vineri, 30 octombrie 2009

Ilustrarea raportului dintre preot-profet-împărat din Vechiul Testament


1.      Introducere
În lucrarea de față vom încerca să observăm raportul dintre preot, profet și împărat din Vechiul Testament. O să luăm fiecare în ordine cronologică și vom vedea care a fost influența lor în poporul Israel, iar mai apoi vom vedea dacă a existat o legătură și care a fost aceea.
Pentru că Dumnezeu a avut o dorință arzătoare pentru a vorbi poporului Israel în vremea Vechiului Testament, El s-a folosit de oameni(în general preoți și profeți) pentru a transmite mesajul Lui pentru întreg poporul. Pentru că în legământul pe care L-a făcut cu Avraam i-a spus că sămânța care se va naște din el va trece prin robie, a trebuit ca poporul Israel să treacă prin robie, în țara Egiptului. Acolo a stat sub robie timp de 430 de ani după care Dumnezeu S-a îndurat de popor și, prin Moise, a hotărât să elibereze poporul. Din cauza împietririi și răzvrătirii israeliților, au trebuit să pribegească 40 de ani în pustie pentru a ajunge în „Țara unde curge lapte și miere”.
2.      Lucrarea de preoție în poporul Israel din Vechiul Testament
Dumnezeu s-a folosit în istoria Vechiului Testament de preoți care să fie intermediari sau mijlocitori între om și El. În cele ce urmează vom privi foarte succint la viețile câtorva preoți ai Vechiului Testament.
2.1. Melhisedec
Primul preot care este amintit în Vechiul Testament este încă din vremea patriarhului Avraam, și anume Melhisedec, împăratul Salemului care era „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”(Geneza 14:18).
Numele Melhisedec înseamnă regele neprihănirii, iar numele ținutului unde era împărat, Salem(care este o prescurtare a Ierusalimului) înseamnă pace. Ținând cont de acestea, am putea spune că Melhisedec era un rege al neprihănirii și un rege al păcii.[1]
El îl simbolizează pe Cristos, adevăratul rege al neprihănirii și păcii și Marele nostru Preot. Când ni se spune în Evrei 7:3 că Melhisedec era:„fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără un început al zilelor sale sau un sfârșit al vieții”, acesta trebuie înțeles doar în legătură cu preoția lui. Cei mai mulți preoți au moștenit preoția și au slujit un timp limitat. Dar preoția lui Melhisedec a fost unică prin aceea că, după câte știm nu i s-a transmis de la părinți și nu a avut un început sau un sfârșit.[2]


2.2.Aaron
În a șasea generație care a urmat după Avraam, Dumnezeu l-a chemat pe Moise pentru a scoate afară din robia Egiptului pe poporul Său și pentru a scrie Pentateuhul(primele cinci cărți ale Bibliei).[3]
Dumnezeu I-a poruncit lui Moise să facă un Cort al Întâlnirii, un loc unde omul putea să se întâlnească cu Dumnezeu. Pentru că ei îl întristau pe Dumnezeu prin păcatele lor, aveau nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Iar această iertare era înfăptuită în urma aducerii unor jertfe. Jertfele nu le puteau aduce orice om. De aceea a fost înființată lucrarea preoțească. Seminția aleasă pentru această slujbă a fost seminția lui Levi.
Aaron a fost un patriarh biblic din seminția lui Levi, fratele cel mai mare al lui Moise, primul preot al poporului Israel, instituit în poporul Israel, după Legea lui Dumnezeu.[4]
Înaintea vremurilor mozaice, jertfele erau aduse de obicei de capul unei familii, care-şi reprezenta oficial familia în recunoaşterea şi venerarea lui Dumnezeu. Cu excepţia referirii la Melhisedec ca preot în Gen. 14:18, funcţia oficială de preot nu e menţionată. Acum însă, după ce Isarel a fost răscumpărat din Egipt, slujba de preot devine tot mai important.
Dumnezeu a dorit ca Israel să fie o naţiune sfîntă (Ex. 19:6). Pentru o slujire sistematică şi o închinare eficientă, Dumnezeu 1-a desemnat pe Aaron în slujba de mare preot în timpul şederii lui Israel în pustie. Cei patru fii îl asistau: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
Primii doi au fost mai tîrziu loviţi prin judecată pentru aducerea de foc străin în cort (Lev. 8:10; Num. 10:2-4). în virtutea faptului că au scăpat de la moarte în Egipt, primul născut al fiecărei familii aparţinea lui Dumnezeu. Aleşi ca reprezentanţi ai fiului cel mai mare din fiecare familie, leviţii îi ajutau pe preoţi în slujba lor (Num. 3:5-13; 8:17). În felul acesta, întreaga naţiune era reprezentată în slujba preoţiei.[5]
Îmbrăcămintea preoțească era o îmbrăcăminte foarte specială. Ea era format din: Efod, brâu, pieptar, mantie albastră, mitră sau turban și placă de aur.[6]
2.3.Samuel
Acesta nu este al treilea preot pe care l-a avut poporul Israel, dar este al treilea preot la care aș vrea să ne oprim și să privim la câteva aspecte importante din viața lui. Samuel a fost ultimul preot al poporului Israel și, în vremea lui fiindcă poporul vroia să imite celelalte popoare în ceea ce privește conducătorul lor, în timpul vieții lui în Israel s-a trecut de la conducerea Teocratică la o conducere monarhică.
Fiul lui Elcana și al Anei, ultimul judecător în Israel și unul dintre primii profeți. Rugăciunea spusă de Ana din adâncul inimii, pentru a avea un fiu, a fost ascultată. La rândul ei, ea și-a ținut promisiunea față de Dumnezeu și l-a dus pe Samuel la templul din Șilo pentru a fie ducat de preotul Eli.[7]
3.      Împărați ai poporului Israel
Pentru că a ajuns la o vârstă destul de înaintată, Samuel îi numește succesori în slujba de preoție peste poporul Israel pe cei doi fii ai săi, dar ei nu dovedesc a fi capabili și credincioși pentru a astfel de slujbă. Pentru că poporul își dorea cu orice preț un împărat, Dumnezeu le oferă unul.[8]
3.1.Saul
Regalitatea pe care a vrut să o instituie preotul Samuel trebuia să aibă un caracter modest, condusă de un monarh care să respecte Legea, având puterea limitată la sfera militară, fiind subordonat preotului. [9]
Istoria descrisă în Biblie cu privire la viața lui ocupă cea mai mare parte din 1 Samuel și zugrăvește pe unul dintre cei mai patetici dintre toți slujitorii aleși de Dumnezeu. [10]

