Tezaur de intelepciune?

Rugaciune eficienta pentru cei pierduti - Lee E. Thomas

2010-11-28T05:17:00.001-08:00

Rugăciune eficientă pentru cei pierduți este o carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca fiecărui creștin. Lee E. Thomas prezintă într-un mod cât se poate de minunat nevoia de rugăciune pentru cei nemântuiți, pentru cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu într-un mod personal, pentru cei care nu au viețile transformate de către Dumnezeul nostru, Creatorul cerului și al pământului.
Fiecare creștin care a fost mântuit are datoria să se roage pentru cei din jurul lui care nu sunt mântuiți. Prolema majoră din Biserica de azi este că prea puțin se pune accentul pe rugăciune. Și dacă se pune, nu este chiar așa cum ar trebui.
Autorul prezintă chiar și baze biblice pentru care e nevoie de rugăciune pentru cei nemântuiți. El arată faptul că: „Dacă rugăciunea este îndeajuns de puternică pentru a distruge armate, cu cât mai sigură este puterea sa de a mântui suflete.” Noi, creștinii, trebuie să ne apărăm pricina înaintea lui Dumnezeu. Pricina rugăciunilor noastre trebuie să fie ca cei din jurul nostru să fie mântuiți.
Păcatul nostru frecvent este necredința. Tocmai de aceea el este cauza pentru atât de multe rugăciuni neascultate. Este posibil să ne rugăm pentru cei nemântuiți, dar totuși să avem prejudecăți în legătură cu ei și să nu credem că pentru ei mai există scăpare din partea lui Dumnezeu. Tocmai din cauza aceasta multe din rugăciunile noastre nu sunt ascultate.
Avem de plătit un preț mare dacă vrem să ne alăturăm Domnului nostru scump în agonia eliberării sufletelor din împărăția întunericului, dar se va merita să îl plătim. De ce? Pentru că Dumnezeu este suveran și El ține toate lucrurile în control. Satana este infinit inferior lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu poate mântui și pe cei din jurul nostru. Adevărul este că Satana se luptă pentru ca cei nemântuiți să nu fie mântuiți și îi leagă cu fel și fel de păcate, de patimi. Până nu se eliberează de acele patimi, oamenii nu pot fi mântuiți. Puterea de elibereare de aceste patimi este din partea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, noi trebuie să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi elibereze de aceste patimi.
Noi, ca și creștini, avem de dus un război spiritual împotriva forțelor răului. Apostolul Pavel explică acest lucru într-un mod minunat efesenilor și, mai mult decît atât, el oferă și soluția de reușită, de victorie. Care este acestă soluție? Să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu.
Autorul prezintă de asemenea, în continuare, mărturii ale unor oameni despre care am fi spus că nu mai pot fi mântuiți, și felul minunat în care Dumnezeu a lucrat în viețile acestora. În încheierea cărții ne provoacă să ne facem o listă de rugăciune cu cei de lânga noi pe care îi cunoaștem și care nu sunt mântuiți
Impactul cărții asupra mea:
Cartea de față, pe care am prezentat-o în rândurile precedente, este o carte, după cum am afirmat la început, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui credincios. De ce? Pentru că prezintă într-un mod atât de minunat rugăciunea pentru cei nemântuiți. Niciodată nu am văzut într-un mod așa de clar nevoia celor nemânuiți de lângă mine de a mă ruga cu insistență înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Recunosc faptul că m-am rugat pentru cei de lângă mine care nu sunt mântuiți, dar spre rușinea mea o spun, nu m-am rugat consecvent. Cartea aceasta mi-a deschis ochii în ceea ce privește rugăciunea pentru cei nemântuiți. E nevoie mai mare decât niște simple rugăciuni pentru ei. E nevoie ca eu să simt pentru ei. Să simt că ei se îndreaptă spre iad. Simțind astfel pentru ei, rugăciunile se vor schimba. Din niște rugăciuni monotone, obișnuite, vor deveni niște rugăciuni cu lacrimi pentru ei. Mai mult decât atât, îmi doresc ca, împreună cu câțiva tineri, să încep un lanț de rugăciune pentru cei nemântuiți din familiile noastre. Știu că dacă ne vom ruga cu credință, dacă vom stărui înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, dacă vom avea această dorință sinceră ca ei să fie mântuiți, Dumnezeu îl va birui fără nici un fel de problemă pe cel rău care a pus stăpânire pe viețile lor, și îi va mântui. Totodată, această carte a reaprins în mine o dorință să simt in rugăciunile mele pentru cei pierduți, chiar să plâng în rugăciune pentru ei.
„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!” Psalmul 118:25

Plantarea de biserici indigene - Charles Brock

2010-11-28T05:16:00.001-08:00

Cartea Plantarea de biserici indigene – Un itinerar practic, scrisă de către Charles Brock este o carte cât se poate de eficientă pentru plantatorii de biserici indigene. De ce spun aceasta? O să observați în cele ce urmează. Este demn de menționat faptul că numai Duhul Sfânt poate să împuternicească semănătorul și să-l atragă pe cel pierdut. Numai El îi poate face pe oameni să înseteze și apoi să le astâmpere setea prin mărețul Hristos, ca Mântuitor și Domn în viața păcătosului eliberat. Autorul în începutul cărții redă felul în care l-a chemat Dumnezeu la această slujire, iar la sfârșitul acestei prezentări a chemării sale prezintă importanța chemării la slujire a lui Dumnezeu și felul în care Dumnezeu face chemarea. De acemenea, plantatorul de biserici trebuie să aibă o motivație corectă, biblică, autentică pentru slujirea pe care o face în via Domnului.
Cele patru elemente esențiale pentru toți plantatorii de biserici pe care le prezintă autorul, sunt acestea: Duhul, Sămânța, Semănătorul, Solul. De asemenea, autorul ne avertizează de imposibilitatea plantării unei biserici noutestamentare dacă unul din aceste elemente dispare. De aceea este foarte important să se țină cont de cele patru elemente esențiale pentru plantarea de biserici prezentate mai sus. În continuare, autorul prezintă fiecare element într-un mod cât se poate de coerent și detaliat, nelăsând loc vreunei nelămuriri. De asemenea, este de o importanță majoră să știm cine poate planta biserici. Este o mare greșeală să credem că doar cei care fac școli biblice, care obțin diplome, titluri, sunt cei competenți să planteze biserici indigene. Autorul prezintă într-un mod cât se poate de minunat faptul că nu trebuie să ai o diplomă pentru a fi plantator de biserici. Înainte ca plantatorul de biserici să înceapă această lucrare trebuie să știe foarte bine ce este o biserică. Autorul răspunde acestei întrebări prin lucruri simple și concrete, apoi prezintă puțin biserica, ca și trup al lui Hristos.
Autorul nu se rezumă doar la a prezenta ce este biserica, ci mai mult decât atât, el vorbește și despre stilul de viață al plantatorului de biserici. Plantatorul de biserici trebuie să învețe limba și trebuie să știe care este responsabilitatea sa primordială și să se concentreze pe înfăptuirea acesteia. De asemenea plantatorul de biserici trebuie să își cunoască obiectivele înainte de a începe să planteze biserici. Autorul spune că: „Cine nu-și cunoaște obiectivele are siguranța orbului în mers.” Prin această afirmație se poate observa cu ușurință nevoia pe care o are plantatorul de biserici să își cunoască foarte bine parametrii și să își determine, de asemenea, obiectivele. De asemenea, înainte de a începe să plantezi o biserică indigenă, este imperios necesar să cunoști ce este o biserică indigenă. Autorul prezintă foarte simplu caracteristicile unei biserici indigene prin prefixul „auto”. El spune că există cel puțin cinci „auto” în plantarea de biserici indigene, și anume: autoguvernarea, autofinanțarea, autoînvățarea, autoexprimarea(se exprimă singură) și autopropagarea. După ce plantatorul de biserici își fixează bine în minte toate aceste lucruri, el trebuie să treacă la următorul pas, și anume la găsirea unui loc pentru plantarea unei biserici indigene. Și aici, așa cum ne-a obișnuit până acum, autorul dă o mulțime de sfaturi simple, practice, dar în același timp foarte utile pentru plantatorul de biserici indigene. Tocmai de aceea el trebuie să ia aminte la acestea.
În continuarea cărții, autorul prezintă locul unde plantatorul de biserici indigene ar putea începe studiul biblic în zona unde va dori să planteze o astfel de biserică. Un lucru pe care aș vrea să il menționez în această privință, printre multe altele pe care autorul le consemnează în cartea de față, este reproductibilitatea. Pe acest lucru și autorul insistă într-un mod accentuat, datorită faptului că reproductibilitatea este foarte necesară în plantarea de biserici indigene. În ce constă aceasta? Plantatorul de biserici indigene trebuie să nu se complice în ceea ce face. El treuie să fie cât se poate de simplu și de natural în ceea ce face. De asemenea, trebuie să fie consecvent și să se gândească la faptul că după ce plantează biserica va trebui să lase persoane care să fie responsabile de ea. De aceea el trebuie să ia în calcul reproductibilitatea. El treuie să știe că oamenii care vin la studiul pe care îl face vor da înapoi dacă vor vedea că el este prea sofisticat. De aceea, chiar și în rugăciunea de început plantatorul de biserici indigene trebuie să fie foarte simplu. Această rugăciune trebuie să fie alcătuită dintr-o frază cât se poate de scurtă. Desigur, autorul oferă mai multe detalii, recomandări, sfaturi cu privire la reproductibilitate. De asemenea, autorul oferă o soluție plantatorului de biserici dacă acesta se află într-o zonă care este cu puțină deschidere sau chiar deloc. El trebuie să analizeze mesagerul, mesajul, metodologia folosită și ținta. De asemenea el poate oferi invitații pentru a face publică lucrarea sa de studiu, chiar și autorităților locale. Este de un real folos ca plantatorul de biserici să știe care este faza premergătoare mântuirii, iar mai apoi să aibă clar în minte termenul de mântuire și, mai mult decât atât, trebuie să știe că mântuirea celor din zona unde vrea să planteze o biserică indigenă, au nevoie în primul rând de mântuire. De aceea autorul afirmă faptul că mântuirea oamenilor trebuie să fie primul obiectiv al plantatorului de biserici.
Autorul nu se oprește aici, ci dă chiar sfaturile din cele mai detaliate de care are nevoie plantatorul de biserici indigene pentru a fi de un real folos in slujirea lui Hristos, slujire la care a fost chemat. Capitolul 21 al cărții este necesar fiecărui plantator de biserici indigene. Eu cred că este tot ceea ce își dorește plantatorul de biserici să știe despre ceea ce trebuie să facă. El trebuie să înceapă studiu biblic. Autorul prezintă recomandări cât se poate de practice și de eficiente cu privire la acest lucru. Pentru că trebuie ca lucrarea de față să fie limitată, va trebui să trec mai departe, chiar dacă m-aș fi bucurat să mai zăbovesc puțin mai mult pe acest subiect, pentru că este foarte important. După ce studiul biblic, care conține șapte lecții, se încheie, plantatorul de biserici ar trebui să aibă deja oameni mântuiți, oameni născuți din nou. Au fost născuți din nou, ce urmează? Urmează nașterea unei biserici. Ce urmează după naștere? După nașterea bisericii urmează dezvoltare, formarea conducerii și primirea de noi membrii în biserică. Desigur că autorul nu redă pur și simplu aceste lucruri, ci insistă asupra fiecărui aspect pentru a putea fi înțeles într-un mod cât se poate de clar și să fie cât de ușor de aplicat(în sensul să nu existe confuzie). De asemenea biserica nou născută are datoria să aducă și pe alții la Hristos.
Impactul cărții asupra mea...
Aceasta ar fi pe scurt ceea ce conține cartea de față. Desigur, după cum am mai spus și mai devreme, locul alocat unei astfel de lucrări nu este suficient pentru a prezenta mai pe larg cartea aceasta, dar sper ca în ceea ce s-a scris până acum, să fi prezentat cartea într-un mod cât se poate de simplu, dar eficient. În continuarea lucrării de față aș vrea să vorbesc despre impactul pe care cartea de față l-a avut asupra mea. Ar fi nepotrivit să spun că nu m-a influențat deloc și că nu mi-a plăcut această carte. De fapt, aceasta ar fi o minciună. Trebuie să recunosc că am fost cam sceptic cu privire la conținutul acestei cărți, deoarece în începutul acesteia autorul vorbea foarte mult despre el și realizările sale. Dar, în timpul în care parcurgeam lectura cărții mi-am dat seama că scopul pentru care autorul a prezentat lucrarea sa nu a fost pentru a se lăuda, ci pentru a-l convinge pe cititor, care este un posibil plantator de biserici indigene, de faptul că are experiență în acest domeniu, că nu îi este străin și că poate da sfaturi foarte utile unei astfel de lucrări. Ce-i drept, cartea este o carte de referință în plantarea de biserici indigene, deoarece conține numai sfaturi practice și avertizări cu privire la această lucrare. Un lucru care m-a impresionat, din această carte, constă în faptul că noi credem că o biserică este automat formată din anumite lucruri – cum ar fi cor, cărți de cântări, pian, amvon/bănci, statut, oamenii căii, păstor plătit, stație de amplificare, orgă electronică, diaconi, școală duminicală și așa mai departe – când de fapt o biserică poate funcționa și să fie o biserică adevărată biserică și dacă nu are aceste lucruri.
Un alt lucru care m-a impresionat și care a avut impact asupra mea, asupra vieții mele(de fapt lucrul care a avut cel mai mare impact din această carte asupra mea), se găsește în capitolul 29. Privitor la ceea ce Domnul Isus spune despre farisei în Matei 23, autorul scoate la iveală un adevăr dureros, dar cât se poate de adevărat. Autorul spune că: „Este greșit să-l numești pe un conducător religios, părinte, reverend, episcop, cardinal, păstor sau să-i dai orice alt titlu, preamărind un om în mod nejustificat. Omul nu trebuie proslăvit. Numai Hristos este vrednic de laudele noastre. Aceasta nu înseamnă că nu-i respectăm pe conducătorii religioși. Se cuvine să îi respectăm la fel ca și pe orice alt frate sau orice altă soră în credință. Oamenii care cer respect și o recunoaștere specială sunt de compătimit. Duhul lor nu este același cu al lui Hristos. Lucrarea păstorului este o sarcină dată de Dumnezeu, iar credincioșii trebuie să recunoască faptul că Dumnezeu a chemat pe anumiți oameni să facă lucrarea de păstor. Nu trebuie să minimalizăm această lucrare, însă păstorul nu trebuie să fie înălțat deasupra membrilor bisericii prin folosirea unor titluri."
O, de câte ori am apelat la astfel de titluri care gâdilă firea, care fac plăcere firii și, automat, dau naștere mândriei. Nu cumva este o tradiție împământenită în Biserica de azi, dar care este cu totul greșită? Unde este gloria lui Hristos? Oare nu cumva încercăm să furăm din gloria lui Hristos și să o atribuim(poate într-un mod involuntar) unor slujitori ai Săi?

În încheiere...

Dacă urmăm Biblia, vom ignora piedestalele religioase făcute de oameni și nu vom folosi titluri religioase. Ierarhiile nu-și au locul în religia creștină a Noului Testament. Asemenea ierarhii au apărut când conducătorii religioși au cerut poziții înalte, de preamărire, care duc la puteri necontrolate și la acumularea de bunăstare pe seama oamenilor de rând. Este o bucurie să vezi un om matur spiritual, un om pus deoparte, chemat la îndatoriri pastorale, însă destul de smerit ca să nu ceară o recunoaștere specială. Un astfel de om este cu adevărat liber în Hristos.

Intrebari si raspunsuri

2010-11-28T05:15:00.001-08:00

În prezenta lucrare vom încerca să răspundem într-un mod cât se poate de clar și de satisfăcător la anumite întrebări cu privire la consilierea biblică. Spun consiliere biblică, pentru că aceasta este o parte a consilierii, iar rolul prezentei lucrări este ca prin răspunsurile la cele nouă întrebări să ne introducă în consilierea biblică. O să luăm fiecare întrebare în parte și o să răspundem în mod separat, dar vom avea o legătură puternică între ele.
I. Cine este Dumnezeu
Este imperios necesar ca atunci când vorbim despre consiliere biblică să știm despre credința creștină, să știm cine este Dumnezeul Bibliei. Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat, care a creat cerurile și pământul și care l-a creat pe om. Deci, concret și simplu spus, Dumnezeu este Creatorul. Desigur că legat de cine este Dumnezeu se pot ridica o mulțime de întrebări auxiliare, care cer anumite lămuriri cu privire la înțelegerea Persoanei lui Dumnezeu. O înțelegere a ceea ce este Dumnezeu este prin prezentarea a ceea ce El nu este. Această interpretare este interpretarea ortodoxă cu privire la înțelegerea lui Dumnezeu. Spre exemplu ei spun că Dumnezeu nu păcătuiește și că în El nu este păcat, prin urmare putem înțelege că Dumnezeu este drept, Dumnezeu este neprihănit. Astfel de exemple pot continua, dar din cauza limitării lucrării de față, nu o să ne întindem prea mult în conținut cu privire la acest lucru. Un lucru pe care vreau sa îl scot în evidență este că Dumnezeu se lasă să fie cunoscut. Deși mintea noastră nu poate niciodată înțelege ceea ce este Dumnezeu, totuși El poate fi cunoscut. Nu este un Dumnezeu care nu poate fi cunoscut. El este un Dumnezeu(de fapt este singurul Dumnezeu adevărat) care poate fi cunoscut și vrea să fie cunoscut. Cum poate fi cunoscut Dumnezeu? Printr-o relație personală cu El. Îl poți experimenta pe Dumnezeu și cunoaște mai mult doar atunci când te încrezi deplin în El și începi să umbli prin credință. Deci, pentru a răspunde la întrebarea: „Cine este Dumnezeu?” aș răspunde pe scurt că pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu trebuie să începi o relație de părtălșie cu El. Despre implicațiile relației de părtășie cu Dumnezeu, despre cum se ajunge să avem o relație de părtășie cu Dumneze vom vedea prin răspunsurile unor următoare întrebări.

