.1. Melhisedec
Primul preot care este amintit în Vechiul Testament este încă din vremea patriarhului Avraam, și anume Melhisedec, împăratul Salemului care era „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”(Geneza 14:18).
Numele Melhisedec înseamnă regele neprihănirii, iar numele ținutului unde era împărat, Salem(care este o prescurtare a Ierusalimului) înseamnă pace. Ținând cont de acestea, am putea spune că Melhisedec era un rege al neprihănirii și un rege al păcii.[1]
El îl simbolizează pe Cristos, adevăratul rege al neprihănirii și păcii și Marele nostru Preot. Când ni se spune în Evrei 7:3 că Melhisedec era:„fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără un început al zilelor sale sau un sfârșit al vieții”, acesta trebuie înțeles doar în legătură cu preoția lui. Cei mai mulți preoți au moștenit preoția și au slujit un timp limitat. Dar preoția lui Melhisedec a fost unică prin aceea că, după câte știm nu i s-a transmis de la părinți și nu a avut un început sau un sfârșit.[2]


2.2.Aaron
În a șasea generație care a urmat după Avraam, Dumnezeu l-a chemat pe Moise pentru a scoate afară din robia Egiptului pe poporul Său și pentru a scrie Pentateuhul(primele cinci cărți ale Bibliei).[3]
Dumnezeu I-a poruncit lui Moise să facă un Cort al Întâlnirii, un loc unde omul putea să se întâlnească cu Dumnezeu. Pentru că ei îl întristau pe Dumnezeu prin păcatele lor, aveau nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Iar această iertare era înfăptuită în urma aducerii unor jertfe. Jertfele nu le puteau aduce orice om. De aceea a fost înființată lucrarea preoțească. Seminția aleasă pentru această slujbă a fost seminția lui Levi.
Aaron a fost un patriarh biblic din seminția lui Levi, fratele cel mai mare al lui Moise, primul preot al poporului Israel, instituit în poporul Israel, după Legea lui Dumnezeu.[4]
Înaintea vremurilor mozaice, jertfele erau aduse de obicei de capul unei familii, care-şi reprezenta oficial familia în recunoaşterea şi venerarea lui Dumnezeu. Cu excepţia referirii la Melhisedec ca preot în Gen. 14:18, funcţia oficială de preot nu e menţionată. Acum însă, după ce Isarel a fost răscumpărat din Egipt, slujba de preot devine tot mai important.
Dumnezeu a dorit ca Israel să fie o naţiune sfîntă (Ex. 19:6). Pentru o slujire sistematică şi o închinare eficientă, Dumnezeu 1-a desemnat pe Aaron în slujba de mare preot în timpul şederii lui Israel în pustie. Cei patru fii îl asistau: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
Primii doi au fost mai tîrziu loviţi prin judecată pentru aducerea de foc străin în cort (Lev. 8:10; Num. 10:2-4). în virtutea faptului că au scăpat de la moarte în Egipt, primul născut al fiecărei familii aparţinea lui Dumnezeu. Aleşi ca reprezentanţi ai fiului cel mai mare din fiecare familie, leviţii îi ajutau pe preoţi în slujba lor (Num. 3:5-13; 8:17). În felul acesta, întreaga naţiune era reprezentată în slujba preoţiei.[5]
Îmbrăcămintea preoțească era o îmbrăcăminte foarte specială. Ea era format din: Efod, brâu, pieptar, mantie albastră, mitră sau turban și placă de aur.[6]
2.3.Samuel
Acesta nu este al treilea preot pe care l-a avut poporul Israel, dar este al treilea preot la care aș vrea să ne oprim și să privim la câteva aspecte importante din viața lui. Samuel a fost ultimul preot al poporului Israel și, în vremea lui fiindcă poporul vroia să imite celelalte popoare în ceea ce privește conducătorul lor, în timpul vieții lui în Israel s-a trecut de la conducerea Teocratică la o conducere monarhică.
Fiul lui Elcana și al Anei, ultimul judecător în Israel și unul dintre primii profeți. Rugăciunea spusă de Ana din adâncul inimii, pentru a avea un fiu, a fost ascultată. La rândul ei, ea și-a ținut promisiunea față de Dumnezeu și l-a dus pe Samuel la templul din Șilo pentru a fie ducat de preotul Eli.[7]
3.      Împărați ai poporului Israel
Pentru că a ajuns la o vârstă destul de înaintată, Samuel îi numește succesori în slujba de preoție peste poporul Israel pe cei doi fii ai săi, dar ei nu dovedesc a fi capabili și credincioși pentru a astfel de slujbă. Pentru că poporul își dorea cu orice preț un împărat, Dumnezeu le oferă unul.[8]
3.1.Saul
Regalitatea pe care a vrut să o instituie preotul Samuel trebuia să aibă un caracter modest, condusă de un monarh care să respecte Legea, având puterea limitată la sfera militară, fiind subordonat preotului. [9]
Istoria descrisă în Biblie cu privire la viața lui ocupă cea mai mare parte din 1 Samuel și zugrăvește pe unul dintre cei mai patetici dintre toți slujitorii aleși de Dumnezeu. [10]