Moartea sa a fost una tragică. El s-a luptat cu filistenii, dar a fost înfrânt. Corpul lui, precum și cele ale fiilor săi au fost trase în țeapă și expuse pe zidurile unei cetăți ale filistenilor.[11]
Ba chiar mai mult decât atât, în urma înfrângerii poporului Israel, Chivotul Legământului a fost luat de către filisteni și pus în templul zeului lor, Dagon. Pentru că Dumnezeu este dumnezeul absolut, suveran, El a vrut să Își arate puterea acolo și a făcut ca pe oriunde era Chivotul Legământului în teritoriul filistenilor să se întâmple un dezastru. Astfel filistenii au hotărât să pună Chivotul într-un car și să dea drumul boilor să meargă. Spre surprinderea lor, au văzut că ei se îndreptau spre israeliți, de acolo de unde a fost luat Chivotul.
3.2.David
David a fost succesorul lui Saul la tronul împărăției Israelului. El era un om după placul lui Dumnezeu.
El a ajuns de la un fugar ce era(din cauza faimei pe care o avea, Saul a devenit gelos pe el și astfel a început să îl caute și să îl omoare) el a ajuns să fie monarh. El a învățat că Dumnezeu răspunde și cu „NU” rugăciunilor noastre.[12]
David a avut greșelile sale, a făcut foarte multe rele, dar a prevenit națiunea sa de a aluneca în idolatrie. Deși păcatele sale personale au fost grave, el a stat ca o stâncă pentru Iahve. El a păcătuit, însă s-a pocăit și a dat lui Dumnezeu șansa să-l ierte și să-l curățească. El ilustrează conflictul pe care Pavel îl descrie în Romani 7. El a fost un mare sfânt, deși a fost un mare păcătos.[13]
O trăsătură importantă pe care o putem vedea la David este că el era un om cu inițiativă, om care se uita împrejur să vadă ce este de făcut și dacă vedea că nu este nimeni care se oferă să facă, făcea el(vezi lupta dintre el si filisteanul Goliat).[14]
 O altă trăsătură a lui pe care fiecare creștin trebuie să o aibă este pocăința. A păcătuit în mod voit și și-a dat seama de gravitatea păcatului din viața lui fiind înștiințat de Dumnezeu prin proorocul Natan. El s-a pocăit, iar rugăciunea lui de pocăință este descisă în Psalmul 51. Dumnezeu s-a folosit de un prooroc pentru a-i arăta păcatul. Proorocul Natan a fost omul care era mijlocitorul între Dumnezeu și David pentru că prin el Dumnezeu i-a adus la cunoștință lui David mai multe lucruri, printre care și faptul că oricât de mult și-ar dori să zidească un Templu pentru Dumnezeu, nu poate pentru că a vărsat mult sânge. Dorința lui David de a face un Templu a fost datorată și faptului ca Chivotul Legământului care a fost o perioadă la filisteni, a fost recuperate printr-o minune făcută de către Dumnezeu.
3.2.1.      David – un tip al lui Hristos
„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, am vorbit!”(Ezechiel 34:23-24). „Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele și le vor împlini … și Robul Meu David va fi voivodul lor în veci”(Ezechiel 37:27-28; cf. Ieremia 30:9). Folosirea ulterioară a numelui „David” cu referire la Mesia cel promis permite, dacă nu chiar recomandă în mod implicit, studierea vieții lui David ca tip al lui Hristos.[15]
3.2.2.      Profeții făcute lui David
Pentru că David a fost un om plăcut lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut cu el niște legăminte prin care se putea observa devotamentul lui față de Dumnezeu.
3.2.2.1.Sămânța lui David
După ce a fost adus Chivotul la Ierusalim și a fost așezat temporar într-un cort, David s-a hotărât să construiască un temple mare și frumos care să fie trainic. Dumnezeu a răspuns dorinței lui negativ, prin profetul Natan. Promisiunea făcută de Dumnezeu lui David are în ea o ambiguitate care intrigă: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui”(2 Samuel 7:12-13).[16]