II. Cine este omul?
În consilierea biblică, după ce am început să înțelegem cine este Dumnezeu, este necesar să cunoaștem cine este omul. Omul este creația lui Dumnezeu, și este făcut după chipul și asemănarea Sa. Scriptura(care este Cuvântul scris al lui Dumnezeu) ne spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, pentru că este creat astfel, el este coroana creațiunii lui Dumnezeu. Dar lucrurile nu au mers așa de bine prin faptul că păcatul a intrat în lume și a distorsionat chipul omului. De ce spun lucrul acesta? Pentru că Scriprura ne spune că păcatul pune un zid de despărțire între om și Dumnezeu. Tocmai de aceea chipul omului a fost distorsionat. Mai mult decât atât, cartea începuturilor(Genesa), prima carte din Biblie ne afirmă un lucru șocant: dacă omul a fost inițial creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, el prin păcat a pierdut acest chip. Scriptura ne spune că întâiul lui născut a fost după chipul lor, nu după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În consilierea creștină cred că trebuie să se aibă în vedere potențialul omului. El poate să ajungă să aibă din nou acest chip cu care a fost creat. Chipul acesta nu este chipul vizibil, ci este natura omului. Pentru mai multe detalii, citește răspunsul de la întrebarea cu numărul opt.
III. Care este natura comportamentului uman?
La sfârșitul răspunsului de la întrebarea precedentă am spus că natura omului s-a dilatat, s-a schimbat, nu mai este aceeași. Întrebarea care se pune în mod automat acum este exact aceasta la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. Psalmistul David răspunde la această întrebare în Psalmul 51, unde spune că: „în păcat m-a zămislit mama mea.” Care este noua natură a comportamentului uman? Ca să răspund într-un mod concret și simplu la această întrebare, aș spune că natura comportamentului uman este o natură păcătoasă. Și pentru că natura comportamentului uman este păcătoasă, automat întreg comportamentul omului este păcătos.
IV. Cum se dezvoltă personalitatea omului?
Aceasta este o întrebare destul de complexă, dar voi încerca să fiu scurt în răspunsul pe care îl voi oferi și totuși destul de concret. Este necesar să știm că personalitatea este ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta. Pentru că natura comportamentului uman este păcătoasă, aceasta duce la o personalitate care nu este placută lui Dumnezeu, care nu este biblică. Cum se poate dezvolta personalitatea omului?
Personalitatea omului se poate dezvolta cel mai bine în lumina adevărurilor Scripturii. Personalitatea trebuie să se dezvolte în așa fel încât să fie pe placul lui Dumnezeu.
V. Ce este un comportament normal?
Pentru că vorbim despre consilierea creștină, aceasta înseamnă automat că vom privi comportamentul normal fiind cel care are principii biblice. În ochii lumii un comportament normal înseamnă un caracter moral, un caracter integru, dar care totuși nu este bazat pe principiile biblice. Un comportament normal din punct de vedere creștin este mai mult decât un comportament integru, un caracter moral. Un lucru pe care aș vrea să îl scot în evidență în această privință pentru cei care sunt creștini și care încearcă să aibă un comportament normal(moral/integru) este următorul: Care este motivația ta ca și creștin pentru care îți dorești să ai un comportament normal? Nu afirm prin aceasta că nu este bine să ai un comportament normal, ba din contră este chiar foarte bine. Ceea ce vreau să spun prin aceasta este că pentru un creștin trebuie să ai o motivație corectă, o motivație bună. Fariseii din vremea Domnului Isus făceau foarte multe lucruri, dar totuși Domnul Isus îi atacă verbal într-un mod cât se poate de șocant(Matei 23). Care este motivația pentru care vrem să avem un comportament normal? Să fim plăcuți de oameni? Să fim apreciați și respectați de oameni? Totul să fie pentru slava și onoarea lui Dumnezeu? Observi diferența? Este imperios necesar să ne dorim, ca și creștini, să ne dorim ca tot ceea ce facem, ca tot ceea ce avem – în mod special comportamentul nostru, motivația comportamentului nostru – să fie pentru slava și onoarea Numelui lui Dumnezeu.
VI. Ce este un comportament anormal?
Cred că între întrebarea precedentă și această întrebare este o legătură foarte mare și, aceste două întrebări au un rol esențial. Cred că nu la întâmplare au fost puse aceste două întrebări. Ceea ce, cred eu, se urmărește prin aceste două întrebări este să se producă un contrast foarte puternic între aceste două comportamente. Ceea ce trebuie să fac pentru a răspunde la această întrebare este să privim complet contrar(opus) răspunsul întrebării precedente. De aceea, ceea ce vreau să spun în răspunsul meu la această întrebare este că totul este opusul răspunsului de la întrebarea precedentă.

VII. Care este scopul consilierii?
• Pentru cei care nu au o relaţie personală cu Isus Cristos naşterea din nou este un obiectiv evident.
• Un alt obiectiv antecedent experienţei naşterii din nou potrivit chiar şi pentru cineva care este creştin de câtva timp, este creşterea în cunoaşterea lui Dumnezeu.
• Pentru cineva care este creştin obiectivul este asemănarea cu Cristos prezentată în Efeseni 4:13.
• Ajutarea celui consiliat să dezvolte un concept de sine pozitiv
VIII. Ce este procesul schimbării?
Procesul schimbării, în termenii biblici este numit naștere din nou. Procesul schimbării în viața omului ajută omul pentru a ajunge să nu mai aibă chipul cu care a fost creat(înainte de căderea în păcat), să nu mai fie diformat. Procesul shimbării/procesul nașterii din nou este nevoia cea mai mare a omului. De fapt este singura nevoie pe care o are omul pentru a ajunge să fie din nou așa cum a fost creat inițial.
IX. Cum mă implic eu în facilitatea schimbării?
Eu, ca și consilier, este să îl încurajez pe cel consiliat și să îl ajut să se vadă pe sine creat după chipul lui Dumnezeu în loc să se concentreze asupra distorsiunilor prezente în chipul său. Eu, ca și consilier creștin, trebuie să am capacitatea de a-l conștientiza pe cel consiliat de faptul că a fost creat pentru mai mult și că poate ajunge să nu mai aibă chipul distorsionat. Trebuie să îi prezint într-un mod cât se poate de captivant felul în care a fost creat omul și să îl încurajez că se poate să ajungă la acel stadiu în care să fie din nou în starea de început în care a fost creat omul. Trebuie să îl fac să înţeleagă acceptarea lui Dumnezeu, ajutându-l să înţeleagă modul în care sentimentul propriu de adecvare este influenţat de faptul că şi Dumnezeu o cunoaşte. În încheierea lucrării de față vreau să spun că îmi doresc să fiu un astfel de om care să poată fi un alin pentru oamenii care sunt zdrobiți de atâta stres, necaz și probleme, și să le arăt că există o cale nespus mai bună.

Experienta interculturala

2010-11-28T05:14:00.001-08:00

În prezenta lucrare vom vedea o experiență interculturală din viața mea, care mi-a schimbat perspectiva asupra anumitor aspecte ale slujirii în via Domnului, perspective care aveau nevoie de schimbare, pentru că în urma schimbării lor, am învățat câteva lucruri esențiale(cred eu) pentru slujirea la care m-a chemat Dumnezeu.
În urmă cu câteva luni, am fost repartizat de către conducerea Institutului în practica de Paști, undeva la aproximativ 800 kilometri distanță de casă, mai exact în orașul Pașcani, județul Iași. Am plecat în această practică cu o teamă de necunoscut, oar una din aceste temeri era exact faptul că locul unde voi urma să fac practica de Paști are altă cultură decât locul natal. Eu fiind din Ardeal, am mers în Moldova Românească. Pe măsură ce mă apropiam de Pașcani creștea vertiginos acest sentiment foarte ciudat al fricii de necunoscut.
Una din primele bariere pe care le-am întâlnit a fost chiar cea lingvistică. Frații care m-au cazat și care au avut grijă ca să am toate cele necesare aveau un vocabular foarte interesant. Pentru a înțelege ceea ce vroiau să îmi comunice trebuia să fiu foarte atent. De ce foarte atent? Pentru că adesea în vorbirea lor se găseau regionalisme, cuvinte total străine de mine, tânăr care locuiesc în Ardeal. Bineînțeles că unele cuvinte precum: „colea”, „oleacă”, „botă” și altele le înțelegeam, dar erau și unele cuvinte pe care nu le înțelegeam, fapt care a dus adesea la întreruperea multor discuții pentru a lămuri acele cuvinte. Apoi, un alt lucru care făceau comunicarea să fie cam dificilă consta în faptul că vorbeau foarte încet, și nu o dată a trebuit să rog să se repete în ceea ce tocmai spusese. Ideea pe care vreau să o scot în evidență din cele spuse până acum este faptul că o barieră pe care am întâlnit-o, mergând în această practică, a fost chiar la nivel de comunicare, lingvistic.
Apoi, o altă barieră pe care am întâmpinat-o a fost chiar după prima predică, susținută în dimineața din duminica Floriilor. Un frate din Biserică, care este un angajat al Primăriei Municipiului Pașcani în secția de asistență socială, mi-a spus ca modul meu de exprimare nu a fost pe înțelesul multora din biserică. Ce-i drept, înainte ca să stau de vorbă cu acest frate, imediat după ce am terminat de rostit predica, o soră care își luase notițe a venit să mă întrebe ce înseamnă rutină, pentru că folosisem în repetate rânduri acest cuvânt și nu l-am explicat, nu am spus nici un sinonim al acestui cuvânt. Revenind la discuția cu fratele respectiv, vreau să spun că am rămas foarte șocat de faptul că mi-a spus că, dacă vreau ca predicarea mea să aibă o mai mare eficiență, trebuie să am foarte mare grijă cum mă exprim pe viitor, pentru ca mulți frați din cei care nu au înțeles foarte multe lucruri din prima predică, să înțeleagă. Pe de o parte m-am simtit flatat la auzul acestora pentru că eu știu că nu am un vocaular foarte elevat și, ce-i drept, nu am încercat nicidecum să impresionez printr-un vocabular stralucit, deși în anumite circumstanțe am folosit anumite procedee stilistice pentru a creiona anumite aspecte. Atunci mi-am dat seama că mândria poate apărea, iar fratele care mi-a spus aceste lucruri vroia ca eu să iau aminte și să încerc pe viitor să folosesc cuvinte uzuale pentru zona aceasta a țării. Un aspect pe care nu l-am menționat mai devreme este faptul că Biserica are în jur de 15 membri, iar majoritatea dintre ei sunt ajunși la o vârstă destul de înaintată(fratele prezbiter al bisericii având 82 de ani, iar fratele casier avand 79). Așadar am vrut să mă conformez celor spuse, prin urmare am început să stau mai mult de vorbă cu frați și surori din biserică, astfel am ajuns să mă familiarizez cu o parte din vocabularul uzual al acestei zone.
O altă barieră importantă pe care am întâmpinat-o a fost în vara aceasta când am fost din nou în practică în acest loc, când mi-am uitat costumul acasă. Pentru că mi-am dat seama de acest lucru abia când am ajuns la Cluj și urma să iau legătura spre Pașcani, nu mai puteam să mă întorc acasă pentru a îmi lua costumul. Când am ajuns în Pașcani am căutat un magazin de haine de unde mi-am cumpărat niște pantaloni de stofă, o cămașă și o cravată. Oricât de mult am căutat un sacou pentru costum, nu am găsit, mai ales că toate ce le găseam depășeau cu mult ceea ce îmi puteam permite să îmi cumpăr. Prin urmare, în ziua de duminică, când am fost la Biserică, am mers fără sacou. Vreau să spun, înainte de a continua, că în practica de Paști am aflat care e părerea fraților cu privire la îmbrăcămintea celor care predică în biserica lor(iar sacoul era necesar!!!). Eu neavând sacou, am hotărât să nu mă urc la amvon, ci să predic din afara podiumului, fapt care a uimit pe anumiți frați. Îmbrăcămintea a constituit o altă barieră, pentru că din locul unde vin nu este neapărat obligatoriu ca cel ce predică să poarte și sacou(deși cravata de obicei nu lipsește).
Nivelul de trai, de asemenea a constituit o altă barieră. Datorită faptului că mai mult din jumătatea membrilor bisericii sunt pensionari, nivelul de trai al bisericii este foarte scăzut. Nu spun aceasta ca și cum aș fi așteptat un sprijin financiar din partea bisericii, dar îmi aduc aminte că în practica de Paști ne-am strâns undeva la subsolul bisericii pentru ca prețul încălzirii să fie cât se poate de redus.
În încheierea acestei lucrări aș vrea să prezint câteva lucruri pe care le-am învățat, pe care Dumnezeu m-a învățat prin anumiți frați, din această zonă a țării:
• Am învățat că trebuie să fiu sociabil. Să stau de vorbă cu frații și cu surorile din biserică, să le cunosc anumite probleme, să mă pot ruga pentru ei.
• Am învățat că trebuie să țin cont de vocabular. Trebuie ca atunci când merg într-o altă cultură unde se folosesc multe regionalisme pe care eu nu le cunosc, sau cu care nu sunt foarte familiarizat, să le învăț și chiar să încep să le folosesc în vorbire.
• De asemenea, am mai învățat că trebuie ca vorbirea mea să fie una foarte coerentă și foarte clară/inteligibilă. Trebuie ca să mă explic într-un mod cât se poate de natural și de ușor pentru ca fiecare să înțeleagă ceea ce spun. Aceasta face ca predica să fie foarte eficientă.
Ce recomand, în urma acestor experiențe minunate pe care le-am avut în această parte a țării? Unele din recomandări o sa fie intr-o legătură foarte strânsă cu ceea ce Dumnezeu m-a învățat în urma aceste experiențe interculturale:
• Recomand ca atunci când mergi într-o cultură diferită de cea din care faci parte, să fii cu ochii-n patru și să te straduiești să sesizezi diferențele de cultură dintre cultura de unde vii, cu care esti obișnuit, și cultura în care ai ajuns să stai pentru o perioadă nedeterminată de timp.
• Recomand de asemenea ca, după ce îți dai seama de diferențele de cultură, să încerci să te obișnuiești cu acele lucruri, să dorești să fii într-un mod cât mai natural asemenea celor care sunt în jurul tău.
• Recomand ca vorbirea ta să fie una utilă. În ce sens? Dacă vocabularul tău este foarte elevat și știi că nu sunt foarte mulți care nu înțeleg felul în care te exprimi, renunță la el și adoptă un vocabular care să fie înțeles de toți cei din jurul tău.
• Recomand apoi ca să încerci să te asemeni celor din noua cultură în care ești și în ceea ce ține de vestimentație, mai ales dacă ești slujitor al lui Dumnezeu cu Evanghelia.
Nădăjduiesc ca lucrarea de față să îți fie de un real folos atunci când ajungi într-o altă cultură, iar lucrurile pe care le-am învățat să fie niște puncte de reper importante pentru tine.

Dialog fictiv: "Exista Dumnezeu?" si "Daca exista un Dumnezeu bun de ce este atat de mult rau in lume?"

2010-11-28T05:13:00.001-08:00

1. Introducere

„Viața este plină de întrebări. Unele sunt triviale, altele mai serioase - și anumite întrebări de o importanță deosebită. Chiar când citești aceste rânduri poate că ai unele întrebări cu privire la sănătatea ta, situația ta financiară, familia sau viitorul tău.”.[1]

Am început lucrarea de față prin acest citat deoarece acesta reprezintă un adevăr colosal în viața noastră. Pentru că viața pe care o trăim nu este presărată doar de petale de trandafiri, nu este alcătuită doar din bucurii, ci este alcătuită și din necazuri, probleme, încercări, nedreptate, etc., una din marile întrebări care se pune în acest context este: „Există oare un Dumnezeu bun într-o lume atât de rea?” sau „Cum poate exista un Dumnezeu bun care permite atâta rău?” În lucrarea de față vom încerca să răspundem într-un mod cât se poate de clar la aceste întrebări cu privire la existența lui Dumnezeu. Ne vom imagina un dialog între un creștin și un ateu, care are cunoștințe biblice(este familiarizat cu conținutul Bibliei – tocmai de aceea veți vedea ușurința cu care se folosesc citate biblice) cu privire la acest subiect, și anume: Existența lui Dumnezeu. Pentru că lucrarea de față ne permite, o să încludem în dialogul acesta mai multe aspecte cu privire la existența lui Dumnezeu, printre care și acele două întrebări care au fost prezentate mai sus.

„De-a lungul istoriei, artiștii, muzicienii, cercetătorii și toți cei care au citit despre viața lui Isus s-au întrebat cum arată EL. Dar interesant este că aceia care L-au văzut au dus căutarea un pas mai departe și au cerut: „Arată-ne pe Tatăl.” Una dintre întrebările ucenicilor adresate lui Isus a fost: „Unde locuiești?” Marcați de puterea și de felul Lui de a fi, un mister legitim i-a determinat pe ucenici să-L întrebe unde locuiește. Fie că este vorba despre Isus din istorie sau despre Dumnezeu Creatorul, cu toții ne întrebăm cum arată El de fapt.” [2]

Tocmai de aceea, în lucrarea de față, dialogul pe care îl vom avea în vedere nu constă atât de mult în existența lui Dumnezeu, cât mai degrabă în încercarea omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu mai mult.

Deși întrebarările „Cum poate exista un Dumnezeu bun într-o lume plina de ură?/Cum poate un Dumnezeu bun să îngăduie răul?”, și alte de acest gen au scopul de a ataca creștinismul, de a ataca existența lui Dumnezeu/atributele Sale, totuși, în urma acestei discuții ateul va reuși să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.

2. Conținut

Ateul: Îmi aduc aminte că în anul 1963 Yuri Gagarin, astronautul rus renumit, când era în spațiu a afirmat următoarele:"Nu văd niciun dumnezeu aici sus." [3] Tocmai de aceea vreau să te întreb: De unde pot să știu că există Dumnezeu?

Creștinul: Nu există nici un popor și nici un trib pe acest pământ în care oamenii să nu creadă într-o formă oarecare într-un Dumnezeu, un Duh sau o Ființă care le este superioară. Acest lucru este valabil și pentru cele mai izolate triburi din junglă, care n-au avut niciodată vreun contact cu o altă cultură și nici cu Evanghelia. Cum vine asta? Noi toți avem capacitatea rațională de a deduce din lucrările minunate ale creației vizibile pe Creatorul invizibil. Nimeni nu crede că o mașină, un ceas sau chiar numai un nasture ori o agrafă ar fi apărut de la sine. De aceea scrie apostolul Pavel: „Căci cele nevăzute ale Lui, atât puterea Lui veșnică, cât și Dumnezeirea Lui, au fost văzute limpede, de la crearea lumii, fiind înțelese în cele făcute de El. Așa că ei sunt de nedezvinovățit.” (Romani 1:20). Din creație putem firește să aflăm că există un Dumnezeu.[4]

Ateul: Cum pot ști cu siguranță adevărul despre Dumnezeu?

Creștinul: Oamenii au multe păreri despre Dumnezeu. Poate se bazează doar pe părerile și simțurile lor. Dar dacă părerile sau simțurilor lor îi îndrumă greșit? Vreau să știi că nu toți oamenii gândesc la fel. Mai mult decât atât pentru că oamenii greșesc adesea în această privință, văd întrebare ta ca fiind una cât se poate de legitimă. Ca să fiu cât se poate de concis și clar în răspunsul meu, o să îți spun care este obiectul de unde poți afla adevărul despre Dumnezeu. Cum poți ști cu siguranță adevărul despre Dumnezeu? Doar citind și studiind Cuvântul Lui(Biblia/Sfânta Scriptură).[5]

Ateul: Am înțeles acest lucru. Dar totuși, în răspunsul tău ai uitat să menționezi opinia ta cu privire la afirmația lui Yuri Gagarin. Privind la afirmația lui, vreau să știu unde este Dumnezeu. Ce poți să îni spui despre acest lucru?

Creștinul: După închipuirile noastre omenești, încercăm să-L localizăm pe Dumnezeu în spațiu. De aceea găsim la reprezentările păgâne despre Dumnezeu din antichitate, ca și în neopăgânism asemenea informații(probabil la aceasta s-a gânsit și Yuri Gagarin când a făcut această afirmație). Spre exemplu, grecii credeau că zeii lor locuiesc pe muntele Olimp, iar germanii i-au localizat în Walhall. Vreau să știi că Yuri Gagarin nu a fost singurul care a făcut acest gen de afirmație. Laplace susținea: „Am cercetat întreg universul, dar pe Dumnezeu nu L-am găsit nicăieri.” Toate aceste afirmații sunt fundamental greșite în lumina Bibliei, căci Dumnezeu este deasupra spațiului. El, care a creat spațiul, nu poate fi o parte din el. [6]

Ateul: De ce nu-L putem vedea pe Dumnezeu?

Creștinul: Primii oameni creați de Dumnezeu, Adam și Eva, au trăit în părtășie cu Dumnezeu, astfel că I-au putut vedea fața. La căderea în păcat, omul s-a despărțit de Dumnezeu. El este un Dumnezeu sfânt care urăște orice păcat, și din cauza aceasta părtășia de la început a luat sfârșit.[7]

Ateul: Există Dumnezeu cu adevărat? Cum poate fi cineva absolut convins de existența unei asemenea ființe?