Moartea sa a fost una tragică. El s-a luptat cu filistenii, dar a fost înfrânt. Corpul lui, precum și cele ale fiilor săi au fost trase în țeapă și expuse pe zidurile unei cetăți ale filistenilor.[11]
Ba chiar mai mult decât atât, în urma înfrângerii poporului Israel, Chivotul Legământului a fost luat de către filisteni și pus în templul zeului lor, Dagon. Pentru că Dumnezeu este dumnezeul absolut, suveran, El a vrut să Își arate puterea acolo și a făcut ca pe oriunde era Chivotul Legământului în teritoriul filistenilor să se întâmple un dezastru. Astfel filistenii au hotărât să pună Chivotul într-un car și să dea drumul boilor să meargă. Spre surprinderea lor, au văzut că ei se îndreptau spre israeliți, de acolo de unde a fost luat Chivotul.
3.2.David
David a fost succesorul lui Saul la tronul împărăției Israelului. El era un om după placul lui Dumnezeu.
El a ajuns de la un fugar ce era(din cauza faimei pe care o avea, Saul a devenit gelos pe el și astfel a început să îl caute și să îl omoare) el a ajuns să fie monarh. El a învățat că Dumnezeu răspunde și cu „NU” rugăciunilor noastre.[12]
David a avut greșelile sale, a făcut foarte multe rele, dar a prevenit națiunea sa de a aluneca în idolatrie. Deși păcatele sale personale au fost grave, el a stat ca o stâncă pentru Iahve. El a păcătuit, însă s-a pocăit și a dat lui Dumnezeu șansa să-l ierte și să-l curățească. El ilustrează conflictul pe care Pavel îl descrie în Romani 7. El a fost un mare sfânt, deși a fost un mare păcătos.[13]
O trăsătură importantă pe care o putem vedea la David este că el era un om cu inițiativă, om care se uita împrejur să vadă ce este de făcut și dacă vedea că nu este nimeni care se oferă să facă, făcea el(vezi lupta dintre el si filisteanul Goliat).[14]
 O altă trăsătură a lui pe care fiecare creștin trebuie să o aibă este pocăința. A păcătuit în mod voit și și-a dat seama de gravitatea păcatului din viața lui fiind înștiințat de Dumnezeu prin proorocul Natan. El s-a pocăit, iar rugăciunea lui de pocăință este descisă în Psalmul 51. Dumnezeu s-a folosit de un prooroc pentru a-i arăta păcatul. Proorocul Natan a fost omul care era mijlocitorul între Dumnezeu și David pentru că prin el Dumnezeu i-a adus la cunoștință lui David mai multe lucruri, printre care și faptul că oricât de mult și-ar dori să zidească un Templu pentru Dumnezeu, nu poate pentru că a vărsat mult sânge. Dorința lui David de a face un Templu a fost datorată și faptului ca Chivotul Legământului care a fost o perioadă la filisteni, a fost recuperate printr-o minune făcută de către Dumnezeu.
3.2.1.      David – un tip al lui Hristos
„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, am vorbit!”(Ezechiel 34:23-24). „Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele și le vor împlini … și Robul Meu David va fi voivodul lor în veci”(Ezechiel 37:27-28; cf. Ieremia 30:9). Folosirea ulterioară a numelui „David” cu referire la Mesia cel promis permite, dacă nu chiar recomandă în mod implicit, studierea vieții lui David ca tip al lui Hristos.[15]
3.2.2.      Profeții făcute lui David
Pentru că David a fost un om plăcut lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut cu el niște legăminte prin care se putea observa devotamentul lui față de Dumnezeu.
3.2.2.1.Sămânța lui David
După ce a fost adus Chivotul la Ierusalim și a fost așezat temporar într-un cort, David s-a hotărât să construiască un temple mare și frumos care să fie trainic. Dumnezeu a răspuns dorinței lui negativ, prin profetul Natan. Promisiunea făcută de Dumnezeu lui David are în ea o ambiguitate care intrigă: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui”(2 Samuel 7:12-13).[16]