3.2.2.2.Unsul Domnului
David a fost cel care, atunci când Dumnezeu l-a dat pe Saul în mâna lui și putea să îl omoare, a descris un împărat ca fiind „unsul Domnului”, expresie care oferă o perspectivă aleasă și slăvită asupra împărăției. Spre sfârșitul vieții, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Spre sfârșitul vieții sale, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Imaginea viitorului din capitoul 23 din 2 Samuel nu este altceva decât imaginea lui Mesia, care s-a distins acum în întregime de caracterul subiectiv[al lui David] și stă înaintea lui total obiectivă. Iată ce scrie în 2 Samuel 23:3-4: „Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața.” Ultimii profeți au zidit pe aceasta profeție a conducerii „drepte” sau „neprihănite” a lui Mesia. Deși în acele vremuri profețiile erau neclare și se sprijineau un ape cealaltă, de această parte a Calvarului, noi avem avantajul să vedem împlinirea detaliilor și astfel putem urmări firul până la capăt: „Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”(Zaharia 9:9; cf. Ieremia 23:5-6; Psalmul 72:2).[17]
3.3.Solomon
Solomon a fost unul din fii lui David, dar singurul moștenitor al împărăției peste poporul Israel. El a fost uns de către Țadoc care a fost uns tocmai în acea zi în care și Solomon a fost uns(vezi 1 Cronici 29:22). Fiindcă David a adunat toate materialele pentru construirea Templului si a făcut și planul de construcție al Templului, datoria lui Solomon era doar să construiască Templul având deja la dispoziție absolute tot ce avea nevoie.




Dacă ar fi să periodizăm viața lui Solomon, ea poate fi împărțită în mai multe perioade mari, și anume:
·         Perioada fidelității față de Dumnezeul adevărat, care a durat din cei 40 de ani de domnie, mai mult de 20 de ani, cât a ținut zidirea Templului, și,
·         Perioada căderii treptate în fața credinței idolatre a soțiilor lui. Credința aceasta o face și poporul.[18]
4.      Profeţii Vechiului Testament
În Vechiul Testament profeţii, în urma scrierii lor şi a lucrării, au fost categorisiţi în:
·         Profeţi mari
·         Profeţi mici
4.1.Slujba profeţilor
În sensul biblic adevărat, profet este cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu. Aceşti oameni au fost ridicaţi de El în perioade de păcat şi declin, pentru a-i condamna pe oameni pentru păcatele lor şi pentru a pre-zice judecata lui Dumnezeu ce se va abate, dacă nu se vor pocăi.
În Vechiul Testament perioada profetică a început în timpul lui Samuel (prin anul 1100 T.Cr.), când preoţia intrase în declin. Profeţii şi-au continuat slujba până la finele istoriei Ve­chiului Testament (prin anul 400 T.Cr.), pe­rioadă care a cuprins şi revenirea din captivitate şi rezidirea Ierusalimului şi a templului.
Dar profeţii Vechiului Testament care au lăsat în urma lor scrieri nu au aparut decât în perioada scinrii regatului (circa 930 T.Cr.). Astfel, ei se împletesc cu evenimentele consemnate la 1 şi 2 Regi precum şi la 1 şi 2 Cronici, ajungând până la Ezra si Neemia.[19]