Creștinul: avem convingerea că răspunsul la problema existenței lui Dumnezeu, precum și la alte aspecte legate de acest fapt, poate fi dat într-un mod inteligent. Știm de asemenea că Dumnezeu există pentru că El Însuși ne-a spus acest lucru și ni s-a arătat. În interiorul condiției noastre umane, ne-ar fi imposibil să avem această convindere dacă Dumnezeu nu ne-ar vorbi dar, din fericire, lucrurile stau altfel.

El ne-a spus totul despre cine este El, cum arată El și care sunt planurile Sale legate de planeta pământ. El a revelat toate acestea omenirii prin Biblie. Biblia s-a demonstrat a fi mai mult decât o simplă carte. După cum spuneam mai devreme, Ea este Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Dovezile sunt mai mult decât convingătoare pentru oricine va pune cu onestitate în balanță afirmațiile pe care le conține[8]

Ateul: Cum poți cunoaște un Dumnezeu invizibil?

Creștinul: Cunoașterea unui Dumnezeu invizibil, presupunem noi, nu are prea multe în comun cu a cunoaște o persoană în carne și oase. Sau are? De fapt, cu cât înțelegem mai multe aspecte despre modul în care funcționează creierul nostru, cu cât ne dăm seama mai bine că orice lucru pe care îl cunoaștem – despre Dumnezeu, oameni sau orice altcevsa – implică incertitudine și presupune un act de credință. Procesul cunoașterii are loc în creier, cea mai izolată parte a corpului uman. Creierul nu poate vedea nici chiar atunci când chirurgul îl expune la o lumină puternică. Creierul nu aude: este atât de bine protejat încât celulele sale pot detecta doar sunete extrem de puternice, cum ar fi motorul unui avion în prezența căruia vibrează. Creierul nu are simț tactil și nu simte durerea: neurochirurgul trebuie să facă anestezie pentru a tăia pielea și cutia craniană, dar după ce a pătruns înăuntru poate să miște sau să taie țesutul fără ca pacientul în stare e conștiență să simtă ceva. Temperatura sa variază foarte puțin, de aceea nu simte căldură sau frig. Datorită acestei izolări, cunoștințele mele despre lume se reuc la o serie de impulsuri electrice, asemenea unui cod Morse, care aduc informații de la milioane de celule nervoase. De exemplu, vocea care o auzi la telefon. Cineva de la celălalt capăt vorbește, aparatura electronică convertește sunetul în impulsuri electrice care străbat firele telefonice până la tine și sunt reconvertite în vibrații care produc sunete...[9]

Ateul: Dar în legătură cu telefoanele mobile?

Creștinul: Cred că ar trebui să știi asta. Oricum, în cazul telefonului celular, sunetul este schimbat într-un cod digital și transmis prin intermediul aerului, asemenea unei emisii radio, apoi ajunge în receptorul telefonului tău. Tu poți auzi vocea celui care te telefonează exact așa cum este ea în realitate. Aproape în același mod lucrează și creierul, primind informații de la organele senzoriale.[10]

Ateul: Înainte de a trece mai departe... am afirmat mai devreme că Dumnezeu este sfânt. Cum poți explica această sfințenie a lui Dumnezeu?

Creștinul: Nu putem înțelege adevăratul sens al sfințeniei dacă ne gândim la cineva sau la ceva foarte pur, după care înălțăm conceptul la cel mai înalt grad de care suntem capabili. Sfințenia lui Dumnezeu nu este pur și simplu cel mai bun lucru pe care îl cunoaștem ridicat la puterea infinit. De fapt, noi nu cunoaștem nimic care să se asemene cu sfințenia lui Dumnezeu. Aceasta se distinge ca ceva cu totul aparte, unic, inabordabil, incomprehensibil și irealizabil. Omul natural este orb față de ea. El poate să se teamă de puterea lui Dumnezeu și să-i admire înțelepciunea, dar sfințenia Lui nu și-o poate imagina.[11]

Ateul: Ce alte lucruri îmi poți spune despre Dumnezeu, în afara faptului că El este sfânt(deoarece acest lucru mi l-ai spus puțin mai devreme)?

Creștinul: Sunt multe lucruri de spus despre cine este Dumnezeu, ce este Dumnezeu și caracteristicile lui Dumnezeu. O să încerc să enumăr câteva răspunsuri cu doar câteva explicații la fiecare în parte.

· Dumnezeu este infinit: Aceasta înseamnă că El este de necuprins, de nemăsurat din perspectivă umană. Nici o altă ființă din univers nu se poate măsura cu El în natura Lui. Tot restul Îi este subordonat. El nu are pereche, ci singur este totul în tot ce există și sfârșitul a tot ce există. El este, de fapt, singura ființă care există în ea însăși, așa cum i-a spus lui Moise din rugul aprins: „Eu sunt Cel ce sunt.”(Exod 3:14). El este într-un mod în care nu mai este nimeni altul.

· Dumnezeu nu este numai personal, ci și triunic: Adică, în esența unică a dumnezeirii trebuie să distingem trei <<Persoane>>, care nu sunt nici trei Dumnezei pe de o parte, nici trei părți sau stări ale lui Dumnezeu pe de alta, ci sunt în mod co-egal și co-etern Dumnezeu. Trinitatea este cu siguranță un mare mister, și acum nu pot nici măcar să încep să-l elucidez. Ce este important de remarcat aici este că Trinitatea confirmă natura comunitară, personală a ființei absolute. Dumnezeu nu numai că există – o ființă care are o existență reală.

· Dumnezeu este transcendent: Aceasta înseamnă că Dumnezeu este dincolo de noi și de lumea noastră. El este diferit. Uitați-vă la o piatră: Dumnezeu nu este piatra; Dumnezeu este dincolo de ea. Uitați-vă la un om: Dumnezeu nu este om; Dumnezeu este dincolo de el. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este atât de „dincolo”, încât să nu aibă nici o relație cu noi și cu lumea noastră.

· Dumnezeu este imanent: Aceasta înseamnă că El este cu noi. Uitați-vă la o piatră: Dumnezeu este prezent. Uitați-vă la un om: Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este imanent, aici, pretutindeni, într-un sens cu totul în accord cu transcedența Lui.

· Dumnezeu este omniscient: Aceasta înseamnă că Dumnezeu este atotcunoscător. El este Alfa și Omega(începutul și sfârșitul) și cunoaște începutul și sfârșitul. El este sursa supremă a întregii cunoașteri și a oricărei înteligențe. El este cel ce cunoaște.

· Dumnezeu este suveran: Aceasta este de fapt o ramificație a infinității lui Dumnezeu, dar exprimă mai bine preocuparea Lui de a guverna, de a acorda atenție tuturor acțiunilor din universal Lui. Acest atribut afirmă faptul că nimic nu este dincolo de interesul, controlul și autoritatea absolută ale lui Dumnezeu.

· Dumnezeu este bun: Aceasta este afirmația primordial cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Din ea rezultă toate celelalte. A fi bun înseamnă a fi bun. Dumnezeu este bunătate. Adică, ce este El este bun. Nu există nici un sens în care bunătatea să-L întreacă pe Dumnezeu, sau Dumnezeu să întreacă bunătatea. Așa cum existența este esența naturii Lui, bunătatea este esența caracterului Lui.[12]

Ateul: Foarte frumos ai prezentat caracteristicile lui Dumnezeu, și îmi place că le-ai prezentat foarte succint. Ultima caracteristică a lui Dumnezeu pe care ai afirmat-o este că Dumnezeu este bun. Cum explici bunătatea lui Dumnezeu?

Creștinul: Bunătatea lui Dumnezeu este exprimată în două moduri: prin sfințenie și prin dragoste. Sfințenia subliniază dreptatea Lui absolută, care nu admite nici o umbră de rău. Sfințenia lui Dumnezeu este separarea Lui de tot ce aduce a rău. Dar bunătatea lui Dumnezeu este exprimată de dragoste. Prin urmare, bunătatea lui Dumnezeu înseamnă în primul rând că există un standard absolut de dreptate(care se găsește în caracterul lui Dumnezeu) și în al doilea rând că există speranță pentru omenire(deoarece Dumnezeu este dragoste și nu-Și va abandona creația).[13]

Ateul: Minunat! Pentru că ai spus că Dumnezeu este bun și El este suveran, de ce există rău?

Creștinul: De-a lungul secolelor s-au scris nenumărate cărți în încercarea de a explica originea răului, efectele sale asupra umanității și metodele prin care poate fi îndreptat. Explicațiile, sugestiile și recomandările pentru rezolvarea problemei răului sunt la fel de diverse ca și filozofii și teologii care le-au dat. [14] Cearta este o încercare de a arăta că persoana cealaltă greșește. Nu ar avea nici un sens să încerci să faci acest lucru, dacă cele două părți nu ar avea o oarecare înțelegere cu privire la ce este binele și răul; tot așa nu ar avea sens să spui că un jucător de fotbal a comis fault, dacă nu ar exista o înțelegere oarecare cu privire la regulile jocului de fotbal. Această lege sau regulă despre bine și rău a fost numita mai demult legea naturii. În zilele noastre, când vorbim de „legile naturii”, ne referim de obicei la legi cum sunt gravitația, ereditatea sau legile chimiei. După cum toate corpurile sunt guvernate de legea gravitației și după cum toate organismele sunt guvernate de legi biologice, tot așa creatura numită om își are legea ei – cu deosebirea că un corp [fizic] nu poate allege dacă să asculte sau nu de legea gravitației, în timp ce omul poate allege dacă să asculte sau nu de Legea Naturii Umane.

Ori de câte ori vei găsi un om care spune că el nu crede într-un Bine și Rău real, vei descoperi că-și va retrage afirmația o clipă mai târziu. El poate să-și încalce promisiunea pe care ți-a făcut-o, dar dacă tu încerci să încalci o promisiune pe care i-ai făcut-o, înainte ca să poți spune tu un cuvânt, el va protesta, spunând: „Nu e bine ce faci!”[15] Trebuie să știi că existența răului pare a contrazice caracterizarea biblică a naturii și atributelor lui Dumnezeu[16], așa cum ai spus și tu mai devreme.

Ateul: Exact! Dar de vreme ce există rău și suferință, cum poți afirma că există un Dumnezeu iubitor? Lucrul acesta nu îl pot înțelege. Ai putea sa îmi explicit?

Creștinul: Da! Realitatea suferinței constituie fără îndoială singurul și cel mai mare stimulant al credinței creștine, și a fost în fiecare generație. Felul în care ea este repartizată și măsura în care ea este simțită par să fie cu totul la întâmplare și ca atare inechitabile. Cei care sunt mai sensibili se întreabă dacă suferința poate fi înțeleasă în contextual dreptății și al dragostei lui Dumnezeu.[17] Știu că ești sensibil la aceste lucruri și, prin urmare ești îndreptățit să pui o astfel de întrebare.

Ateul: Înainte ca să îmi răspunzi la întrebare, dă-mi voie să îți spun care este părerea mea cu privire la aceste lucruri.

Creștinul: Desigur!

Ateul: Este imposibil ca „un Dumnezeu iubitor” să fie autorul ororilor ce continuă în fiecare zi, care existau deja la începutul lumii și vor rămâne cât timp va exista viața. Este o poveste inimaginabilă de suferință și moarte, și întrucât povestea aceasta este realitate – ea este de fapt istoria lumii – e evident că nu poate să existe un Dumnezeu iubitor.[18]

Creștinul: Nu poate? Înseamnă oare prezența suferinței neapărat absența lui Dumnezeu? Este acest obstacol în calea credinței cu adevărat insurmontabil? Pentru a crede cu toată inima într-un Dumnezeu atotputernic și iubitor, trebuie să mușamalizez realitatea răului și a durerii din jurul meu?[19]

Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să știm mai întâi ce este răul. Trebuie să îți spun că există multe întrebări care așteaptă răspuns. Răspunsurile pot fi adesea superficiale și greșite dacă nu pricepem pe deplin profunzimea întrebării. Lucrul acesta este valabil atât pentru cel care pune întrebarea, cât și pentru cel care răspunde. Așa cum spune Peter Kreeft: „Nu este nimic mai lipsit de sens decât a răspunde la o întrebare neanalizată sau neînțeleasă pe deplin. Suntem prea pripiți când punem întrebări și, de aceea, prea superficiali în aprecierea răspunsurilor.”[20] Nimeni nu poate face afirmații asolute pornind de la propriile sale sentimente într-o anumită problemă. Acesta este și motivul pentru care autorii atei, care scriu din interiorul punctului de vedere naturalist(presupunerea naturalismului este că natura este tot ce există) recunosc că judecata morală nu este rațională fără Dumnezeu.[21] Pentru a fi foarte concis aș conclude toate aceste lucruri la cele 3 mari adevăruri:

· Când afirmi că există rău, trebuie să presupui că există și bine.

· Când afirmi că există bine, trebuie să presupui că există și o lefe morală pe baza căreia să distingi între bine și rău. Trebuie să existe un standard în funcție de care să determini ce este bine și ce este rău.

· Când afirmi o lege morală, trebuie să postulezi și un dătător al legii morale – adică sursa legii morale.[22]

Ateul: De ce este necesar un dătător al legii morale ca să pot recunoaște binele și răul?

Creștinul: Din simplul motiv că un enunț nu poate să rămână o abstracție. Persoana care emite judecăți morale își asumă o valoare intrinsecă și transferă această valoare intrinsecă în viața altuia, considerând în felul acesta că viața merită protejată. Valoarea transcedentală trebuie să vină de la o persoană ce are valoare transcedentală. Dar într-o lume în care există doar materie nu poate să existe valoare intrinsecă. Dă-mi voie să exprim aceasta într-o formă puțin filozofică:

· Valorile morale obiective există doar dacă există Dumnezeu.

· Valorile morale există.

· De aceea, Dumezeu există.[23]

Tocmai de aceea trebuie să fim de acord cu concluzia că nimic nu poate să fie bun prin prescripție intrinsecă decât dacă există un Dumnezeu care a creat universul în felul acesta.[24]

Ateul: Dacă susții aceste lucruri și dacă ele sunt adevărate, de ce nu curmă Dumnezeu răul?

Creștinul: Aceste lucruri pe care le susțin sunt adevărate, și sper să îți dai și tu seama de acest lucru. De ce nu curmă Dumnezeu răul? Dacă Dumnezeu trebuie să permită răul potențial și actualizat, oare de ce nu-l oprește după ce a fost actualizat? (Aceasta este de fapt intrebarea ta) Pentru că libertatea ne permite să respingem dragostea lui Dumnezeu, să abuzăm și să respingem oamenii. Deci, nu Dumnezeu actualizează răul potențial – noi o facem când Îi respingem dragostea. Puterea maximă latentă de rău se află în capacitatea noastră de a respinge dragostea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar opri răul, ar trebui să anuleze și această capacitate – voința noastră liberă. Însă anularea voinței libere ar însemna imposibilitatea de a experimenta cel mai mare bine, dragostea Lui. Ar fi cel mai mare rău ca Dumnezeu să ne anuleze capacitatea de a experimenta cel mai mare bine. Întrebarea prin care aș răspunde întrebării tale este: „Chiar dorim ca Dumnezeu să elimine voința liberă?” Pentru a înțelege dimensiunea practică a unei asemenea cereri, te invit să ne imaginăm următorul scenariu: Să spunem că te hotărăști să începi să fumezi. Însă, pentru că Dumnezeu știe că e mai bine să nu fumezi, nu te lasă să fumezi. De fiecare dată când îți aprinzi o țigară, Dumnezeu face ca din ea să iasă balonașe de săpun așa încât în loc să ți se umple casa de fum, se umple de balonașe de săpun. Sau poate ești vitezoman. Știind că obișnuiești să depășești limita de viteză, Dumnezeu face în așa fel încât întotdeauna când depășești viteza legală ești prins și amendat, așa că până la urmă ești pus în fața alegerii de a-ți pierde permisul sau de a respecta limita de viteză. Sau poate că-ți place să bei din când în când o bere, două, trei... Însă, fiindcă Dumnezeu știe că nu reziști la băutură, se decide să-ți transforme berea pe care te pregătești să o savurezi în lapte. Prin exemplele acestea am încercat să îți arăt că aproape fiecare dintre noi, dacă nu chiar toți, suntem deranjați de răul generat de alegerile libere ale altora, dar nu și de răul generat de propriile noastre alegeri libere. Când ne plângem de răul cauzat de voința liberă, oare nu spunem de fapt că Dumnezeu ar trebui să anuleze voința liberă a altora, lăsându-ne numai pe noi să alegem liber?[25]

Ateul: Care este scopul răului și al suferinței?

Creștinul: Una este să vorbești despre durere când nu o ai, și cu totul alta e să vorbești de durere când o simți. Recunoaștem astfel că explicațiile mele cu privire la scopurile pe care le poate avea răul și suferința în viața cuiva sunt incomplete. Știm însă câteva dintre scopurile bune ale răului și ale suferinței.[26]

Ateul: Există scopuri bune pentru răul din lumea aceasta și suferință?

Creștinul: Da, există. Dar înainte de a enumera câteva dintre acestea, vreau să răspundem obiecției că a nu cunoaște scopul răului și al durerii implică faptul că Dumnezeu nu are nici un scop pentru suferința umană.

Faptul că nu cunoaștem toate scopurile bune pe care le are Dumnezeu cu durerea și suferința nu înseamnă că ele nu există. Dacă noi nu știm, nu înseamnă că Dumnezeu(o Ființă infinită) nu știe. Singura concluzie logică la care putem ajunge este că, dacă Dumnezeu e bun și omniscient, El trebuie să cunoască scopurile bune ale oricărei dureri și suferințe din lume. Din acest argument nu rezultă că răul e dovada imperfecțiunii sau limitării lui Dumnezeu, ci doar că noi suntem imperfecți și limitați. Chiar dacă nu știm toate scopurile lui Dumnezeu cu răul și suferința, știm cel puțin câteva dintre ele. Suferința fizică e necesară într-o oarecare măsură pentru dezvoltarea caracterului. De exemplu, solidaritatea nu poate fi experimentată fără suferință și nici răbdarea fără necazuri. Curajul nu se formează în absența fricii, iar rezistența vine doar în urma greutăților. Pe scurt, unele virtuți ar lipsi cu desăvârșire , dacă nu ar exista răul fizic.[27] Formarea caracterului se realizează doar prin suferință. Caracterul nu se poate dezvolta în liniște și pace. Doar prin grutăți și suferințe poate fi întărit sufletul, limpezită vederea, insuflată ambiția și atins succesul. Despre necesitatea durerii fizice, o să încerc să enumăr câteva avantaje:

· Durerea fizică e necesară pentru a-i învăța pe oameni că anumite comportamente sunt greșite și au consecințe fizice sau morale.

· Durerea este necesară pentru a ne avertiza de un pericol mai mare și iminent.

· Pentru ca durerea să-și atingă scopul de a semnala cuiva primejdia, trebuie să aibă o anumită intensitate și să fie în afara controlului persoanei respective.

· Durerea este necesară pentru a evita o suferință și mai mare.

· Durerea poate fi folosită de Dumnezeu pentru a ne avertiza moral.[28]

Ateul: ai putea să spui pe scurt ultime gânduri cu privire la rolul suferinței?