3.2.2.2.Unsul Domnului
David a fost cel care, atunci când Dumnezeu l-a dat pe Saul în mâna lui și putea să îl omoare, a descris un împărat ca fiind „unsul Domnului”, expresie care oferă o perspectivă aleasă și slăvită asupra împărăției. Spre sfârșitul vieții, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Spre sfârșitul vieții sale, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Imaginea viitorului din capitoul 23 din 2 Samuel nu este altceva decât imaginea lui Mesia, care s-a distins acum în întregime de caracterul subiectiv[al lui David] și stă înaintea lui total obiectivă. Iată ce scrie în 2 Samuel 23:3-4: „Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața.” Ultimii profeți au zidit pe aceasta profeție a conducerii „drepte” sau „neprihănite” a lui Mesia. Deși în acele vremuri profețiile erau neclare și se sprijineau un ape cealaltă, de această parte a Calvarului, noi avem avantajul să vedem împlinirea detaliilor și astfel putem urmări firul până la capăt: „Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”(Zaharia 9:9; cf. Ieremia 23:5-6; Psalmul 72:2).[17]
3.3.Solomon
Solomon a fost unul din fii lui David, dar singurul moștenitor al împărăției peste poporul Israel. El a fost uns de către Țadoc care a fost uns tocmai în acea zi în care și Solomon a fost uns(vezi 1 Cronici 29:22). Fiindcă David a adunat toate materialele pentru construirea Templului si a făcut și planul de construcție al Templului, datoria lui Solomon era doar să construiască Templul având deja la dispoziție absolute tot ce avea nevoie.




Dacă ar fi să periodizăm viața lui Solomon, ea poate fi împărțită în mai multe perioade mari, și anume:
·         Perioada fidelității față de Dumnezeul adevărat, care a durat din cei 40 de ani de domnie, mai mult de 20 de ani, cât a ținut zidirea Templului, și,
·         Perioada căderii treptate în fața credinței idolatre a soțiilor lui. Credința aceasta o face și poporul.[18]
4.      Profeţii Vechiului Testament
În Vechiul Testament profeţii, în urma scrierii lor şi a lucrării, au fost categorisiţi în:
·         Profeţi mari
·         Profeţi mici
4.1.Slujba profeţilor
În sensul biblic adevărat, profet este cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu. Aceşti oameni au fost ridicaţi de El în perioade de păcat şi declin, pentru a-i condamna pe oameni pentru păcatele lor şi pentru a pre-zice judecata lui Dumnezeu ce se va abate, dacă nu se vor pocăi.
În Vechiul Testament perioada profetică a început în timpul lui Samuel (prin anul 1100 T.Cr.), când preoţia intrase în declin. Profeţii şi-au continuat slujba până la finele istoriei Ve­chiului Testament (prin anul 400 T.Cr.), pe­rioadă care a cuprins şi revenirea din captivitate şi rezidirea Ierusalimului şi a templului.
Dar profeţii Vechiului Testament care au lăsat în urma lor scrieri nu au aparut decât în perioada scinrii regatului (circa 930 T.Cr.). Astfel, ei se împletesc cu evenimentele consemnate la 1 şi 2 Regi precum şi la 1 şi 2 Cronici, ajungând până la Ezra si Neemia.[19]