4.2. Temele abordate de profeţi
Temele abordate de profeţii din Vechiul Testament s-ar putea rezumaîn felul următor:
·  Sfinţenia lui Dumnezeu.
·                  Păcatul şi eşecul poporului ales al lui Dumnezeu.
·                  Chemarea la pocăinţă.
·                  Judecata lui Dumnezeu ce avea  să se abată peste israeliţi dacă nu se pocăiau.
·                  Judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor din jur.
·                  Revenirea din captivitate a unei părţi din naţiunea Israel.
·                  Venirea lui Mesia şi respingerea Sa.
·                  Venirea lui Mesia cu mare putere şi slavă.
·         Restaurarea poporului ales al lui Dumnezeu.
·                  Domnia universală a lui Cristos.[20]
5.              Concluzii
          În Vechiul Testament Dumnezeu a avut o dorinţă arzătoare de a comunica cu poporul Israel. În începutul epistolei către Evrei este descris acest lucru astfel: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu...”.
          Preoții și profeții Vechiului Testament au avut un rol foarte semnificativ(important) în a transmite mesajul din partea lui Dumnezeu poporului. Totodată, în perioada monarhiei, Dumnezeu s-a folosit de profeți în a Se face cunoscut și a face cunoscut planul Său cu privire la popor sau la împărați.
         




                                              


[1] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de aur, 2002), p. 25.
[2] Ibid, pp. 25-26.
[3] Vezi Ervin N. Hershberger, Văzându-L pe Domnul Isus Hristos în Cortul Întâlnirii(Ohio: Christian Aid Ministries, 2002), p. 8.
[4] Vezi Ion Stoian, Dicționar Religios (București:Edit. Garamond, 1992), p. 15.
[5] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2001), p. 85.
[6] Pentru mai multe detalii cu privire la îmbrăcămintea preoțească vezi Vasile Talpoș, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament (București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999), pp. 114-116.
[7] Pat Alexander, Enciclopedia Bibliei (Oradea: Edit. Logos, 1996), p. 214.
[8] Vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 240-241.
[9] Vezi Alfred Hârlăoanu, Istoria Biblică (București: Academia Internațională Pentru Studiul Religiilor Lumii, 1995), p. 100.
[10]  Vezi J. D. Douglas, Dicționar Biblic (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 1995), p. 1177.
[11]  Pentru mai multe detalii vezi Werner Keller, Și Biblia are totuși dreptate, pp. 173-180.
[12] Pentru a vedea în ce circumstanțe și de ce Dumnezeu refuză să răspundă pozitiv la unele din cererile noastre la adresa Lui vezi Charles R. Swindoll, David, omul pasiunii și al destinului (București: Edit. Stephanus, 2005), pp. 163-173.
[13] Henrietta C. Mears, What the Bible is all about (Mineapolis: World Wide Publications, 1996) , p. 127.
[14]  Vezi Iosif Țon, Oameni mari ai Vechiului Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2004), pp. 292 – 296.
[15]  Pentru mai multe detalii vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 273-275.
[16] Ibid, pp. 277-278.
[17] Ibid, p. 280.
[18] Ioan Truța, Istoria Sfintelor Scripturi-Vol. I (București: Editura Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România, 1981), p. 373.
[19] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al Credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de Aur, 2002 ), p. 845.
[20] Ibid.

miercuri, 28 octombrie 2009

Ce este împlinirea?

Căutând un comentariu pe cartea Eclesiastul, am gasit un articol interesant care mi-a atras atenția în mod deosebit. Sunt scrise niște gânduri de Dr. Costel Sofronie.