Creștinul: Da. Dumnezeu ne șoptește prin plăceri, ne vorește prin conștiință și strigă la noi prin dureri. Durerea e megafonul cu care El trezește o lume surdă [din punct de vedere moral]… Până când omul rău nu simte el însuși răul sub forma durerii, el trăiește învăluit în iluzie… Fără îndoială că durerea, ca megafon al lui Dumnezeu, este un instrument teribil care poate duce la răzvrătire finală și definitivă. Ea reprezintă însă singura șansă de schimbare a celui rău. Ea îndepărtează vălul și înfige steagul adevărului în fortăreața sufletului răzvrătit.

Ateul: Niciodată nu am văzut lucrurile astfel. Și cred cu certitudine că aceste lucruri nu le-ai spus doar pentru a mă impresiona pe mine, ci chiar ești convins de adevărul lor. Am fost răzvrătit și mânios pe Dumnezeu pentru că mi-a luat cele două ființe dragi mie, pe care le iubeam cel mai mult(părinții mei) pe când aveam vârsta de 15 ani. Tocmai când îmi făceam planuri mari pentru viitor s-a întâmplat acea nenorocire. Și de atunci am hotărât să atac și să batjocoresc veral fiecare persoană care își spune creștin. Prin urmare, așa am făcut rău multor oameni. Nu am văzut lucrurile niciodată în felul acesta. Îmi pare rău că am gândit astfel despre Dumnezeu. Abia acum realizez scopul accidentului părinților mei…

3. Concluzii

Am început acest dialog cu un personaj care se considera ateu. Tocmai de aceea, pentru a ajunge la miezul problemei: Dacă există un Dumnezeu bun, de ce îngăduie atâta rău și suferință în lume?, a trebuit să luăm lucrurile de la zero. De aceea, în începutul dialogului nostru, am avut anumite întrebări și răspunsuri cu privire la Dumnezeu, la cine este Dumnezeu, cu privire la caracteristici/attribute ale lui Dumnezeu. După ce am clarificat aceste lucruri, am putut dezbate problema care îl frământa pe acest personaj. Până nu știm cine este Dumnezeu, nu putem vorbi despre deloc despre EL. Nădăjduiesc ca lucrarea de față să fie de un real folos tuturor acelora care se confruntă cu această problemă.

[1] John Blanchard, Întrebări esențiale (Edit. Evanghelical Press, 1991), p. 3.

[2] Ravi Zacharias, Strigătele inimii (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2009), p. 19.

[3] http://www.atei.ro/Text/ca_GY.html, accesat la data de 25.11.2010.

[4] Werner Gitt, Întrebări mereu puse (Bielefeld: Edit. Christliche Literatur-Verreitung, 1993), p. 16.

[5] Kay Arthur, Dumnezeule, Exiști? (S.U.A.: Precept Ministries, 1994), p. 5.

[6] Ibid, pp. 16-17.

[7] Ibid, p. 18.

[8] Josh McDowell & Don Stewart, Răspunsuri la întrebările dificile ale scepticilor cu privire la credința creștină (Cluj-Napoca: Edit. Aqua Forte, 1998), p. 25.

[9]Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut (Timișoara: Edit. Noua Speranță, 2005), p. 117.

[10] Ibid.

[11] A. W. Tozer, The Knowledge of the Holy (Lincoln, Nebr. Back to the Bible, 1971), p. 111.

[12] James W. Sire, Universul de lângă noi (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2005), pp. 26-29.

[13] Ibid, p. 29.

[14] Norman Geisler & Peter Bocchino, Temelii de neclintit (Timișoara: Edit. Impact Media, 2005), p. 231.

[15] C. S. Lewis, Creștinismul redus la esențe (Societatea Misionară Română, 1991), pp. 3-5.

[16] Norman Geisler..., p. 231.

[17] John R. Stott, Crucea lui Cristos (Societatea Misionară Română, 1992), p. 307.

[18] Charles Templeton, Farewell to God (Toronto: Edit. McClelland & Stewart, 1996), p. 3.

[19] Lee Strobel, Pledoarie pentru Credința Creștină (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2005), p. 33.

[20] Peter Kreeft, Making Sense Out of Suffering (Ann Arbor, Mich.: Servant, 1986), p. 27.

[21] Ravi Zacharias, Sfârșitul rațiunii (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2010), pp. 50-51.

[22] Ibid, p. 53.

[23] Ibid, pp. 53-54.

[24] Ibid.

[25] Norman Geisler & Peter Bocchino, Temelii... , pp. 239-240.

[26] Ibid, p. 241.

[27] Norman Geisler, Philosophy of Religion (Grand Rapids, Mich.: Zondervan, 1974), p. 389.

[28] Norman Geisler & Peter Bocchino, Temelii... , pp. 242-243.

Comparatie intre Evanghelia dupa Toma si evangheliile canonice ale Noului Testament

2010-11-28T05:11:00.001-08:00

În prezenta lucrare vom privi la un subiect care oricând și la orice pas poate naște controverse, iar aceasta nu este intenția mea. Lucrarea are ca scop să răspundă unei întrebări destul de delicate, care a produs confuzie mare în viețile multor oameni. Este Evanghelia dupa Toma o evanghelie cu valoare ca și cele patru evanghelii ale Noului Testament, canonicizate? Nădăjduiesc ca prin prezenta lucrare să aduc lămurire în această privință. Chiar dacă anumite argumente vor fi cam sărăcăcioase, care nu vor impresiona pe cititor, nădăjduiesc ca totuși să aducă o lumină în ochii celui care citește această lucrare și este împotrivitor.

Întrebarea la care încerc să răspund este: Este Evanghelia după Toma o evanghelie în același sens ca evangheliile canonice? De ce da, sau de ce nu? Răspunsul meu din start este: NU. De ce nu? O să vedem în cele ce urmează.

Am citit Evanghelia după Toma dintr-o răsuflare(în sensul că nu am lăsat-o din mână până nu am terminat să îi citesc conținutul). Felul în care este scrisă este foarte captivant datorită faptului că ea conține anumite lucruri destul de interesante, iar altele foarte amuzante. Trebuie știut încă de la început că Evanghelia după Toma nu este în totalitate greșită, ba dimpotrivă. Citind-o, am putut observa cu ușurință învățăturile evangheliilor Noului Testament. Unele din aceste învățături sunt exact identice cu cele din evangheliile Noului Testament, altele au câte ceva adăugat, altele au câte ceva scos, iar altele nu au nimic de a face cu nimic din conținutul evangheliilor Noului Testament. De asemenea, trebuie menționat faptul că există câteva învățături în Evanghelia după Toma care sunt complet eronate(în sensul că ar intra cu ușurință cu învățătura Sfintei Scripturi, dacă ar fi comparate).

De ce nu este Evanghelia după Toma cu o aceeași valoare ca și evangheliile Noului Testament? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să știm faptul că Evanghelia după Toma nu este o evanghelie canonizată. Evanghelia după Toma este o evanghelie(o scriere) apocrifă. Scrierile apocrife sunt acele scrieri care nu au fost incluse în cărțile Sfintei Scripturi. Evanghelia după Toma nu este singura astfel de scriere, nu este singura scriere apocrifă. Dar, pentru că în lucrarea de față privim la această evanghelie, vom vorbi doar despre ea. Scrierile Scripturii, pentru a putea fi canonicizate trebuiau să treacă anumite teste. Doar cele care treceau aceste teste erau canonicizate, erau incluse în Sfintele Scripturi. Câteva principii generale au ajutat la determinarea cărţilor care ar trebui acceptate ca fiind canonice.

Apostolia a fost de o importanţă primordială. Autorul unei cărţi trebuia ori să fie un apostol ori să fi întreţinut asemenea relaţii cu unul din apostoli încât să ridice nivelul cărţii la cel al cărţilor apostolice. Un alt factor în determinarea alegerii unei cărţi a fost ca acea carte să fie adecvată pentru citire publică. Un al treilea factor a fost universalitatea cărţii. Mai mult, conţinutul ei trebuia să fie de un asemenea nivel spiritual, încât să o învrednicească de acest înalt grad. Şi, în fine, cartea trebuia să dea dovadă că a fost inspirată de Duhul Sfânt. Deși unele din aceste principii după care erau canonizate cărţile Scripturii, ea nu le-a îndeplinit pe toate. Tocmai de aceea nu a fost inclusă în canonul cărților Noului Testament.

Spuneam la începutul acestei lucrări că sunt unele diferențe între această evanghelie, între învățăturile acestei evanghelii și învățăturile evangheliilor canonizate. Tocmai de aceea, acesta este un motiv pentru care această carte nu a fost inclusă în canonul cărților Noului Testament.

Sfânta Scriptură ne spune că cine va scoate sau va adăuga la cuvintele Sfintei Scripturi să fie anatema(=blestemat). Prin urmare, Evanghelia după Toma nu ar trebui să fie privită ca având aceeași valoare ca și celelalte evanghelii care au fost canonizate. Sunt multe învățături care adaugă anumite lucruri față de ceea ce cuprind evangheliile canonice. Citind Evanghelia după Toma am observat că unele lucruri sunt foarte interesante. Chiar dacă ele nu apar în Sfânta Scriptură, ele sunt interesante. Nu au aceeași valoare ca și cuvintele/învățăturile evangheliilor canonizate, dar ar putea fi de un real folos pentru cel care interpretează Sfintele Scripturi. Nu vreau să fiu înțeles greșit, tocmai de aceea doresc să dezvolt puțin acest lucru. Spre exemplu, în unele cuvântări ale Domnului Isus, găsești anumite detalii care ar putea să îți fie de folos în Evanghelia după Toma, detalii pe care nu le găsești în evangheliile canonizate. Nu vreau ca prin aceasta să pun importanța evangheliilor canonizate mai prejos de importanța Evangheliei după Toma. Ceea ce vreau să afirm este faptul că unele din cuvântările Domnului Isus cuprind un lux de amănunte în Evanghelia după Toma, pe când în evangheliile canonice găsești doar învățătura. Tocmai de aceea am afirmat mai devreme că este destul de interesantă această evanghelie(anumite aspecte ale ei/anumite lucruri din ea) pentru cei care vor să dea învățături din Sfintele Scripturi.

Nu vreau să pun prea multă lumină pozitivă Evangheliei după Toma pentru că aș putea da impresia cititorului că s-a făcut o mare greșeală pentru că aceasta nu a fost canonizată. Nu, nu s-a făcut nici o greșeală prin faptul că nu a fost canonizată.

Evanghelia după Toma, de asemenea conține și anumite lucruri care vin în contradicție cu învățătura Sfintelor Scripturi. Tocmai de aceea, acesta este un motiv demn de luat în considerare pentru care Evanghelia după Toma nu a fost canonizată și nu face parte din cărțile Sfintelor Scripturi. Spre exemplu, pot afirma cu certitudine(chiar dacă în urma acestei afirmații e posibil să se găsească împotrivitori), că ultima învățătură din Evanghelia după Toma este o învățătură cu totul și cu totul eretică. Nu se poate afirma așa ceva. Sincer, nici nu știu cum de s-a putut scrie așa ceva și cum unii oameni pot crede un astfel de lucru și prin urmare îl iau ca bun și ca principiu de viață. Ultima învățătură a Evangheliei după Toma spune că femeia trebuie să devină bărbat pentru a putea să intre în Împărăția Cerurilor, și anume: „Orice femeie care se va face pe sine bărbat va intra în Împărăția Cerului.” Această învățătură este cu totul greșită pentru că Scriptura ne redă un eveniment din viața Domnului Isus unde afirmă cea mai mare nevoie a omului pentru ca el să poată intra în Împărăția Cerurilor. Această nevoie a fiecărui om este descrisă în Ioan 3, și este nașterea din nou. Fiecare om care vrea să intre în Împărăția Cerurilor trebuie să se nască din nou. Fără nașterea din nou nu se poate să intre în Împărăția Cerurilor. O altă greșeală este în pilda oii pierdute. În Evanghelia după Toma sunt câteva lucruri scrise greșit, în comparație cu scrierile evangheliilor canonizate, și anume faptul că oaia pierdută e cea mai bătrână și un alt lucru e faptul că Domnul Isus i-a spus oii că pe ea o iubește mai mult decât pe toate celelalte nouăzeci și nouă, pe când noi știm că pe fiecare Dumnezeu ne iubește într-un mod egal pentru că în dragostea Lui nu este părtinire(nu este discriminare). Desigur că ar putea fi date și alte învățături care să ne slujească drept modele. Ideea pe care vreau să o afirm, în urma acestor exemple este aceasta: Evanghelia după Toma nu poate fi o evanghelie de aceeași valoare ca și evangheliile canonizate pentru că în ea găsim o mulțime de aberații contradictorii cu învățăturile evangheliilor canonizate.

De asemenea, Evanghelia după Toma conține și anumite învățături care nu sunt deloc prezentate în evangheliile canonizate. În încheierea acestei lucrări mai vreau să afirm un lucru. Deși se găsesc multe învățături biblice, sănătoase în această evanghelie, ea nu poate fi niciodată la nivelul evangheliilor evangheliilor canonizate. Un lucru care l-am remarcat cu privire la această evanghelie și care mi-a produs o oarecare tristețe este faptul că nu vorbește absolut nimic de moartea și învierea Domnului Isus Hristos. Probabil vei spune de ce sunt așa de indignat din cauza aceasta. Sunt indignat pentru că moartea și învierea Domnului Isus Hristos este esența evangheliilor canonizate, iar Evanghelia după Toma nu prezintă nicidecum această esență.

În concluzie vreau să spun că este recomandat a fi citită Evanghelia după Toma, a se lua din ea învățături bune, dar a nu se pune nici măcar la același nivel cu învățăturile biblice. Probabil vei spune de ce să se ia anumite învățături bune și să nu se pună la același nivel cu învățăturile biblice. Nu este o afirmație contradictorie? Nu, nu este. Apostolul Pavel spune: „Cercetați toate lucrurile și luați ce este bun.”

Efectele vestirii Evangheliei in societate

2009-11-14T06:09:00.000-08:00

1. Introducere

Romani 1:16-17: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, și care duce la credință, după cum ese scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință”.”

Romani 10:13-17: „Fiindcă ”oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: ”Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: ”Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.”

Matei 28:18-19: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

În prezenta lucrare vom vedea ce este evanghelia, evanghelizarea, care sunt caracteristicile unui evanghelist(unui om de care se folosește Dumnezeu, câteva aspect ale evanghelizării apoi, privind în viețile câtorva mari evangheliști vom încerca să observăm și impactul pe care evanghelia a avut

2. Ce este Evanghelia?

Pentru a înțelege ce este evanghelia trebuie să privim la termenul din limba greacă. Ευαγγελιον era folosit cu sensul de a răsplăti pe cineva care aducea o veste bună. În decursul istoriei acest termen și-a pierdut ideea de răsplată și a rămas cu sensul de a duce o veste bună. Privind în Noul Testament, înseamnă Vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu și mântuirea lui Hristos Isus – o credință care se primește printr-o credință bazată pe moartea răscumpărătoare, bazată pe învierea și înălțarea Domnului Isus la cer.[1]

3. Ce este Evanghelizarea?

Evanghelizarea este un dialog substanțial dintre un păcătos și mesajul Regelui Isus. Ea [evanghelizarea] este prezentarea, proclamarea și mărturisirea Celui ce este unicul Domn și Mântuitor Isus Hristos.[2]

A evangheliza înseamnă să-L prezinți pe Isus Cristos, în puterea Duhului Sfânt, în așa fel încăt oamenii să-și pună încrederea în Dumnezeu prin El, să-L accepte ca Mântuitor și să-I slujească Lui ca împărat în părtășia Bisericii Sale.[3]

4. Care sunt caracteristicile unui evanghelist?

Walter A. Henrichsen, în cartea sa intitulată Ucenicii se fac, nu se nasc prezintă câteva caracteristici ale unui om de care Dumnezeu se folosește[4]:

· Adoptă pentru viața lui același obiectiv pe care Dumnezeu îl prezintă în Scripturi

· Este dispus să plătească orice preț pentru ca voia lui Dumnezeu să fie dusă la îndeplinire în viața lui

· Iubește Cuvântul lui Dumnezeu

· Este gata să slujească

· Nu se încrede în sine

· Nu este independent

· Iubește oamenii

· Nu-și permite să fie prins în cursa amărăciunii

· A învățat să-și disciplineze viața

Fără astfel de caracteristici un evanghelist poate compromite lucrarea de evanghelizare. De aceea este de o importanță majoră ca un evanghelist să se predea lui Dumnezeu în totalitate și să Îl lase pe EL să îi conducă viața.

5. Aspecte ale evanghelizării

Ce trebuie eu ca și creștin, slujitor al lui Dumnezeu, să știu despre evanghelizare? În primul rând, pentru a fi atras spre a deveni și a dori să devi evanghelist trebuie să știi care este importanța evanghelizării

5.1.Importanța evanghelizării

Întreaga Scriptură ne împărtășește valoarea și importanța evanghelizării. Dacă reflectăm la valoarea inestimabilă a sufletului omenesc, ne-am dedica toți lucrării de evanghelizare ca a celei mai importante investiții pentru care merită cu adevărat să ne consacrăm viața.[5]

5.2.De ce nu a reușit Biserica să evanghelizeze lumea?

Pentru că cea mai mare prioritate a bisericii este evanghelizarea, totuși se poate ivi această întrebare. Pe plan global, Biserica nu a reușit prea mult să împlinească această sarcină.

În cartea Provocarea Misiunilor, Oswald J. Smith prezintă motive pentru care Biserica nu a reușit până în prezent să împlinească foarte mult această datorie de a evangheliza. Iată răspunsurile lui[6]:

· Din cauza dușmanilor evangheliei

Trăim într-o lume disperat de suferindă. Mass-media aduce zilnic în casele noastre ororile războaielor, ale foametei și ale dezastrelor natural. Refugiații se revarsă în valuri dincolo de granițe în tabere construite precar, în vreme ce SIDA face ravagii, decimând grupuri întregi de oameni din Africa și Asia. Sute și mii de copii abandonați hoinăresc pe străzi în America de Sud. Sărăcia este norma în multe părți ale globului și foametea este la ordinea zilei.

În păturile mai influente ale societății abuzul de droguri și distrugerea general a familiei și a valurilor ei au produs un sentiment de criză perpetuă. Oriîncotro ne-am îndrepta întâlnim nevoi fizice, sociale și spiritual devastatoare. În încercarea de a evangheliza un anumit grup de oameni am învățat că unul dintre pașii cheie în planificarea unei strategii eficiente este încercarea de a depista nevoile percepute ale oamenilor. Deseori aceste nevoi sunt cele care deschid într-un mod palpabil și real. În esență, accentual principal în cunoașterea unui grup de oameni și identificarea cu ei este pus pe înțelegerea nevoilor lor, pentru a le putea sluji cu eficiență.[7]

· Datorită accentului pus de noi pe educație

· Din cauza multelor uși închise

· Pentru că nu am trimis un număr suficient de misionari

· Pentru că nu am urmat metodele apostolului Pavel

· Pentru că nu suntem convinși că păgânii sunt pierduți

5.3.Lucrarea de evanghelizare

Pentru a putea face o lucrare de evanghelizare eficientă trebuie să deținem o viziune globală în care ar trebui să fie avute în vedere toate națiunile. În cazul în care luăm în considerare marea trimitere a lui Dumnezeu, atunci este foarte important să avem o pasiune globală pentru evanghelizarea întregii lumi. În cazul în care nu dorim ca Dumnezeu să mântuiască lumea, încă nu ne-am molipsit suficient de la Domnul Isus Hristos, încă porunca Lui nu a găsit suficientă rezonanță în mințile și inimile noastre.[8]

Ce trebuie să știm despre lucrarea de evanghelizare?