4.2. Temele abordate de profeţi
Temele abordate de profeţii din Vechiul Testament s-ar putea rezumaîn felul următor:
·  Sfinţenia lui Dumnezeu.
·                  Păcatul şi eşecul poporului ales al lui Dumnezeu.
·                  Chemarea la pocăinţă.
·                  Judecata lui Dumnezeu ce avea  să se abată peste israeliţi dacă nu se pocăiau.
·                  Judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor din jur.
·                  Revenirea din captivitate a unei părţi din naţiunea Israel.
·                  Venirea lui Mesia şi respingerea Sa.
·                  Venirea lui Mesia cu mare putere şi slavă.
·         Restaurarea poporului ales al lui Dumnezeu.
·                  Domnia universală a lui Cristos.[20]
5.              Concluzii
          În Vechiul Testament Dumnezeu a avut o dorinţă arzătoare de a comunica cu poporul Israel. În începutul epistolei către Evrei este descris acest lucru astfel: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu...”.
          Preoții și profeții Vechiului Testament au avut un rol foarte semnificativ(important) în a transmite mesajul din partea lui Dumnezeu poporului. Totodată, în perioada monarhiei, Dumnezeu s-a folosit de profeți în a Se face cunoscut și a face cunoscut planul Său cu privire la popor sau la împărați.
         




                                              


[1] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de aur, 2002), p. 25.
[2] Ibid, pp. 25-26.
[3] Vezi Ervin N. Hershberger, Văzându-L pe Domnul Isus Hristos în Cortul Întâlnirii(Ohio: Christian Aid Ministries, 2002), p. 8.
[4] Vezi Ion Stoian, Dicționar Religios (București:Edit. Garamond, 1992), p. 15.
[5] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2001), p. 85.
[6] Pentru mai multe detalii cu privire la îmbrăcămintea preoțească vezi Vasile Talpoș, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament (București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999), pp. 114-116.
[7] Pat Alexander, Enciclopedia Bibliei (Oradea: Edit. Logos, 1996), p. 214.
[8] Vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 240-241.
[9] Vezi Alfred Hârlăoanu, Istoria Biblică (București: Academia Internațională Pentru Studiul Religiilor Lumii, 1995), p. 100.
[10]  Vezi J. D. Douglas, Dicționar Biblic (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 1995), p. 1177.
[11]  Pentru mai multe detalii vezi Werner Keller, Și Biblia are totuși dreptate, pp. 173-180.
[12] Pentru a vedea în ce circumstanțe și de ce Dumnezeu refuză să răspundă pozitiv la unele din cererile noastre la adresa Lui vezi Charles R. Swindoll, David, omul pasiunii și al destinului (București: Edit. Stephanus, 2005), pp. 163-173.
[13] Henrietta C. Mears, What the Bible is all about (Mineapolis: World Wide Publications, 1996) , p. 127.
[14]  Vezi Iosif Țon, Oameni mari ai Vechiului Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2004), pp. 292 – 296.
[15]  Pentru mai multe detalii vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 273-275.
[16] Ibid, pp. 277-278.
[17] Ibid, p. 280.
[18] Ioan Truța, Istoria Sfintelor Scripturi-Vol. I (București: Editura Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România, 1981), p. 373.
[19] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al Credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de Aur, 2002 ), p. 845.
[20] Ibid.