Ce este împlinirea?
Este împlinirea atingearea unui scop?
Este împlinirea satisfacerea unei nevoi?
Este o căutare.
Este o căutare a tuturor oamenilor: a celor săraci, dar şi a celor bogaţi; de la cerşetori la împăraţi toţi o caută. Este şi o căutare a tuturor timpurilor: pe cât de veche este, pe atât de actuală. Toate religiile o caută; toate recunosc că omul are nevoie de ceva ce nu are şi fiecare religie încearcă să dea un răspuns sau o soluţie acestei căutări. Şi ştiinţa o caută. Se investesc sume uriaşe pentru ca oamenii să fie mai mulţumiţi, satisfăcuţi şi împliniţi. Dar sunt oamenii cu adevărat mai împliniţi?
Este în Biblie o carte care are tocmai această temă: căutarea împlinirii. Această carte, numită Eclesiastul, ne prezintă căutările unui om pentru găsirea împlinirii, rostului în viaţă, a satisfacţiei.
Solomon a fost un om foarte bine înzestrat de Dumnezeu şi a avut la îndemană toate posibilităţile de a căuta, tot ce i-au văzut ochii. Şi a căutat şi cercetat totul.
Să vedem împreună unde a căutat Solomon împlinirea şi ce a găsit.
În lucrurile materiale şi avuţii (Ecles.2.4-8a): „Am făcut lucruri mari… Mi-am
făcut… Am cumpărat… Am avut… Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări.” Şi ce a găsit? (v.11): „Când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt…”
În plăceri, desfătare şi veselie (Ecles.2.10): „Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie…” Ce a gasit? (Ecles.2.17): „Atunci am urât viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.” Nici o satisfacţie şi împlinire!
În dragoste (1 Împ.11.3): „A avut de neveste sapte sute de craiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare…” Cu ce rezultat: o viaţă mai amară decât moartea (Ecles.7.26), iar aceste femei i-au fost o cursă şi un laţ!
În lux (1Împ. 10.27): „argintul era aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele”. Rezultatul (Ecles. 2.18): „Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o”.
În putere (Ecles. 2.9): „Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei dinaintea mea…” Cu ce folos sau împlinire? Deşertăciune şi goană după vânt!
În cunoaştere şi înţelepciune (Ecles. 1.13,14): „Mi-am pus inima să cercetez şi să cercetez şi să adâncesc în înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri..” iar în 1 Împ. 4.30-34 ni se spune că: „Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului…. Era mai înţelept decât orice om… Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui…” Şi rezultatul acestor căutari a fost foarte elocvent (Ecles. 1.14): „…totul este desertăciune şi goană după vânt!”
În diferite religii: după ce a primit atâtea de la Dumnezeu şi a vorbit de două ori cu El, Solomon (1 Împ. 11.4-11):„ i-au aplecat inima spre alţi dumnezei… s-a dus după Astartea, zeita sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor… a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemos…, pentru Moloc…”
Cu ce s-a ales Solomon din toate aceste cătăi? Împlinire? Nu! Numai desertăciune şi goană după vânt, gol şi neîmplinire. Pentru că nu a căutat-o acolo unde trebuie, acolo unde se poate găsi.
Un bătrân sărac şi singur se trezeşte într-o noapte auzind zgomote în casă şi vede nişte hoţi căutând de zor ceva şi îi întrebă ce caută. „Bani căutăm, moşule!” răspunseră ei. La care el le spune linistit: „eu nu găsesc bani ziua, şi voi căutaţi să găsiţi ceva noaptea… zadarnică căutare!”
De aceea mesajul lui Solomon este: nu mai căutaţi şi voi împlinirea acolo unde nu
se poate găsi; am cautat-o şi eu şi am cautat-o degeaba!
Aceasta este predica Eclesiastului: „Opriti zădărnicia căutărilor fără rost”.
Ce este împlinirea? Cum o putem găsi?
Dicţionarele definesc împlinirea ca fiind satisfacerea unei nevoi, împlinirea unui scop, rost sau ţel, ca o întregire sau desăvârşire, ca o relaţie sau o stare.
a. Mulţi consideră că împlinirea este satisfacerea unei nevoi.
Unul flămând poate să spună: „dacă aş avea o bucată de pâine, aş fi împlinit. Împlinirea
este o bucată de pâine? Cel fără adăpost spune: dacă aş avea un culcuş cald aş fi împlinit. Împlinirea este un adapost cald? Chiar dacă la prima vedere aşa pare, în realitate nu este aşa. Cel flămând, după ce va mânca va vedea că e zdrenţuit; după ce va avea o haină va vedea că nu are adăpost…
Dacă împlinirea este satisfacerea unei nevoi, trebuie să recunoaştem că împlinirea unei nevoi este ceva de moment şi trecător iar nevoile sunt gradate (vezi piramida lui Maslow):
I-nevoi fiziologice
II-nevoi de securitate
III-nevoi de statut social
IV-nevoi de afirmare şi autorealizare;
Împlinirea este legată întotdeauna de satisfacerea nevoii următoare, mai mari, iar cea mai mare nevoie din noi este nevoia de Dumnezeu. Rezulta că putem fi cu adevărat împliniţi când ne-am împlinit nevoia de Dumnezeu.
Blaise Pascal spunea că: „În fiecare din noi este un gol (o nevoie) care are forma lui Dumnezeu şi nimic altceva nu-l poate umple (împlini).
a. Dacă împlinirea este atingerea unui scop, rost, ţel, limită sau barem, cum am putea noi crede ca un scop pământesc, relativ şi trecător ne va da nouă împlinirea?
Domnul Isus spunea că satisfacţia, rostul şi hrana Lui este „să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”(Ioan 4.34).
Solomon nu a găsit împlinirea pentru că el a căutat-o în lumea aceasta „de sub soare”, neglijând dimensiunea eternă a vieţii, fără gândul la veşnicie, fără Dumnezeu!
a. Dacă împlinirea este o relaţie şi dacă noi am fost creaţi de Dumnezeu să trăim în părtăşie cu El , noi nu vom fi împliniţi decât atunci când vom avea o relaţie apropiată cu El. Noi ne putem uni cu Dumnezeu în Hristos (Efes. 1.10).
b. Dacă împlinirea este desăvârşire, deoarece prin jertfa Domnului Isus am fost făcuţi desăvârşiţi (Ev. 10.14) şi neputând fi desăvârşiţi decât în El (Col. 1.28) rezultă că noi putem fi împliniţi numai în El.
c. Dacă împlinirea este o stare, atunci numai o stare a noastră după voia lui Dumnezeu, adică neprihănirea noastră, pe care ne-o dă Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus (Rom. 3.21,22) ne va da împlinirea.
Pavel, în Areopagul din Atena declara (Fapte 17.22-31) că: „ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi”, adică ceea ce voi căutaţi- fără să ştiţi unde, ceea ce ce voi aveţi nevoie- fără să ştiţi ce „aceea vă vestesc eu”, adică pe Dumnezeu care ne-a creat, ne vrea binele şi împlinirea şi noi vom fi împliniţi dacă Îl căutăm şi ne silim să-L găsim.
Noi nu suntem produsul unor întâmplări oarbe, ci suntem creaţi de Dumnezeu. Şi dacă El ne-a creat, nu se putea să nu ne fi spus în Cuvântul Lui cum putem fi împliniţi, de aceea încheierea „predicii” Eclesiastului (Ecles. 12.13) este: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.”
Asumarea acestei datorii îţi va aduce cu adevărat împlinirea. Pentru că împlinirea o poţi găsi numai la Dumnezeu, numai cu El, numai în El.
Dr. Costel Sofronie