5.3.1. Lucrarea de evanghelizare este una personală

Nu este o bucurie care să depășească acea bucurie de a vedea pe cineva născut din nou chiar în fața ochilor tăi. Trebuie să împlinim porunca de a merge și a vesti evanghelia fiecărei om.

Pentru a face o lucrare de evanghelizare personală eficientă trebuie să privești la câteva sfaturi pe care Samuel Wemp[9] le oferă:

· Trebuie să ai dragostea lui Cristos care să te constrângă

· Trebuie să simți o responsabilitate pentru suflete

· Ai nevoie de lacrimi de preocupare

· Trebuie să iei în considerare realitatea iadului

· Trebuie să vezi câștigarea de suflete ca un privilegiu

· Trebuie să mărturisești și să părăsești orice păcat cunoscut, pentru a fi folosit de Dumnezeu la câștigarea de suflete pentru Cristos

· Ai nevoie de credință

· Trebuie să predici cu îndrăzneală

· Trebuie să trăiești o viață plină de Duhul Sfânt

5.3.2. Lucrarea de evanghelizare este una complexă[10]

Lucrarea aceasta de evanghelizare este prezentată pe paginile Sfintelor Scriptui într-un fel foarte minunat și foarte variat și bogat. Toate aceste forme și chiar multe altele care nu vor fi menționate ar trebui să fie practicate în vederea celor pierduți, și anume[11]:

· De a propovădui Evanghelia (Marcu 16:15; 2 Timotei 4:2)

· De a fi martori eficienți ai lui Cristos (Fapte 1:8)

· De a face ucenici din toate neamurile (Matei 28:19)

· De a confrunta națiunile apostate și idolatre (1 Împărați 18:21)

· De a prezenta falsurile teologice (Iuda vers. 3)

· De a apăra credința curată (1 Petru 3:15)

· De a face cunoscut tot planul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20:24-27)

5.3.3. Lucrarea de evanghelizare trebuie să fie una completă

Înțeleptul Solomon, în Eclesiastul 7:8 spune că: „Mai bun este sfîrşitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît cel îngîmfat.” , iar autorul epistolei către Evrei, în capitolul 13, versetul 7 ne spune astfel: „ Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu; uitați-vã cu băgare de seamă la sfîrșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credinţa!”

O lucrare de evanghelizare trebuie să fie făcută din toată inima și să fie completă. Scopul nostru ca și creștini nu este doar de a umple biserica cu mai mulți membrii, ci scopul nostru este de a conduce această moștenire să trăiască spre lauda slavei lui Dumnezeu.[12]

Pentru ca să ne dăm seama dacă lucrarea de evanghelizare este făcută în mod deplin, trebuie să vedem dacă împlinește factorii care descriu inițierea creștină[13], și anume:

· O declarație a dorinței din partea celui pierdut de a devein credincios.

· Instruirea deplină despre cum poate fi mântuit. Aici era comunicată întreaga evanghelie.

· Botezul în apă, alături de mărturisirea verbal „Isus e Domnul” (Romani 10:9). Aceasta era mărturia publică a credinței.

· Îmbrăcarea unei robe albe, după botez, ca simbol a primirii neprihănirii lui Hristos.

· Punerea mâinilor, simbolică pentru primirea Duhului Sfânt și punerea deoparte pentru a sluji pe Hristos și pentru a sluji în puterea Duhului Sfânt.

· Participarea întregii Biserici la Cina Domnului.

· Acceptarea deplină în Trupul lui Hristos (Biserică).

Cred că factorul determinant în dezvoltarea strategiilor de evanghelizare este faptul că evanghelizarea se îndreaptă întotdeauna înspre cei care nu au auzit Evanghelia. Ea trebuie să se concentreze asupra celor la care Evanghelia încă nu a ajuns. Mai mult de jumătate dintre popoarele lumii sunt lipsite de cea mai elementară cunoaștere a Veștii Bune, a dragostei mântuitoare a lui Dumnezeu în Isus Cristos. Nu există o provocare mai mare ca aceasta pentru misiunea de evanghelizare.[14]

6. Mari evangheliști ai istoriei

Pentru a vedea efectele pe care evanghelismul le-a avut în societate trebuie să privim la viețile și la lucrările înaintașilor noștri în credință.

6.1.Apostolul Pavel

Pe când se ducea spre Damasc ca să îi prigonească pe creștini(să îi lege și să îi ducă la Ierusalim pentru a fi judecați), Dumnezeu i se descoperă arătându-i că pe El îl prigonește. Astfel Saul (numit mai apoi Pavel) s-a convertit și și-a dedicate întreaga viață pentru slujba evanghelizării. Chiar și atunci când a fost dus în fața lui Festus și a împăratului Agripa, în loc să se apere, el le-a vestit Vestea Bună a mântuirii. Apostolul Pavel a fost unul din primii evangheliști ai creștinismului.

6.2. Filip

Pe când Îl propovăduia pe Dumnezeu în fața unor mese imense de oameni, Dumnezeu îl cheamă să se ducă într-un loc pustiu unde trebuia să îi vorbească unui singur om Vestea Bună. Astfel putem observa că mântuirea și evanghelizare este atât Universală (pentru toți oamenii), cât și individuală (pentru fiecare om în parte).

6.3.Albert Durer

Deși nu a fost un predicator sau un mare teolog, chiar nici un scriitor de cărți clasice pe tema adevărurilor creștine, el este vrednic de pus alături de Luther și Calvin ca un reformator puternic și cucernic. În acel timp în care unii au predicat evanghelia prin intermediul unor predici care îți străpungeau sufletul sau prin niște scrieri convingătoare, el prezenta povestea crucii în imagini, ca și un maestro al Renașterii, iar în unele privințe într-un mod mai îmbelșugat și mai puternic. Operele sale nu au fost rezultatul unor decrete regale sau decrete papale, ci al unei inimi care era plină de căință și care era înflăcărată pentru Mântuitorul Său. El a fost motivate să proclame întregii omeniri prin lucrările sale de artă istoria care nu poate fi niciodată egalată, a mântuirii și a vieții veșnice.[15]

6.4.Jonathan Edwards

Un lucru foarte important pe care îl putem învăța de la Edwards(pe lângă multe altele) este acesta:

Am îndrăgit doctrinele Evangheliei. Ele au fost pentru sufletul meu asemeni unor pășuni verzi. Evanghelia mi se părea cea mai mare comoară, comoara pe care mi-o dorisem din belșug în viața mea. Calea mântuirii prin Cristos mi s-a descoperit într-un mod glorios, ca cea mai plăcută și minunată cale. [...] Sfințenia era pentru mine atât de dulce, plăcută, încântătoare, senină și calmă. Prin ea sufletul meu a căpătat o puritate, strălucire, pace și bucurie inexprimabile.[16]

6.5.George hitefield

El a fost o persoană foarte importantă în creșterea și răspândirea unei religii practice în America și Anglia. Dumnezeu l-a chemat să predice, lucru acceptat de el. A predicat de mai bine de 18.000 de ori, adesea în fața unei mulțimi de oameni lumești și morocănoși. Prin puterea Duhului Sfânt, el a transformat pustiul religiei noastre sterile în niște pășuni cerești pline de verdeață și a semănat într-un pământ bun evanghelia, lucru care ne binecuvântează și ne încurajează prin instituțiile și obiceiurile care ne-au fost înmânate de creștinismul generațiilor trecute.[17]

6.6.Dwight L. Moody

Despre el se știe că a fost numit fondatorul metodei moderne de evanghelizare.[18]

Expresia cu care pastorul Moody își începea de obicei întâlnirile de evanghelizare era: „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul!” Durerea pentru cei pierduți și dragostea profundă pentru Mântuitorul său au fost forțele motrice din spatele pasiunii și puterii acestui binecuvântat om al lui Dumnezeu, care, împreună cu prietenul și colaboratorul său, Ira D. Sankey, a răspândit Evanfhelia de-a lungul a două continente și a dus la convertirea a mii de oameni.[19]

6.7.Billy Graham

Renumit evanghelist și pastor baptist, Billy Graham a avut un impact imens asupra ascultătorilor din întreaga lume în durata a mai mult de 50 de ani. ar putea fi considerat un maestru în ce privește mass-media modernă pentru că el a predicat Evanghelia creștină prin intermediul radioului, televiziunii, filmului și a cuvântului tipărit unor milioane de oameni.[20]

El a fost pastor și prieten pentru regina Angliei, pentru câțiva prim-miniștri, conducători ai unor țări străine și chiar a președinților Dwight Eisehower și George W. Bush. El a fost primul creștin care a predicat în public în spatele Cortinei de Fier după cel de-al doilea război mondial și a fost folosit de Dumnezeu în caștigarea de suflete în mai multe țări ca orice altă persoană până la el.[21]

7. Concluzii

Evanghelia lui Hristos are putere doar în viața celui care trăiește după standardele lui Dumnezeu. Un astfel de om poate face lucruri mărețe pentru Dumnezeu. Trecând în revistă doar, câteva nume mari ale unor evangheliști din istoria creștinismului putem observa în viețile lor devotamentul pe care l-au avut pentru Dumnezeu.

Evanghelia are niște efecte mari în societatea în care trăim pentru că Ea mișcă inimile multor oameni și transformă vieți. Evanghelia are putere pentru că Ea este vestea bună a mântuirii care este adresată fiecărui om care crede(Ioan 3:16).

[1] Vezi Romică Iuga, Evanghelizarea după Modelul Suprem (Arad: Easy Print Co. Ltd., 1994), p. 1.

[2] Pentru mai multe detalii vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), pp. 7-11.

[3] Romică Iuga, Evanghelizarea după Modelul Suprem (Arad: Easy Print Co. Ltd., 1994), p. 4.

[4] Pentru mai multe detalii vezi Walter A. Henrichsen, Ucenicii se fac, nu se nasc, pp.11-17.

[5] Vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), p. 11.

[6] Pentru mai multe detalii cu privire la aceste răspunsuri vezi Oswald J. Smith, Provocarea Misiunii ( Edit. OM, 1993), pp. 41 - 46.

[7] Jonathan Lewis, O Introducere în Misiunea Creștină Mondială Contemporană Vol. 2 (Timișoara: Edit. Impact Media, 2001), p. 157.

[8] Vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), pp. 15-16.

[9] Vezi Samuel Wemp, Ghid de păstorire practică (Societatea Misionară Română, 1985), pp. 135 – 139.

[10] Cu privire la acest aspect, pentru mai multe detalii vezi Samuel Costea, Ghid de evanghelizare personală (Arad: Carmel Print, 2004), p. 17.

[11] Ibid.

[12] Idid, pp. 18-19.

[13] Pentru detalii vezi Lewis A. Drummond, Mesajul Crucii – O Teologie Contemporană a Evanghelizării (Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2001), p. 315.

[14] Jonathan Lewis, O Introducere în Misiunea Creștină Mondială Contemporană Vol. 2 (Timișoara: Edit. Impact Media, 2001), p. 155.

[15] Vezi Gene Fedele, Eroi ai credinței (Oradea: Edit. Casa Cărții, 2004), p. 137 – 141.

[16] Ibid, p. 208.

[17] Ibid, p. 218.

[18] Ibid, p. 278.

[19] Ibid.

[20] Ibid, p.310.

[21] Ibid.

Ilustrarea raportului dintre preot-profet-împărat din Vechiul Testament

2009-10-30T02:24:00.000-07:00

1. Introducere

În lucrarea de față vom încerca să observăm raportul dintre preot, profet și împărat din Vechiul Testament. O să luăm fiecare în ordine cronologică și vom vedea care a fost influența lor în poporul Israel, iar mai apoi vom vedea dacă a existat o legătură și care a fost aceea.

Pentru că Dumnezeu a avut o dorință arzătoare pentru a vorbi poporului Israel în vremea Vechiului Testament, El s-a folosit de oameni(în general preoți și profeți) pentru a transmite mesajul Lui pentru întreg poporul. Pentru că în legământul pe care L-a făcut cu Avraam i-a spus că sămânța care se va naște din el va trece prin robie, a trebuit ca poporul Israel să treacă prin robie, în țara Egiptului. Acolo a stat sub robie timp de 430 de ani după care Dumnezeu S-a îndurat de popor și, prin Moise, a hotărât să elibereze poporul. Din cauza împietririi și răzvrătirii israeliților, au trebuit să pribegească 40 de ani în pustie pentru a ajunge în „Țara unde curge lapte și miere”.

2. Lucrarea de preoție în poporul Israel din Vechiul Testament

Dumnezeu s-a folosit în istoria Vechiului Testament de preoți care să fie intermediari sau mijlocitori între om și El. În cele ce urmează vom privi foarte succint la viețile câtorva preoți ai Vechiului Testament.

2.1. Melhisedec

Primul preot care este amintit în Vechiul Testament este încă din vremea patriarhului Avraam, și anume Melhisedec, împăratul Salemului care era „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”(Geneza 14:18).

Numele Melhisedec înseamnă regele neprihănirii, iar numele ținutului unde era împărat, Salem(care este o prescurtare a Ierusalimului) înseamnă pace. Ținând cont de acestea, am putea spune că Melhisedec era un rege al neprihănirii și un rege al păcii.[1]

El îl simbolizează pe Cristos, adevăratul rege al neprihănirii și păcii și Marele nostru Preot. Când ni se spune în Evrei 7:3 că Melhisedec era:„fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără un început al zilelor sale sau un sfârșit al vieții”, acesta trebuie înțeles doar în legătură cu preoția lui. Cei mai mulți preoți au moștenit preoția și au slujit un timp limitat. Dar preoția lui Melhisedec a fost unică prin aceea că, după câte știm nu i s-a transmis de la părinți și nu a avut un început sau un sfârșit.[2]

2.2.Aaron

În a șasea generație care a urmat după Avraam, Dumnezeu l-a chemat pe Moise pentru a scoate afară din robia Egiptului pe poporul Său și pentru a scrie Pentateuhul(primele cinci cărți ale Bibliei).[3]

Dumnezeu I-a poruncit lui Moise să facă un Cort al Întâlnirii, un loc unde omul putea să se întâlnească cu Dumnezeu. Pentru că ei îl întristau pe Dumnezeu prin păcatele lor, aveau nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Iar această iertare era înfăptuită în urma aducerii unor jertfe. Jertfele nu le puteau aduce orice om. De aceea a fost înființată lucrarea preoțească. Seminția aleasă pentru această slujbă a fost seminția lui Levi.

Aaron a fost un patriarh biblic din seminția lui Levi, fratele cel mai mare al lui Moise, primul preot al poporului Israel, instituit în poporul Israel, după Legea lui Dumnezeu.[4]

Înaintea vremurilor mozaice, jertfele erau aduse de obicei de capul unei familii, care-şi reprezenta oficial familia în recunoaşterea şi venerarea lui Dumnezeu. Cu excepţia referirii la Melhisedec ca preot în Gen. 14:18, funcţia oficială de preot nu e menţionată. Acum însă, după ce Isarel a fost răscumpărat din Egipt, slujba de preot devine tot mai important.

Dumnezeu a dorit ca Israel să fie o naţiune sfîntă (Ex. 19:6). Pentru o slujire sistematică şi o închinare eficientă, Dumnezeu 1-a desemnat pe Aaron în slujba de mare preot în timpul şederii lui Israel în pustie. Cei patru fii îl asistau: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.

Primii doi au fost mai tîrziu loviţi prin judecată pentru aducerea de foc străin în cort (Lev. 8:10; Num. 10:2-4). în virtutea faptului că au scăpat de la moarte în Egipt, primul născut al fiecărei familii aparţinea lui Dumnezeu. Aleşi ca reprezentanţi ai fiului cel mai mare din fiecare familie, leviţii îi ajutau pe preoţi în slujba lor (Num. 3:5-13; 8:17). În felul acesta, întreaga naţiune era reprezentată în slujba preoţiei.[5]

Îmbrăcămintea preoțească era o îmbrăcăminte foarte specială. Ea era format din: Efod, brâu, pieptar, mantie albastră, mitră sau turban și placă de aur.[6]

2.3.Samuel

Acesta nu este al treilea preot pe care l-a avut poporul Israel, dar este al treilea preot la care aș vrea să ne oprim și să privim la câteva aspecte importante din viața lui. Samuel a fost ultimul preot al poporului Israel și, în vremea lui fiindcă poporul vroia să imite celelalte popoare în ceea ce privește conducătorul lor, în timpul vieții lui în Israel s-a trecut de la conducerea Teocratică la o conducere monarhică.

Fiul lui Elcana și al Anei, ultimul judecător în Israel și unul dintre primii profeți. Rugăciunea spusă de Ana din adâncul inimii, pentru a avea un fiu, a fost ascultată. La rândul ei, ea și-a ținut promisiunea față de Dumnezeu și l-a dus pe Samuel la templul din Șilo pentru a fie ducat de preotul Eli.[7]

3. Împărați ai poporului Israel

Pentru că a ajuns la o vârstă destul de înaintată, Samuel îi numește succesori în slujba de preoție peste poporul Israel pe cei doi fii ai săi, dar ei nu dovedesc a fi capabili și credincioși pentru a astfel de slujbă. Pentru că poporul își dorea cu orice preț un împărat, Dumnezeu le oferă unul.[8]

3.1.Saul

Regalitatea pe care a vrut să o instituie preotul Samuel trebuia să aibă un caracter modest, condusă de un monarh care să respecte Legea, având puterea limitată la sfera militară, fiind subordonat preotului. [9]

Istoria descrisă în Biblie cu privire la viața lui ocupă cea mai mare parte din 1 Samuel și zugrăvește pe unul dintre cei mai patetici dintre toți slujitorii aleși de Dumnezeu. [10]

Moartea sa a fost una tragică. El s-a luptat cu filistenii, dar a fost înfrânt. Corpul lui, precum și cele ale fiilor săi au fost trase în țeapă și expuse pe zidurile unei cetăți ale filistenilor.[11]

Ba chiar mai mult decât atât, în urma înfrângerii poporului Israel, Chivotul Legământului a fost luat de către filisteni și pus în templul zeului lor, Dagon. Pentru că Dumnezeu este dumnezeul absolut, suveran, El a vrut să Își arate puterea acolo și a făcut ca pe oriunde era Chivotul Legământului în teritoriul filistenilor să se întâmple un dezastru. Astfel filistenii au hotărât să pună Chivotul într-un car și să dea drumul boilor să meargă. Spre surprinderea lor, au văzut că ei se îndreptau spre israeliți, de acolo de unde a fost luat Chivotul.

3.2.David

David a fost succesorul lui Saul la tronul împărăției Israelului. El era un om după placul lui Dumnezeu.

El a ajuns de la un fugar ce era(din cauza faimei pe care o avea, Saul a devenit gelos pe el și astfel a început să îl caute și să îl omoare) el a ajuns să fie monarh. El a învățat că Dumnezeu răspunde și cu „NU” rugăciunilor noastre.[12]

David a avut greșelile sale, a făcut foarte multe rele, dar a prevenit națiunea sa de a aluneca în idolatrie. Deși păcatele sale personale au fost grave, el a stat ca o stâncă pentru Iahve. El a păcătuit, însă s-a pocăit și a dat lui Dumnezeu șansa să-l ierte și să-l curățească. El ilustrează conflictul pe care Pavel îl descrie în Romani 7. El a fost un mare sfânt, deși a fost un mare păcătos.[13]

O trăsătură importantă pe care o putem vedea la David este că el era un om cu inițiativă, om care se uita împrejur să vadă ce este de făcut și dacă vedea că nu este nimeni care se oferă să facă, făcea el(vezi lupta dintre el si filisteanul Goliat).[14]

O altă trăsătură a lui pe care fiecare creștin trebuie să o aibă este pocăința. A păcătuit în mod voit și și-a dat seama de gravitatea păcatului din viața lui fiind înștiințat de Dumnezeu prin proorocul Natan. El s-a pocăit, iar rugăciunea lui de pocăință este descisă în Psalmul 51. Dumnezeu s-a folosit de un prooroc pentru a-i arăta păcatul. Proorocul Natan a fost omul care era mijlocitorul între Dumnezeu și David pentru că prin el Dumnezeu i-a adus la cunoștință lui David mai multe lucruri, printre care și faptul că oricât de mult și-ar dori să zidească un Templu pentru Dumnezeu, nu poate pentru că a vărsat mult sânge. Dorința lui David de a face un Templu a fost datorată și faptului ca Chivotul Legământului care a fost o perioadă la filisteni, a fost recuperate printr-o minune făcută de către Dumnezeu.