marți, 27 octombrie 2009

Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA

Majoritatea oamenilor din ziua de azi doresc să fie șefi, doresc să conducă, sa dea porunci. Încă de mici copii ne place să ni se indeplinească orice dorințe pe care le avem, orice lucru care îl vrem să ni se dea(avem mofturi). Mulți oameni doresc să fie șefi din cauza faptului că le place să conducă, le place să dea porunci doar în interes personal(să le meargă bine din punct de vedere material, să aibă prosperitate în lucrurile pe care le fac, să le meargă bine afacerile, și tot felul de astfel de lucruri).
Este Cineva care ne iubește și care ne dă și nouă o poruncă. Dar nu orice fel de poruncă, iar acel Cineva nu este un „cineva oarecare”. Acest Cineva care ne dă o poruncă este Dumnezeu, iar această poruncă ne este dată spre binele nostru.

Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA
Matei 22: 34-40
Domnul Isus Hristos S-a confruntat cu fariseii, cu saducheii, cu cărturarii și cu mulți alții pentru a combate curentelor religioase false, ereziile, filozofiile, si a aduce adevărul, a proclama adevărul.
Versetele 34-36
Observ un lucru destul de interesant și totodată foarte ciudat. Care este acesta?
Fariseii au văzut ca saducheii nu se pot împotrivi Domnului Isus, nu îl pot prinde rostind o afirmație de care să Îl poată judeca, așa că au hotărât să Îl ispitească pe Domnul Isus Hristos, la fel ca și saducheii, stând foarte atenți și așteptând ca Domnul Isus să rostească o afirmație de care ei să Îl poată acuza. De ce spun că observ un paradox destul de interesant și de ciudat?
Dacă mântuirea s-ar fi putut căpăta(câștiga) prin fapte, fariseii aveau cele mai mari șanse să câștige. Ei, când mergeau pe străzile orașelor și cetăților își puneau ceva pe cap pentru ca nimic din ce este pe afară pe străzile cetătii(bolnavi, săraci) să le poată depărta atenția de Dumnezeu, de lucrurile Templului, lucrurile sfinte.
Curios și important de remarcat este acest fapt. Oameni care cunoșteau Torra foarte bine, oameni care cunoșteau legea vin la Domnul Isus Hristos punându-I o întrebare: “Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Ei credeau că în sfârșit pot să Îl prindă pe Domnul Isus Hristos rostind ceva greșit de care ei pot să Îl acuze. Domnul Isus, cunoscându-le planul, cunoscându-le intenția, le răspunde cât se poate de bine(vs. 37-40).
As vrea sa privim dar la cele doua porunci pe care Dumnezeu ni le da. Prima dintre ele este:

1. Dragostea pentru Dumnezeu(vs. 37)
Cum îl poți iubi pe Dumnezeu? – Ioan 14:21 – Având legile/poruncile lui Dumnezeu și păzindu-le/împlinindu-le.
De ce să îl iubești pe Dumnezeu?
a. 1 Ioan 4:19 – Pentru că El ne-a iubit mai întâi – Ioan 3:16
“În anul 1921”, povestește Sundar Singh, „a izbucnit un incendiu în pădurile munților Himalaia. În timp ce cea mai mare parte dintre oameni încercau să stingă focul, alții s-au oprit și priveau ce se petrece într-un anumit arbore(copac). Un cuib plin cu puișori, înconjurat cu ramuri, urma să fie cuprins de flăcări. O pasăre foarte agitată zbura deasupra cuibului. Cei care stăteau și priveau ce se întămpla cu acel cuib și cu acei puișori își doreau foarte mult să poată fac ceva pentru ei și să îi salveze, dar din păcate nu puteau face nimic. Au rămas doar niște spectatori. În scurt timp cuibul a început să ia foc. Era de așteptat ca pasărea mamă care zbura în jurul cuibului, să zboare de acolo, dar nu s-a întâmplat așa. Ea s-a aruncat în flacarile ce erau acolo și și-a întins aripile peste puișorii ei pentru a-i putea apăra. Victimă a dragostei sale, în câteva clipe pasărea împreună cu puișorii ei au fost făcuți scrum. ” Această iubire minunată ne mișcă sufletul. Aceeași dragoste, infinită, L-a determinat pe Domnul Isus Hristos să părăsească cerul și să ia formă omenească pentru a ne pune la adăpost, murind pentru noi, pentru păcatele noastre.
b. Isaia 43:4 – Pentru că ai preț în ochii Lui
c. Pentru că vrea să te binecuvinteze – Ieremia 31:3, Efeseni 2:4-7, Deuteronom 11:13-15, 1 Corinteni 2:9, Psalmul 91:14
Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Exemplu: Avraam – i s-a creut să îl aducă jertfă pe fiul său, Isaac.
Dacă Dumnezeu ți-ar cere un lucru așa de mare să faci precum i-a cerut lui Avraam, ai asculta?
Este o problemă pe care o biserică din Turcia de astăzi o avea. Este o problemă pe care o biserică o are și căreia îi este adresată o scrisoare în Apocalipsa.
Apocalipsa 2:2-5  Lipsea dragostea dintâi .
Vreau să pun această întrebare: OARE NOUĂ NE LIPSEȘTE DRAGOSTEA DINTÂI?
Poate că ești întors la Domnul de 1 an, 2, 3, 5, 10, 20, 50 de ani. Îți aduci aminte cât de entuziasmat erai de Dumnezeu? Îți aduci aminte ce dorințe arzătoare aveai? Îți aduci aminte felul în care Îl iubeai atunci pe Dumnezeu? Oare acele sentimente, în parcursul anilor, s-au schimbat?
Nu știu, ci vreau doar să meditezi la aceste lucruri. Nu uita un lucru: Dacă vrei să mănânci din Pomul Vieții care este in raiul lui Dumnezeu, trebuie neapărat să te întorci la dragostea dintâi(Apocalipsa 2:5a).
Exemplu: Împăratul David a compus un Psalm de pocăință după ce a păcătuit cu Bat-Șeba și după ce proorocul Natan i-a facut cunoscut păcatul. El se pocăiește și dorește să Îl iubească pe Dumnezeu la fel de mult, dacă nu chiar și mai mult ca la început(Psalmul 51: 10-13).
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă pe frații tăi nu îi poți iubi?
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă tocmai ești mânios pe cineva?
Versetul 39  1 Ioan 4:20-21
Este o legătură între relația ta cu Dumnezeu și relația ta cu oamenii. Relația pe verticală(cu Dumnezeu) se va reflecta în relația pe orizontală.
Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc oamenii. Aici este a doua parte a poruncii, și anume:
2. Dragoste pentru oameni
Este ușor să iubești pe cel care te ajută, este ușor să iubești pe cel care te iubește, este ușor să iubești pe cel care te înțelege și căruia poți să îi spui necazurile tale, problemele tale. Dar oare doar la acești oameni să se fi referit Domnul Isus când a spus că trebuie să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?
Oamenii de multe ori caută persoane care să le fie aproape, să le fie alături, oameni care să le fie apropiați.
Un învățător al legii s-a sculat să Îl ispitească pe Domnul Isus și L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a primi viața veșnică, iar Domnul Isus îi spune această poruncă. Scriptura afirmă faptul că el nu s-a mulțumit doar cu atât, ci, ca să se îndreptățească, L-a întrebat pe Domnul Isus cine este aproapele lui. Apoi Domnul Isus Hristos îi răspunde cât se poate de frumos printr-o pilda pe care sunt sigur că cu toții o cunoaștem. Luca 10:30-35 – Un om este tâlhărit. Pe lângă el trec mai mulți oameni. Unul din cei care trec pe lângă el, i se face milă și îl îngrijește. A dat dovadă că este aproapele celui căzut între tâlhari.
Oamenii de cele mai multe ori caută alte persoane care să le fie aproape. Dumnezeu ne cheamă ca noi să fim aproapele celor din jurul nostru, colegilor nostri, prietenilor nostri, vecinilor nostri...
Poetul Marlherbe, deși nu era credincios, era un om foarte bun și caritabil. Într-o zi, în timp ce îl binecuvânta un sărac căruia îi dăduse o oarecare sumă de bani, Malherbe i-a spus: „Încetează prietene! Nu prea cred să ai credit în cer, de vreme ce Dumnezeu te-a părăsit aici jos pe pământ.” Dumnezeu nu părăsește pe nimeni, chiar dacă aparențele ar arăta lucrul acesta. Adevărul este cu totul altul. Acest poet a fost răspunsul rugăciunilor acelui om sărac, dar credincios.