3.2.1. David – un tip al lui Hristos

„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, am vorbit!”(Ezechiel 34:23-24). „Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele și le vor împlini … și Robul Meu David va fi voivodul lor în veci”(Ezechiel 37:27-28; cf. Ieremia 30:9). Folosirea ulterioară a numelui „David” cu referire la Mesia cel promis permite, dacă nu chiar recomandă în mod implicit, studierea vieții lui David ca tip al lui Hristos.[15]

3.2.2. Profeții făcute lui David

Pentru că David a fost un om plăcut lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut cu el niște legăminte prin care se putea observa devotamentul lui față de Dumnezeu.

3.2.2.1.Sămânța lui David

După ce a fost adus Chivotul la Ierusalim și a fost așezat temporar într-un cort, David s-a hotărât să construiască un temple mare și frumos care să fie trainic. Dumnezeu a răspuns dorinței lui negativ, prin profetul Natan. Promisiunea făcută de Dumnezeu lui David are în ea o ambiguitate care intrigă: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui”(2 Samuel 7:12-13).[16]

3.2.2.2.Unsul Domnului

David a fost cel care, atunci când Dumnezeu l-a dat pe Saul în mâna lui și putea să îl omoare, a descris un împărat ca fiind „unsul Domnului”, expresie care oferă o perspectivă aleasă și slăvită asupra împărăției. Spre sfârșitul vieții, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Spre sfârșitul vieții sale, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Imaginea viitorului din capitoul 23 din 2 Samuel nu este altceva decât imaginea lui Mesia, care s-a distins acum în întregime de caracterul subiectiv[al lui David] și stă înaintea lui total obiectivă. Iată ce scrie în 2 Samuel 23:3-4: „Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața.” Ultimii profeți au zidit pe aceasta profeție a conducerii „drepte” sau „neprihănite” a lui Mesia. Deși în acele vremuri profețiile erau neclare și se sprijineau un ape cealaltă, de această parte a Calvarului, noi avem avantajul să vedem împlinirea detaliilor și astfel putem urmări firul până la capăt: „Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”(Zaharia 9:9; cf. Ieremia 23:5-6; Psalmul 72:2).[17]

3.3.Solomon

Solomon a fost unul din fii lui David, dar singurul moștenitor al împărăției peste poporul Israel. El a fost uns de către Țadoc care a fost uns tocmai în acea zi în care și Solomon a fost uns(vezi 1 Cronici 29:22). Fiindcă David a adunat toate materialele pentru construirea Templului si a făcut și planul de construcție al Templului, datoria lui Solomon era doar să construiască Templul având deja la dispoziție absolute tot ce avea nevoie.

Dacă ar fi să periodizăm viața lui Solomon, ea poate fi împărțită în mai multe perioade mari, și anume:

· Perioada fidelității față de Dumnezeul adevărat, care a durat din cei 40 de ani de domnie, mai mult de 20 de ani, cât a ținut zidirea Templului, și,

· Perioada căderii treptate în fața credinței idolatre a soțiilor lui. Credința aceasta o face și poporul.[18]

4. Profeţii Vechiului Testament

În Vechiul Testament profeţii, în urma scrierii lor şi a lucrării, au fost categorisiţi în:

· Profeţi mari

· Profeţi mici

4.1.Slujba profeţilor

În sensul biblic adevărat, profet este cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu. Aceşti oameni au fost ridicaţi de El în perioade de păcat şi declin, pentru a-i condamna pe oameni pentru păcatele lor şi pentru a pre-zice judecata lui Dumnezeu ce se va abate, dacă nu se vor pocăi.

În Vechiul Testament perioada profetică a început în timpul lui Samuel (prin anul 1100 T.Cr.), când preoţia intrase în declin. Profeţii şi-au continuat slujba până la finele istoriei Vechiului Testament (prin anul 400 T.Cr.), perioadă care a cuprins şi revenirea din captivitate şi rezidirea Ierusalimului şi a templului.

Dar profeţii Vechiului Testament care au lăsat în urma lor scrieri nu au aparut decât în perioada scindării regatului (circa 930 T.Cr.). Astfel, ei se împletesc cu evenimentele consemnate la 1 şi 2 Regi precum şi la 1 şi 2 Cronici, ajungând până la Ezra si Neemia.[19]

4.2. Temele abordate de profeţi

Temele abordate de profeţii din Vechiul Testament s-ar putea rezumaîn felul următor:

· Sfinţenia lui Dumnezeu.

· Păcatul şi eşecul poporului ales al lui Dumnezeu.

· Chemarea la pocăinţă.

· Judecata lui Dumnezeu ce avea să se abată peste israeliţi dacă nu se pocăiau.

· Judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor din jur.

· Revenirea din captivitate a unei părţi din naţiunea Israel.

· Venirea lui Mesia şi respingerea Sa.

· Venirea lui Mesia cu mare putere şi slavă.

· Restaurarea poporului ales al lui Dumnezeu.

· Domnia universală a lui Cristos.[20]

5. Concluzii

În Vechiul Testament Dumnezeu a avut o dorinţă arzătoare de a comunica cu poporul Israel. În începutul epistolei către Evrei este descris acest lucru astfel: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu...”.

Preoții și profeții Vechiului Testament au avut un rol foarte semnificativ(important) în a transmite mesajul din partea lui Dumnezeu poporului. Totodată, în perioada monarhiei, Dumnezeu s-a folosit de profeți în a Se face cunoscut și a face cunoscut planul Său cu privire la popor sau la împărați.

[1] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de aur, 2002), p. 25.

[2] Ibid, pp. 25-26.

[3] Vezi Ervin N. Hershberger, Văzându-L pe Domnul Isus Hristos în Cortul Întâlnirii(Ohio: Christian Aid Ministries, 2002), p. 8.

[4] Vezi Ion Stoian, Dicționar Religios (București:Edit. Garamond, 1992), p. 15.

[5] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2001), p. 85.

[6] Pentru mai multe detalii cu privire la îmbrăcămintea preoțească vezi Vasile Talpoș, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament (București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999), pp. 114-116.

[7] Pat Alexander, Enciclopedia Bibliei (Oradea: Edit. Logos, 1996), p. 214.

[8] Vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 240-241.

[9] Vezi Alfred Hârlăoanu, Istoria Biblică (București: Academia Internațională Pentru Studiul Religiilor Lumii, 1995), p. 100.

[10] Vezi J. D. Douglas, Dicționar Biblic (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 1995), p. 1177.

[11] Pentru mai multe detalii vezi Werner Keller, Și Biblia are totuși dreptate, pp. 173-180.

[12] Pentru a vedea în ce circumstanțe și de ce Dumnezeu refuză să răspundă pozitiv la unele din cererile noastre la adresa Lui vezi Charles R. Swindoll, David, omul pasiunii și al destinului (București: Edit. Stephanus, 2005), pp. 163-173.

[13] Henrietta C. Mears, What the Bible is all about (Mineapolis: World Wide Publications, 1996) , p. 127.

[14] Vezi Iosif Țon, Oameni mari ai Vechiului Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2004), pp. 292 – 296.

[15] Pentru mai multe detalii vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 273-275.

[16] Ibid, pp. 277-278.

[17] Ibid, p. 280.

[18] Ioan Truța, Istoria Sfintelor Scripturi-Vol. I (București: Editura Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România, 1981), p. 373.

[19] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al Credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de Aur, 2002 ), p. 845.

[20] Ibid.

Ce este împlinirea?

2009-10-28T04:43:00.000-07:00

Căutând un comentariu pe cartea Eclesiastul, am gasit un articol interesant care mi-a atras atenția în mod deosebit. Sunt scrise niște gânduri de Dr. Costel Sofronie.

Ce este împlinirea?
Este împlinirea atingearea unui scop?
Este împlinirea satisfacerea unei nevoi?
Este o căutare.
Este o căutare a tuturor oamenilor: a celor săraci, dar şi a celor bogaţi; de la cerşetori la împăraţi toţi o caută. Este şi o căutare a tuturor timpurilor: pe cât de veche este, pe atât de actuală. Toate religiile o caută; toate recunosc că omul are nevoie de ceva ce nu are şi fiecare religie încearcă să dea un răspuns sau o soluţie acestei căutări. Şi ştiinţa o caută. Se investesc sume uriaşe pentru ca oamenii să fie mai mulţumiţi, satisfăcuţi şi împliniţi. Dar sunt oamenii cu adevărat mai împliniţi?
Este în Biblie o carte care are tocmai această temă: căutarea împlinirii. Această carte, numită Eclesiastul, ne prezintă căutările unui om pentru găsirea împlinirii, rostului în viaţă, a satisfacţiei.
Solomon a fost un om foarte bine înzestrat de Dumnezeu şi a avut la îndemană toate posibilităţile de a căuta, tot ce i-au văzut ochii. Şi a căutat şi cercetat totul.
Să vedem împreună unde a căutat Solomon împlinirea şi ce a găsit.
În lucrurile materiale şi avuţii (Ecles.2.4-8a): „Am făcut lucruri mari… Mi-am
făcut… Am cumpărat… Am avut… Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări.” Şi ce a găsit? (v.11): „Când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt…”
În plăceri, desfătare şi veselie (Ecles.2.10): „Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie…” Ce a gasit? (Ecles.2.17): „Atunci am urât viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.” Nici o satisfacţie şi împlinire!
În dragoste (1 Împ.11.3): „A avut de neveste sapte sute de craiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare…” Cu ce rezultat: o viaţă mai amară decât moartea (Ecles.7.26), iar aceste femei i-au fost o cursă şi un laţ!
În lux (1Împ. 10.27): „argintul era aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele”. Rezultatul (Ecles. 2.18): „Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o”.
În putere (Ecles. 2.9): „Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei dinaintea mea…” Cu ce folos sau împlinire? Deşertăciune şi goană după vânt!
În cunoaştere şi înţelepciune (Ecles. 1.13,14): „Mi-am pus inima să cercetez şi să cercetez şi să adâncesc în înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri..” iar în 1 Împ. 4.30-34 ni se spune că: „Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului…. Era mai înţelept decât orice om… Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui…” Şi rezultatul acestor căutari a fost foarte elocvent (Ecles. 1.14): „…totul este desertăciune şi goană după vânt!”
În diferite religii: după ce a primit atâtea de la Dumnezeu şi a vorbit de două ori cu El, Solomon (1 Împ. 11.4-11):„ i-au aplecat inima spre alţi dumnezei… s-a dus după Astartea, zeita sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor… a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemos…, pentru Moloc…”
Cu ce s-a ales Solomon din toate aceste cătăi? Împlinire? Nu! Numai desertăciune şi goană după vânt, gol şi neîmplinire. Pentru că nu a căutat-o acolo unde trebuie, acolo unde se poate găsi.
Un bătrân sărac şi singur se trezeşte într-o noapte auzind zgomote în casă şi vede nişte hoţi căutând de zor ceva şi îi întrebă ce caută. „Bani căutăm, moşule!” răspunseră ei. La care el le spune linistit: „eu nu găsesc bani ziua, şi voi căutaţi să găsiţi ceva noaptea… zadarnică căutare!”
De aceea mesajul lui Solomon este: nu mai căutaţi şi voi împlinirea acolo unde nu
se poate găsi; am cautat-o şi eu şi am cautat-o degeaba!
Aceasta este predica Eclesiastului: „Opriti zădărnicia căutărilor fără rost”.
Ce este împlinirea? Cum o putem găsi?
Dicţionarele definesc împlinirea ca fiind satisfacerea unei nevoi, împlinirea unui scop, rost sau ţel, ca o întregire sau desăvârşire, ca o relaţie sau o stare.
a. Mulţi consideră că împlinirea este satisfacerea unei nevoi.
Unul flămând poate să spună: „dacă aş avea o bucată de pâine, aş fi împlinit. Împlinirea
este o bucată de pâine? Cel fără adăpost spune: dacă aş avea un culcuş cald aş fi împlinit. Împlinirea este un adapost cald? Chiar dacă la prima vedere aşa pare, în realitate nu este aşa. Cel flămând, după ce va mânca va vedea că e zdrenţuit; după ce va avea o haină va vedea că nu are adăpost…
Dacă împlinirea este satisfacerea unei nevoi, trebuie să recunoaştem că împlinirea unei nevoi este ceva de moment şi trecător iar nevoile sunt gradate (vezi piramida lui Maslow):
I-nevoi fiziologice
II-nevoi de securitate
III-nevoi de statut social
IV-nevoi de afirmare şi autorealizare;
Împlinirea este legată întotdeauna de satisfacerea nevoii următoare, mai mari, iar cea mai mare nevoie din noi este nevoia de Dumnezeu. Rezulta că putem fi cu adevărat împliniţi când ne-am împlinit nevoia de Dumnezeu.
Blaise Pascal spunea că: „În fiecare din noi este un gol (o nevoie) care are forma lui Dumnezeu şi nimic altceva nu-l poate umple (împlini).
a. Dacă împlinirea este atingerea unui scop, rost, ţel, limită sau barem, cum am putea noi crede ca un scop pământesc, relativ şi trecător ne va da nouă împlinirea?
Domnul Isus spunea că satisfacţia, rostul şi hrana Lui este „să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”(Ioan 4.34).
Solomon nu a găsit împlinirea pentru că el a căutat-o în lumea aceasta „de sub soare”, neglijând dimensiunea eternă a vieţii, fără gândul la veşnicie, fără Dumnezeu!
a. Dacă împlinirea este o relaţie şi dacă noi am fost creaţi de Dumnezeu să trăim în părtăşie cu El , noi nu vom fi împliniţi decât atunci când vom avea o relaţie apropiată cu El. Noi ne putem uni cu Dumnezeu în Hristos (Efes. 1.10).
b. Dacă împlinirea este desăvârşire, deoarece prin jertfa Domnului Isus am fost făcuţi desăvârşiţi (Ev. 10.14) şi neputând fi desăvârşiţi decât în El (Col. 1.28) rezultă că noi putem fi împliniţi numai în El.
c. Dacă împlinirea este o stare, atunci numai o stare a noastră după voia lui Dumnezeu, adică neprihănirea noastră, pe care ne-o dă Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus (Rom. 3.21,22) ne va da împlinirea.
Pavel, în Areopagul din Atena declara (Fapte 17.22-31) că: „ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi”, adică ceea ce voi căutaţi- fără să ştiţi unde, ceea ce ce voi aveţi nevoie- fără să ştiţi ce „aceea vă vestesc eu”, adică pe Dumnezeu care ne-a creat, ne vrea binele şi împlinirea şi noi vom fi împliniţi dacă Îl căutăm şi ne silim să-L găsim.
Noi nu suntem produsul unor întâmplări oarbe, ci suntem creaţi de Dumnezeu. Şi dacă El ne-a creat, nu se putea să nu ne fi spus în Cuvântul Lui cum putem fi împliniţi, de aceea încheierea „predicii” Eclesiastului (Ecles. 12.13) este: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.”
Asumarea acestei datorii îţi va aduce cu adevărat împlinirea. Pentru că împlinirea o poţi găsi numai la Dumnezeu, numai cu El, numai în El.
Dr. Costel Sofronie

Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA

2009-10-27T12:30:00.001-07:00

Majoritatea oamenilor din ziua de azi doresc să fie șefi, doresc să conducă, sa dea porunci. Încă de mici copii ne place să ni se indeplinească orice dorințe pe care le avem, orice lucru care îl vrem să ni se dea(avem mofturi). Mulți oameni doresc să fie șefi din cauza faptului că le place să conducă, le place să dea porunci doar în interes personal(să le meargă bine din punct de vedere material, să aibă prosperitate în lucrurile pe care le fac, să le meargă bine afacerile, și tot felul de astfel de lucruri).
Este Cineva care ne iubește și care ne dă și nouă o poruncă. Dar nu orice fel de poruncă, iar acel Cineva nu este un „cineva oarecare”. Acest Cineva care ne dă o poruncă este Dumnezeu, iar această poruncă ne este dată spre binele nostru.

Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA
Matei 22: 34-40
Domnul Isus Hristos S-a confruntat cu fariseii, cu saducheii, cu cărturarii și cu mulți alții pentru a combate curentelor religioase false, ereziile, filozofiile, si a aduce adevărul, a proclama adevărul.
Versetele 34-36
Observ un lucru destul de interesant și totodată foarte ciudat. Care este acesta?
Fariseii au văzut ca saducheii nu se pot împotrivi Domnului Isus, nu îl pot prinde rostind o afirmație de care să Îl poată judeca, așa că au hotărât să Îl ispitească pe Domnul Isus Hristos, la fel ca și saducheii, stând foarte atenți și așteptând ca Domnul Isus să rostească o afirmație de care ei să Îl poată acuza. De ce spun că observ un paradox destul de interesant și de ciudat?
Dacă mântuirea s-ar fi putut căpăta(câștiga) prin fapte, fariseii aveau cele mai mari șanse să câștige. Ei, când mergeau pe străzile orașelor și cetăților își puneau ceva pe cap pentru ca nimic din ce este pe afară pe străzile cetătii(bolnavi, săraci) să le poată depărta atenția de Dumnezeu, de lucrurile Templului, lucrurile sfinte.
Curios și important de remarcat este acest fapt. Oameni care cunoșteau Torra foarte bine, oameni care cunoșteau legea vin la Domnul Isus Hristos punându-I o întrebare: “Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Ei credeau că în sfârșit pot să Îl prindă pe Domnul Isus Hristos rostind ceva greșit de care ei pot să Îl acuze. Domnul Isus, cunoscându-le planul, cunoscându-le intenția, le răspunde cât se poate de bine(vs. 37-40).
As vrea sa privim dar la cele doua porunci pe care Dumnezeu ni le da. Prima dintre ele este:

1. Dragostea pentru Dumnezeu(vs. 37)
Cum îl poți iubi pe Dumnezeu? – Ioan 14:21 – Având legile/poruncile lui Dumnezeu și păzindu-le/împlinindu-le.
De ce să îl iubești pe Dumnezeu?
a. 1 Ioan 4:19 – Pentru că El ne-a iubit mai întâi – Ioan 3:16
“În anul 1921”, povestește Sundar Singh, „a izbucnit un incendiu în pădurile munților Himalaia. În timp ce cea mai mare parte dintre oameni încercau să stingă focul, alții s-au oprit și priveau ce se petrece într-un anumit arbore(copac). Un cuib plin cu puișori, înconjurat cu ramuri, urma să fie cuprins de flăcări. O pasăre foarte agitată zbura deasupra cuibului. Cei care stăteau și priveau ce se întămpla cu acel cuib și cu acei puișori își doreau foarte mult să poată fac ceva pentru ei și să îi salveze, dar din păcate nu puteau face nimic. Au rămas doar niște spectatori. În scurt timp cuibul a început să ia foc. Era de așteptat ca pasărea mamă care zbura în jurul cuibului, să zboare de acolo, dar nu s-a întâmplat așa. Ea s-a aruncat în flacarile ce erau acolo și și-a întins aripile peste puișorii ei pentru a-i putea apăra. Victimă a dragostei sale, în câteva clipe pasărea împreună cu puișorii ei au fost făcuți scrum. ” Această iubire minunată ne mișcă sufletul. Aceeași dragoste, infinită, L-a determinat pe Domnul Isus Hristos să părăsească cerul și să ia formă omenească pentru a ne pune la adăpost, murind pentru noi, pentru păcatele noastre.
b. Isaia 43:4 – Pentru că ai preț în ochii Lui
c. Pentru că vrea să te binecuvinteze – Ieremia 31:3, Efeseni 2:4-7, Deuteronom 11:13-15, 1 Corinteni 2:9, Psalmul 91:14
Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Exemplu: Avraam – i s-a creut să îl aducă jertfă pe fiul său, Isaac.
Dacă Dumnezeu ți-ar cere un lucru așa de mare să faci precum i-a cerut lui Avraam, ai asculta?
Este o problemă pe care o biserică din Turcia de astăzi o avea. Este o problemă pe care o biserică o are și căreia îi este adresată o scrisoare în Apocalipsa.
Apocalipsa 2:2-5  Lipsea dragostea dintâi .
Vreau să pun această întrebare: OARE NOUĂ NE LIPSEȘTE DRAGOSTEA DINTÂI?
Poate că ești întors la Domnul de 1 an, 2, 3, 5, 10, 20, 50 de ani. Îți aduci aminte cât de entuziasmat erai de Dumnezeu? Îți aduci aminte ce dorințe arzătoare aveai? Îți aduci aminte felul în care Îl iubeai atunci pe Dumnezeu? Oare acele sentimente, în parcursul anilor, s-au schimbat?
Nu știu, ci vreau doar să meditezi la aceste lucruri. Nu uita un lucru: Dacă vrei să mănânci din Pomul Vieții care este in raiul lui Dumnezeu, trebuie neapărat să te întorci la dragostea dintâi(Apocalipsa 2:5a).
Exemplu: Împăratul David a compus un Psalm de pocăință după ce a păcătuit cu Bat-Șeba și după ce proorocul Natan i-a facut cunoscut păcatul. El se pocăiește și dorește să Îl iubească pe Dumnezeu la fel de mult, dacă nu chiar și mai mult ca la început(Psalmul 51: 10-13).
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă pe frații tăi nu îi poți iubi?
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă tocmai ești mânios pe cineva?
Versetul 39  1 Ioan 4:20-21
Este o legătură între relația ta cu Dumnezeu și relația ta cu oamenii. Relația pe verticală(cu Dumnezeu) se va reflecta în relația pe orizontală.
Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc oamenii. Aici este a doua parte a poruncii, și anume:
2. Dragoste pentru oameni
Este ușor să iubești pe cel care te ajută, este ușor să iubești pe cel care te iubește, este ușor să iubești pe cel care te înțelege și căruia poți să îi spui necazurile tale, problemele tale. Dar oare doar la acești oameni să se fi referit Domnul Isus când a spus că trebuie să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?
Oamenii de multe ori caută persoane care să le fie aproape, să le fie alături, oameni care să le fie apropiați.
Un învățător al legii s-a sculat să Îl ispitească pe Domnul Isus și L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a primi viața veșnică, iar Domnul Isus îi spune această poruncă. Scriptura afirmă faptul că el nu s-a mulțumit doar cu atât, ci, ca să se îndreptățească, L-a întrebat pe Domnul Isus cine este aproapele lui. Apoi Domnul Isus Hristos îi răspunde cât se poate de frumos printr-o pilda pe care sunt sigur că cu toții o cunoaștem. Luca 10:30-35 – Un om este tâlhărit. Pe lângă el trec mai mulți oameni. Unul din cei care trec pe lângă el, i se face milă și îl îngrijește. A dat dovadă că este aproapele celui căzut între tâlhari.
Oamenii de cele mai multe ori caută alte persoane care să le fie aproape. Dumnezeu ne cheamă ca noi să fim aproapele celor din jurul nostru, colegilor nostri, prietenilor nostri, vecinilor nostri...
Poetul Marlherbe, deși nu era credincios, era un om foarte bun și caritabil. Într-o zi, în timp ce îl binecuvânta un sărac căruia îi dăduse o oarecare sumă de bani, Malherbe i-a spus: „Încetează prietene! Nu prea cred să ai credit în cer, de vreme ce Dumnezeu te-a părăsit aici jos pe pământ.” Dumnezeu nu părăsește pe nimeni, chiar dacă aparențele ar arăta lucrul acesta. Adevărul este cu totul altul. Acest poet a fost răspunsul rugăciunilor acelui om sărac, dar credincios.

Îți iubești tu aproapele? Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Dragul meu ascultător, poate că până acum ai fost ca un fariseu crezând că faptele tale te mântuiesc. NU, este fals. Doar trăind o viață în sfințenie, în neprihănire, o dedicare totală pentru Dumnezeu, lui Dumnezeu, acesta este lucrul care El îl vrea azi de la tine: “Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în legile Mele.” Proverbe 23:26
Dumnezeu încă te mai caută. Dumnezeu încă te mai așteaptă. Ești tu gata să îți predai întreaga ta viață Lui și să te pui la dispoziția Lui?
Probabil vei crede că nu mai este iertare pentru tine. Probabil vei spune că de prea multe ori I-ai promis lui Dumnezeu că te vei schimba, dar nu ai făcut acest lucru. Dumnezeu te cheamă și azi pe anume și dorește să îți dea în dar iertarea, dorește să îți dea în dar mântuirea. Oricât de păcătos ai fi, orice păcat ai avea, prin faptul că nu ai putut să te ridici până acum, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să te ridice, ci trebuie ca tu să îți dorești acest lucru cu adevărat.
Dumnezeu ne iubește și de aceea ne-a lăsat liberul arbitru. Poți allege dacă vrei să Îl iubești cu toată inima și întreaga viață să I-o dedici în totalitate, sau dacă vrei să continui viața tot dintr-un păcat în altul, iar în cele din urmă… să regreți o veșnicie întreaga pentru alegerea pe care ai facut-o.
Poți să pleci astăzi de aici ca un om schimbat, un om cu o inimă nouă, iubit de Dumnezeu.
Poți să pleci azi din locul acesta cu o viață nouă, o viață în care El să trăiască și pe care El să ți-o conducă( Galateni 2:20 – “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care S-a dat pe Sine însuși pentru mine” … Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine… CE CUVINTE MINUNATE!!! OARE VOM PUTEA SPUNE ȘI NOI AȘA CEVA???
Așa cum ai venit azi în Casa lui Dumnezeu, a părtășia din acest locaș, cu problemele tale, cu frământările tale… poți ca toate aceste lucruri(păcate care te apasă, îngrijorări, necazuri) să le aduci înaintea lui Hristos și să Îi ceri să ți le ia, iar tu să pleci schimbat/transformat din acest loc.
El era întins pe cruce, oamenii își băteau joc de El, și totuși… El mijlocea pentru ei spunându-I lui Dumnezeu să îi ierte că nu știu ce fac. În această zi Dumnezeu mi-a vorbit și ți-a vorbit. Trebuie să iei o hotărâre. Care va fi aceată hotărâre?
Domnul Isus Hristos a venit la ai Săi, dar ei nu L-au primit, ci în schimb I-au dat o cruce și niște piroane. El a murit pentru păcatele mele și ale tale. De ce? Pentru ca noi să fim salvați. Vrei să pleci din acest loc din nou împovărat de păcat, împovărat de grijuri? Dumnezeu te vrea sfânt! Dumnezeu te vrea schimbat! Dumnezeu te vrea pentru El!
ESTI TU DISPUS SĂ TE PREDAI LUI DUMNEZEU?
Dumnezeu să te ajute și să ne ajute pe fiecare la lucrul acesta!

Stoica Timotei

Intrarea Triumfatoare a Regelui Isus in Ierusalim

2009-10-27T11:49:00.001-07:00

Intrarea Triumfatoare a Regelui Isus in Ierusalim
Matei 21:1-17
Ce isi aduce aminte omul(in general) cand i se spune de duminica floriilor?
Probabil imediat ar putea veni un raspuns ceva de genul acesta:Este ziua de nume(Florin, Florina, Florian, Florica si multe alte nume- flori/florii)
Cati oameni stiu ce s-a intamplat in urma cu aproximativ 2000 de ani inainte intr-o astfel de zi? Ce s-a intamplat intr-o astfel de zi in urma cu aproximativ 2000 de ani?
Asa cum spune titlul capitolului 21 din Matei: Intrarea Domnului in Ierusalim – Domnul a intrat triumfator in Ierusalim.
Intrarea Domnului Isus in Ierusalim(aceasta intrare in Ierusalim a Domnului Isus)a fost vestita inca cu aproximativ 700 de ani inainte, de catre profetul Isaia. Sa privim dar in Isaia 62:11.
Profetul Zaharia(cam cu 550 de ani inainte de acest eveniment) profeteste intrarea Domnului in Ierusalim(Zaharia 9:9).
Versetul 9 – In timp ce multimea mergea, unii inaintea Domnului Isus, altii in urma Lui, cantau probabil psalmii pelerinilor. Matei a scris ca oamenii (inclusiv copii- vs 15) strigau cuvintele Psalmului 118:26:BINECUVANTAT ESTE CEL CE VINE IN NUMELE DOMNULUI! Domnului Isus I se striga: Osana, fiul lui David! (aici as vrea sa fac o paranteze si sa spun ca cuvantul “OSANA” vine de la cuvantul ebraic hosîah na  “Mantuieste(-ne), ne rugam” sau “Izbaveste-ne, Te rugam!”, cuvant preluat din Psalmul 118:25 – “Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!”
Intrarea Domnului in Ierusalim imi aminteste de o alta scena in care cineva cand intra intr-o cetate, dupa ce era victorios, toata multimea il aclama.
Iata ce mi-a descoperit Dumnezeu, si cred ca este o comparatie care trebuie luata in seama deoarece sunt foarte multe asemanari intre aceste doua “INTRARI TRIUMFATOARE”
Oare despre ce este vorba?
Poporul aclama/canta in felul urmator(in mod special femeile): “Saul a batut miile, iar David zecile lui de mii!”
David era ginerele imparatului Saul. Imparatul Saul a promis ca ii va da de nevasta pe fiica lui celui care ii va aduce capul lui Goliat. David a fost acela care a omorat gigantul filistean. Saul era gelos pe David pentru ca crestea in popularitate si in faima, ca renumele lui David creste in raport cu al lui, si doreste moartea lui David. De aceea il trimite in multe batalii extrem de grele doar in speranta ca David va muri, va pierde), dar fiindca Dumnezeu era cu David, el mereu avea biruinte.
Nu vi se pare o asemanare foarte izbitoare cu ceea ce am vazut mai devreme din Matei 21  poporul Il aclama pe Domnul Isus atunci cand intra in cetate, precum si pe David il aclamau alta data cand venea biruitor. Poporul L-a primit pe Domnul Isus ca sip e un rege. Cand a fost uns Iehu imparat poporul(oamenii) din vremea respective au facut exact la fel. Sa citim dar 2 Imparati 9:13.
Daca ne uitam la farisei, oare ii putem compara cu imparatul Saul in aceasta privinta?
Nu vreau sa fortez nota, nu vreau sa trag de texte doar pentru a scoate ceea ce vreau de acolo, ci pur si simplu vreau sa ma minunez de cat de minunata si plina de invataturi este cartea aceasta, BIBLIA.
Un lucru care l-am invatat in timpul liceului(un lucru pe care fratele Radu Campean mi l-a spus cand am fost in timpul liceului)/un lucru pe care si eu il spun tuturor celor care studiaza Biblia, este acesta: TOTDEAUNA CAND STUDIEZI BIBLIA(CUVANTUL LUI DUMNEZEU) COMPAR-O TOT CU EA(BIBIA). Inainte sa citesti carti de comentarii, articole si alte lucruri, roaga-te lui Dumnezeu sa te lumineze in intelegerea a ceea ce citesti, iar pentru a-ti dezvolta cultura genera biblica, nu te impiedica nimeni si nimic sa mai folosesti cate o carte de comentarii.
Chiar Biblia ne indeamna la un astfel de lucru:”Cercetati toate lucrurile si luati ce este bun!”
Raman uimit de foarte multe ori atunci cand studiez Cuvantul lui Dumnezeu si Il compar tot cu EL, de felul in care Dumnezeu imi vorbeste si de felul cum lucrurile scrise in Biblie sunt foarte importante si de un real folos pentru fiecare dintre noi. Suntem noi oare ca si crestinii de alta data din Berea? Ce spune Biblia ca faceau ei? Ascultau ceea ce le spunea Pavel, dar nu se multumeau doar cu atat – mergeau acasa si cercetau sa vada daca ceea ce li se spusese era adevarat.
Sa revin deci la ce am afirmat mai devreme: David, castigand razboaie, batalii, castigand faima, Saul devine gelos pe el.
Domnul Isus Hristos, proclamand adevarul, facand minuni, poporul este atras de El(de ce spun asta? – doar la cele 2 inmultiri ale painilor au fost in total zeci de mii de oameni). Oare cati farisei nu s-ar fi bucurat sa aiba si ei faima pe care Domnul Isus o avea.
Gelozia/invidia este un lucru foarte periculos. Cineva spunea ca invidia este cea mai periculoasa boala existenta in aceasta lume.
Ce credeti? ESTE MAI USOR SA TE BUCURI CU CEI CE SE BUCURA SAU SA PLANGI CU CEI CE PLANG? Biblia ne indeamna sa radem cu cei ce rad si sa plangem cu cei ce plang. Este mult mai usor sa plangi cu cei ce plang, nu?
De ce spun asta? Sa ne imaginam, prin absurd, ca tu impreuna cu cel mai bun prieten de-al tau participati la un concurs foarte important, poate chiar intr-o campanile electorala, dar in partide adversare. Castiga premiul/respectiv alegerile acel prieten al tau. Oare te poti bucura de reusita lui? Sau devii invidious ca el a reusit, iar tu nu?
Pilda lucratorilor viei  daca ne uitam cu un capitol inaintea capitolului 21 in Matei vedem o pilda pe care Domnul Isus a rostit-o cu privire la invidie. Imi aduc aminte ca vara trecuta, inainte de a merge la institut, la o ora de rugaciune de duminica dimineata am vorbit despre invidie si am afirmat un lucru, si anume: CELCE ESTE INVIDIOS PE CINEVA DIN CAUZA FAPTULUI CA ARE MAI MULTE POSIBILITATI FINANCIARE DECAT EL, DIN CAUZA FAPTULUI CA EL ARE PROSPERITATE IN CEEA CE FACE, DIN CAUZA FAPTULUI CA LUI II MERGE MAI BINE ESTE DE FAPT INVIDIOS PE CEL CE IL BINECUVINTEAZA, IAR ACELA ESTE DUMNEZEU. Data trecuta cand am fost acasa am vazut faptul ca nu il poti iubi pe Dumnezeu daca nu iti iubesti aproapele(1 Ioan 4:20, 21).
Repet intrebarea la care as vrea sa ne gandim… nu cumva faruseii se pot asemana cu Saul din acest punct de vedere?
As vrea dar sa revin la textul citit, dupa aceasta introducere lunga, dar care cred ca ne-a fost si ne este de folos. Dumnezeu ne-a adus aminte cateva lucruri foarte importante. As vrea sa fim atenti in continuare la ceea ce El vrea sa ne vorbeasca.
Ce putem invata din acest text?
1. Inchinarea falsa te indeparteaza vesnic de Dumnezeu inca de pe acest pamant
Oare de cate ori am avut noi o inchinare falsa?
Cum este inchinarea noastra?
Versetul 9 ne arata faptul ca poporul(respective noroadele) L-au primit pe Domnul Isus ca pe un Rege.
Cum trebuie sa fie inchinarea noastra?  In duh si in adevar
Vrem sa fim niste inchinatori adevarati(autentici)? Vrem ca inchinarea noastra sa fie autentica?  Ioan 4:23
De ce trebuie ca inchinarea noastra sa fie facuta in duh?
Oare te poti inchina lui Dumnezeu si sa nu ai o inchinare care sa nu Ii fie placuta lui Dumnezeu?
DA… din pacate  poti sac anti o cantare de pocainta, o cantare care vorbeste despre bunatatea lui Dumnezeu, o cantare care, prin mesajul ei Il proclama pe Dumnezeu, si totusi gandurile tale sa nu fie la inchinare, conectate de mesajul cantarii respective. Poate ca ingrijorarile si grijile au pus stapanire pe tine. Oare toate aceste lucruri te fac sa ai o inchinare in duh si in adevar? Care este consecinta unei astfel de inchinari? Care sunt consecintele unei inchinari false? Cum am numit acest punct?!?!
Iti merge numele ca traiesti, dar de fapt esti mort  bisericii din Laodicea i se spune ca desi se crede ca este bogata si ca nu duce lipsa de nimic, totusi in ochii lui Dumnezeu este… si se folosesc 4 cuvinte destul de urate pe care nu as vrea sa le spun(dar puteti citi dumneavoastra – Apocalipsa 3:17)
Inchinarea mea oare cum este? Inchinarea ta cum este? Ii place lui Dumnezeu inchinarea mea? Este autentica inchinarea mea? Are valoare inchinarea pe care o am?
Cum poti avea parte de o inchinare adevarata? Cum poti avea parte de o inchinare autentica?
Inainte de a raspunde la intrebare vreau doar sa amintesc faptul ca inchinarea noastra inaintea lui Dumnezeu nu este doar partasia pe care o avem noi la biserica, ci inchinarea noastra este insasi viata noastra. Ii este placuta lui Dumnezeu, sau pacatul pune un zid de despartire intre noi si EL si nu ne putem inchina in duh si in adevar(nu putem avea o inchinare autentica)?
(repet intrebarile)  imbinand credinta cu faptele  Iacov 2:26  ce trebuie sa facem? 1 Petru 1:5
De ce de multe ori ne amagim printr-o inchinare falsa? Sau de ce de multe ori ne amagim sufletul printr-o viata de crestin doar de duminica, fiind acel sol stances pe care cade samanta evangheliei?
De ce de multe ori sau de cele mai multe ori ne multumim cu comoditatea, cu comfortul?
De ce de prea multe ori suntem “lenesi spirituali”? Imi pare rau, dar simt indemnul sa iti spun un lucru pe care probabil nu l-ai constientiat... trebuie sa te atentionez:
DACA INCHINAREA TA NU ESTE FACUTA IN DUH SI IN ADEVAR NU ARE VALOARE, ESTE EGALA CU ZERO... SI IN LOC SA FIE SPRE ZIDIREA TA SPIRITUALA, E SPRE OSANDA TA!
Daca inchinarea ta nu este facuta in duh si in adevar, atunci, imi pare rau sa iti spun, dar doar te amagesti, deoarece lui Dumnezeu Ii displac astfel de inchinari.