Îți iubești tu aproapele? Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Dragul meu ascultător, poate că până acum ai fost ca un fariseu crezând că faptele tale te mântuiesc. NU, este fals. Doar trăind o viață în sfințenie, în neprihănire, o dedicare totală pentru Dumnezeu, lui Dumnezeu, acesta este lucrul care El îl vrea azi de la tine: “Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în legile Mele.” Proverbe 23:26
Dumnezeu încă te mai caută. Dumnezeu încă te mai așteaptă. Ești tu gata să îți predai întreaga ta viață Lui și să te pui la dispoziția Lui?
Probabil vei crede că nu mai este iertare pentru tine. Probabil vei spune că de prea multe ori I-ai promis lui Dumnezeu că te vei schimba, dar nu ai făcut acest lucru. Dumnezeu te cheamă și azi pe anume și dorește să îți dea în dar iertarea, dorește să îți dea în dar mântuirea. Oricât de păcătos ai fi, orice păcat ai avea, prin faptul că nu ai putut să te ridici până acum, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să te ridice, ci trebuie ca tu să îți dorești acest lucru cu adevărat.
Dumnezeu ne iubește și de aceea ne-a lăsat liberul arbitru. Poți allege dacă vrei să Îl iubești cu toată inima și întreaga viață să I-o dedici în totalitate, sau dacă vrei să continui viața tot dintr-un păcat în altul, iar în cele din urmă… să regreți o veșnicie întreaga pentru alegerea pe care ai facut-o.
Poți să pleci astăzi de aici ca un om schimbat, un om cu o inimă nouă, iubit de Dumnezeu.
Poți să pleci azi din locul acesta cu o viață nouă, o viață în care El să trăiască și pe care El să ți-o conducă( Galateni 2:20 – “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care S-a dat pe Sine însuși pentru mine” … Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine… CE CUVINTE MINUNATE!!! OARE VOM PUTEA SPUNE ȘI NOI AȘA CEVA???
Așa cum ai venit azi în Casa lui Dumnezeu, a părtășia din acest locaș, cu problemele tale, cu frământările tale… poți ca toate aceste lucruri(păcate care te apasă, îngrijorări, necazuri) să le aduci înaintea lui Hristos și să Îi ceri să ți le ia, iar tu să pleci schimbat/transformat din acest loc.
El era întins pe cruce, oamenii își băteau joc de El, și totuși… El mijlocea pentru ei spunându-I lui Dumnezeu să îi ierte că nu știu ce fac. În această zi Dumnezeu mi-a vorbit și ți-a vorbit. Trebuie să iei o hotărâre. Care va fi aceată hotărâre?
Domnul Isus Hristos a venit la ai Săi, dar ei nu L-au primit, ci în schimb I-au dat o cruce și niște piroane. El a murit pentru păcatele mele și ale tale. De ce? Pentru ca noi să fim salvați. Vrei să pleci din acest loc din nou împovărat de păcat, împovărat de grijuri? Dumnezeu te vrea sfânt! Dumnezeu te vrea schimbat! Dumnezeu te vrea pentru El!
ESTI TU DISPUS SĂ TE PREDAI LUI DUMNEZEU?
Dumnezeu să te ajute și să ne ajute pe fiecare la lucrul acesta!

Stoica Timotei