Fii sincer cu tine si examineaza-te, cereteaza-te: DACA PANA ACUM NU AI AVUT O INCHINARE AUTENTICA, E TIMPUL SA ITI DORESTI SA AI O ASTFEL DE INCHINARE CARE II ESTE PLACUTA LUI DUMNEZEU!
Ce spune Biblia despre astfel de oameni? Despre felul in care ii veti recunoaste? “… ii veti cunoaste dupa roadele lor”(Matei 7:16)
Sa ne consacram slujbei din via Domnului si sa nu acceptam compromisul(ACAN, SAUL, DAVID, ANANIA SI SAFIRA)!
Probabil vom spune multi dintre noi ca nu suntem ca cei din vremea Domnului Isus care, am vazut in textul citat, au facut din Templu o pestera de talhari… OARE CHIAR ASA SA FIE???
Trupul nostru, spune Scriptura, este Templul Duhului Sfant!(Romani 6: 19, 20)
OARE DE CATE ORI AM INTRISTAT DUHUL SFANT?
OARE DE CATE ORI AM FACUT LUCRURI CARE NU II PLAC LUI DUMNEZEU?
OARE DE CATE ORI INCHINAREA NOASTRA NU A FOST ADEVARATA/AUTENTICA?
OARE DE CATE ORI AM AVUT O INCHINARE FALSA?
Doamne iarta-ne oridecate ori am avut o inchinare falsa, iarta-ne Te rugam, oridecate ori am avut o inchinare superficiala; iarta-ne Te rugam, oridecate ori prin inchinarea noastra Te-am intristat. Te rugam ajuta-ne ca de acum inainte inchinarea noastra sa fie ADEVARATA/AUTENTICA/IN DUH SI IN ADEVAR.
Probabil acum ar putea aparea intrebarea de ce sa ne inchinam in duh si in adevar?
Inainte sa trec la cel de-al doilea punct as vrea sa vorbesc despre oamenii care L-au aclamat pe Domnul Isus.  acestia L-au primit ca un rege; frumos, nu?
Dar tot acesti oameni, dupa 5 zile au strigat ceva… si probabil cu mai multa “ravna”(Luca 23:20, 21)
Oare unii dintre ei/multi dintre ei nu erau cei care L-au proclamat atunci cand intrase in Ierusalim?
Si acum revin la intrebarea: De ce sa ai o inchinare autentica?
2. Inchinarea autentica este singura inchinare care te apropie de Dumnezeu
Dumnezeu vrea ca noi sa ne consacram lucrarii Lui, vrea ca noi sa fim sfinti: Romani 12:1, 2; Luca 1:72-75; 2 Corinteni 1:12; Levitic 10:10; Proverbe 3:5-8 … si multe alte versete…
Dumnezeu ne vrea sfinti… unde sa fim sfinti?
Un băietel a citit istoria miscătoare a călugărului Simeon Stâlpnicul, care îsi trăise întreaga viaţă în vârful unui stâlp. Miscat de relatare, a hotărât să imite sfintenia pusnicului în propria sa cameră. Cu ajutorul colegilor a adus un stâlp destul de gros pe care l-a pus în mijlocul camerei, fixat de un scaun. Deasupra a pus tăblia mesei, pe care a fixat-o cu un cui zdravăn. Multumit s-a căţărat pe platformă, hotărât să rămână acolo până va fi „umplut” cu sfintenie.
Nu a trebuit să astepte prea mult pentru că sosirea părintilor a adus „persecutia” pentru isprava lui. Supărat s-a dat jos de pe stâlp spunând: „ Este foarte greu să fii sfânt în propria casă.”
De multe ori este mai usor să fii sfânt în biserică, în societate sau în alt loc. Adevărata sfinţenie însă se dovedeste în famile. Dacă în societate purtăm adesea o mască care ne pune la adăpost, în familie suntem fără nici o „protecţie” si acţionăm în adevărata noastră identitate

Ce trebuie sa facem?  Efeseni 4:24 … Domnul Isus a spus ca toata puterea I-a fost data in cer si pe pamant. Tot El a spus ca nu putem sluji la 2 stapani. Nu trebuie sa acceptam compromisul  desi lumea in care traim este plina de ispite, sunt multe tentatii, noi trebuie sa stam cu coloana vertrebrala dreapta sis a nu acceptam compromisul(poezia Nu taia din cruce!)
ASTAZI ESTE VREMEA IN CARE PUTEM ALEGE. ASTAZI ESTE VREMEA IN CARE PUTEM HOTARI SA NE CONSACRAM LUI SAU DACA DORIM SA TRAIM O VIATA DE CRESTIN DOAR CU NUMELE, SUPERFICIAL(de duminica)
Trebuie sa o rupem cu pacatul
Semiramida, soţia lui Nimrod, împăratul Asiriei, a dorit să fie si ea împărăteasă. Măcar pentru o zi. De câte ori prindea ocazia, se ruga de soţul ei să-i facă această simplă favoare. O singură zi de domnie. În cele din urmă împăratul a hotărât să-i îndeplinească dorinţa. I-a dat coroana, sceptrul si inelul. Toate numai pentru o zi. Când a ajuns pe tron, prima poruncă a fost să lege pe împărat de mâini si de picioare si să-i taie capul. Întrucât puterea ei era deplină, sentinţa a fost executată. În felul acesta ea a domnit toată viaţa.
Ce putem invata din aceasta istorisire?
Cu păcatul nu e de glumit. Iniţial este un umil supus, apoi acceptat, devine concetăţean cu drepturi, sfârsind prin a fi un aspru tiran. „Mă tem, spune apostolul Pavel, că după cum sarpele a amăgit pe Eva... tot asa vă va amăgi...”- 2 Cor.11: 3. Pentru a nu ajunge sub robia lui trebuie de fiecare dată distrus din fasă.

Romani 6:1  Romani 6:2 => astazi e ziua cand Dumnezeu inca ne cheama la pocainta… poate fi ultima pentru unii dintre noi. Nu iti pot garanta ca dupa ce vei iesi pe acea usa din spatele tau neluand o hotarare in viata ta, vei mai avea ocazia sa mai fii provocat sa iei o hotarare in viata ta. Nu iti pot garanta ca vei mai avea ocazia sa mai vii la biserica. Nu iti pot garanta ca vei mai avea sansa sa iei din nou o hotarare. Ce faci acum? Stai pasiv la Cuvantul Domnului? Nu te intereseaza ceea ce Dumnezeu iti vorbeste si vrea sa iti vorbeasca azi? Dumnezeu azi iti cere sa te consacrezi lucrarii Sale. Dumnezeu azi iti cere sa iti predai viata in Mana Lui. Dumnezeu azi iti cere sa te sfintesti. Dumnezeu azi iti cere sa vii cu pocainta inaintea Lui si sa Il accepti ca Domn si Mantuitor personal al vietii tale. Asta inseamna ca inainte sa iei o hotarare/decizie, mai intai o aduci inaintea Lui prin rugaciune si Il rogi sa tea jute sa iei decizia corecta. Nu mai esti stapan pe viata ta, ci trebuie sa Il lasi pe El stapan, trebuie sa Il lasi pe El in controlul vietii tale. De ce? Pare greu, nu? Vreau sa va spun ca doar prin El putem ajunge la Tatal care este in ceruri. El stie drumul. De aceea trebuie sa Il lasam pe El sa ne conduca viata, gandurile si tot ce suntem noi sa fie al Lui. Daca nu facem acest lucru, cu siguranta vom avea mult de suferit. Daca nu facem acest lucru, cu siguranta nu vom ajunge in rai. Domnul Isus a spus in Ioan 14:6 ca El este Calea, Adevarul si Viata, iar nimeni(tin sa accentuez ca nimeni) nu vine la Tatal(nu va putea ajunge in cer) decat prin Mine(decat prin Domnul Isus). Esti tu gata sa iti predai in aceasta zi viata in totalitate lui Dumnezeu? Sa nu uitam ce a spus Domnul Isus: “Cine nu este cu Mine este impotriva Mea”(Matei 12:30a). Ce alegi? Dumnezeu sa te ajute sis a ne ajute pe toti sa ne dedicam intreaga noastra viata Lui!

Stoica Timotei

Fundamentele teologice ale predicării

2009-10-25T13:39:00.000-07:00

1. Introducere
În lucrarea de faţă vom vedea de ce este necesară predicarea. Samuel Wemp spunea că „Predicarea și predarea Cuvântului lui Dumnezeu este o parte vitală a lucrării. Să stai la amvon și sa predici prin puterea Duhului Sfânt și să vezi cum Dumnezeu transformă viețile este aproape ca și cum ai gusta din bucuriile cerului.”[1]
Predicatorul trebuie să aibă anumite fundamente teologice ale predicării. El trebuie să aibă o convingere puternică despre Dumnezeu, Scriptură, Biserică și despre predicare. El nu poate să proclame Adevarul lui Dumnezeu dacă nu este convins de lucrurile care țin de lucrarea lui.
Este foarte important ca un slujitor al lui Dumnezeu în această slujba a proclamării Cuvantului lui Dumnezeu prin predicare să aibă o înțelegere cât se poate de clară a lucrării pe care o face și să aibă chiar și convingeri teologice în ceea ce privește predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
2. Convingerea despre Dumnezeu
Aceasta este prima convingere pe care predicatorul trebuie să o aibă. El trebuie să aibă o convingere și o înțelegere clară și precisă despre Dumnezeu, „lucruri privitoare la ființa, acțiunea și scopul Lui”[2].
2.1.Dumnezeu este Lumină
Primul lucru care trebuie să îl știm este că Dumnezeu este lumină. El este sursa luminii. 1 Ioan 1:5 spune astfel: „Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întunerec.” Sunt foarte multe interpretări pe această temă, dar în această literatură ioanină lumina simbolizează „adevărul”. Știind aceasta, am putea spune că așa cum natura luminii este de a lumina, tot așa este și natura lui Dumnezeu de a Se revela pe Sine[3].
2.2.Dumnezeu lucrează
Al doilea lucru pe care trebuie să îl știm ca și slujitori ai lui Dumnezeu este faptul că Dumnezeu lucrează. Dumnezeu și-a arătat puterea în creația Sa, dar și când a fost pe acest pământ prin Dumnezeu Fiul, adică Domnul nostru Isus Hristos. Domnul Isus Hristos, înainte de a Se înălța la cer a spus: „Toata puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.”(Matei 28:18).

2.3.Dumnezeu vorbește
Al treilea lucru pe care trebuie să îl luăm în calcul este că Dumnezeu vorbește. Începutul epistolei către Evrei ne arată acest lucru astfel: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe chipuri...”(Evrei 1:1).
De la noi nu avem nimic de spus. A ne adresa unei congregații fără ferma convingere că suntem purtătorii unui mesaj divin ar constitui o culme a aroganței și a nebuniei. Doar atunci când suntem convinși că Dumnezeu lucrează(și că astfel S-a făcut cunoscut), că Dumnezeu a vorbit(și că astfel Și-a explicat lucrările) trebuie să vorbim, căci nu vom putea tăcea.[4]
Dumnezeu este Cel care vorbește, iar predicatorul are responsabilitatea să se adreseze mulțimii de oameni cu mesajul pe care Dumnezeu i l-a dat.
3. Convingerea despre Scriptură
Trebuie să știm că există putere în Cuvântul lui Dumnezeu. Această putere a mântuirii nu se află în înțelepciunea omului, ci în Scriptură(Cuvântul lui Dumnezeu). Oamenii, ca sa fie mântuiți, trebuie să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă predicatorul vrea să facă o lucrare care să îi conducă pe oameni la mântuire, ei trebuie să predice Cuvântul lui Dumnezeu.[5]
Cuvântul lui Dumnezeu are mai multe funcții: Instruire, mustrare și îndreptare, edificare, mângâiere, motivare, înțelepciune, salvare și o salvare în comunicare.[6]
Pentru că este un subiect destul de vast, ar trebui să luăm în calcul 3 lucruri importante cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu.
3.1.Scriptura este Cuvântul scris al lui Dumnezeu
Aceasta este o definiție cât se poate de clară, simplă și adevărată a Scripturii. Este o diferență între a crede în puterea lui Dumnezeu sau în faptul că Dumnezeu a vorbit și că Scriptura este Cuvântul Său scris pentru noi oamenii.
Pentru că Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru noi, Ea este unică și are autoritate.
Este de la sine înțeles că nu putem folosi Scriptura în mod adecvat la amvon dacă doctrina noastră despre Scriptură este inadecvata. Și viceversa, creștinii evanghelici, care au cea mai înaltă concepție despre Scriptură, ar trebui să fie departe cei mai conștiincioși predicatori. Faptul că nu suntem astfel de predicatori ar trebui să ne facă să plecăm capetele de rușine.

Dacă Scriptura ar fi doar o adunătură de idei omenești, care să reflecte credința comunităților creștine timpurii și să fie străbătută doar ici și colo de către un puseu de inspirație divină, atunci o atitudine nonșalantă și degajată față de ea ar fi scuzabilă.[7]

Știind că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu scris pentru noi oamenii, se poate ridica întrebarea dacă mai vorbește încă prin ceea ce a vorbit.
3.2.Dumnezeu vorbește încă prin ceea ce a vorbit
Este foarte ușor să spunem că Scriptura este Cuvântul scris al lui Dumnezeu și să ne oprim la această afirmație. Dacă am rămâne cu această afirmație fără să ne dorim să cunoaștem altceva mai mult despre Cuvântul lui Dumnezeu, vom fi descoperiți în fața criticilor care spun că Dumnezeul nostru, chiar dacă nu este mort, pare să fie aproape mort, astfel ajungem să creăm o impresie despre Dumnezeu, Cel care a vorbit cu secole în urmă, că acum tace și că acum singurele Lui cuvinte provin doar din această carte care a fost lăsată cu mii de ani în urmă.[8]

Atunci când am înțeles cu adevărat ideea că „Dumnezeu încă vorbește prin ceea ce a vorbit”, vom fi feriți de două erori diametral opuse. Prima este credința că, deși s-a auzit în vremurile vechi , vocea lui Dumnezeu rămâne astăzi tăcută. A doua este afirmația că Dumnezeu vorbește într-adevăr astăzi, dar că vorbele rostite de El au prea puțin de-a face cu Scriptura. Prima idee transformă pe creștini în niște iubitori de antichități, iar a doua în adepți ai existențialismului creștin.[9]

Dumnezeu, astăzi, încă mai vorbește prin Cuvântul Său, de aceea putem afirma că acest Cuvânt al lui Dumnezeu mai are încă putere.

3.3.Cuvântul lui Dumnezeu este puternic
Pe lângă faptul că Dumnezeu a vorbit în vechime și că vorbește și acum, El și înfăptuiește ceea ce spune. Cuvântul Lui nu doar explică acțiunea Lui, ci este activ prin El Însuși. John Wesley a fost un predicator care a cunoscut din experiență o putere mare din Cuvântul lui Dumezeu. În jurnalul lui se găsesc foarte multe însemnări pe marginea acestui subiect, referitor la puterea Cuvântului de a îmblânzi mulțimi ostile și de a le convinge de starea lor păcătoasă.

4. Convingerea despre Biserică
În primul rând ar trebui să se știe ce înseamnă cuvântul Biserică în original. Termenul grecesc folosit pentru Biserică este Ekklesia și înseamnă „cea chemată afară”. Totalitatea acelora care cred în Domnul Isus Hristos, ca și totalitatea unor astfel de credincioși care locuiesc într-o localitate limitată, în manuscricul grec al Noului Testament, este definită ca fiind Ekklesia.[10]
Despre Biserică oamenii au foarte multe convingeri. Biserica este creația lui Dumnezeu prin Cuvântul Său. Ba mai mult decât atât, această nouă creație a lui Dumnezeu este foarte dependentă de Dumnezeu, asemeni vechii creații.
Dumnezeu a chemat-o la viață prin Sfânta Scriptură și, chiar mai mult decâr atât, o menține și o susține, o reformează, o conduce și o sfințește, o înnoiește prin același Cuvânt.[11]
Această dependență a Bisericii de Cuvânt nu este o doctrină îmbrățișată de toți cu bucurie. În zilele polemicii romano-catolice, exponenții ei cei mai înverșunați insistau că „Biserica a scris Biblia” și, prin urmare, are autoritate asupra ei. Și astăzi încă se mai poate auzi acest argument simplist. Este adevărat, desigur, că ambele testamente au fost scrise în contextul unei comunități de credincioși și că alcătuirea Noului Testament, prin providența lui Dumnezeu, așa cum au văzut deja, a fost într-o oarecre măsură determinată de nevoile congregațiilor creștine locale. În consecință, Biblia nu poate fi detașată de mediul din care își trage obârșia, nici nu poate fi înțeleasă într-un context izolat de cel original.[12]
Dacă biserica ar dori să aibă din nou parte de o perioadă în care să înflorească, atunci are nevoie de o recuperare a predicării puternice și biblice, într-un spirit de credincioșie. Dumnezeu încă le spune oamenilor ceea ce spunea și psalmistul altă dată, în Psalmul 95:7 ”O! De ați asculta azi glasul Meu”, în timp ce predicatorilor le spune: „O! De ați proclama Cuvântul!”.
5. Convingerea despre predicare
Despre predicare trebuie să se știe că este transmiterea Adevărului și că este o temelie(în mod reciproc pentru activitatea pastorală.[13] Dacă ne uităm atenți în Noul Testament putem vedea că înainte de a se naște Domnul Isus, vărul Său, Ioan Botezătorul predica și proclama botezul pocăinței. Domnul Isus, în lucrarea avută pe acest pământ, a predicat, iar Matei 5-7 ne prezintă în detaliu o predică a Domnului Isus de pe Muntele Maslinilor. După Domnul Isus au fost ucenicii și apostolii care au început să predice Evanghelia(Vestea Bună) Mântuirii.[14]
Predicatorul scoțian James Stewart spunea că obiectivele oricărei predicări adevărate sunt „trezirea conștiinței prin sfințenia lui Dumnezeu, hrănirea minții cu adevărul lui Dumnezeu, purificarea imaginației prin frumusețea lui Dumnezeu, deschiderea inimii față de dragostea lui Dumnezeu, dedicarea voinței față de voia lui Dumnezeu”.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu este scopul predicării, El este temeiul predicării – iar toate mijloacele necesare între aceste două repere sunt date de Duhul lui Dumnezeu.[15]
Pentru că trebuie să se admită că pastorii sunt învățători și predicatori, se ridică o întrebare, și anume: Ce fel de predici ar trebui să aibă ei?
Materialele de homiletică sunt pentru ei o listă bogată de opțiuni. Sunt predici tematice și textuale. Unele predici au scop doctrinar, devoțional, etico-moral, evanghelistice și așa mai departe.[16]
În ceea ce privește pregătirea mesajului de către pastor, pe care i-l dă Dumnezeu, el trebuie să se lase stăpânit de text, să lase textul să vorbească, sa lucreze la claritatea mesajului, iar mai apoi să pregăteasca transmiterea mesajului și desigur, să nu uite să se pregătească pe el însuși ca să transmită mesajul.[17]
6. Concluzii
Pentru a putea proclama Cuvântul lui Dumnezeu clar și limpede, trebuie mai întâi să Îl crezi, să ai convingeri ferme asupra Lui, apoi să te lași condus, călăuzit și insuflat de Duhul Domnului. Foarte mulți predicatori predică Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu sunt siguri pe ceea ce ei predică, tocmai de aceea ei nu sunt siguri pe ceea ce rostesc în predicile lor și proclamă Adevărul lui Dumnezeu ca și pe o minciună. Ca și slujitor al lui Dumnezeu, trebuie să ai convingeri clare ale credinței tale în Dumnezeu, iar mai apoi acestea te vor ajuta să predici Adevărul lui Dumnezeu cu putere, ca pe un mare adevăr.
Lucrarea de față a avut scopul să te ajute să înțelegi marile doctrine ale creștinismului(Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, despre Biserică, iar mai apoi despre lucrarea de predicare).

[1] Summer Wemp, Ghid de Păstorire Practică (Illinois: Societatea Misionară Română, 1985), p. 185.
[2] Vezi John Stott, Puterea predicării (Cluj Napoca: Edit. Logos, 2004), p. 84.
[3] Ibid, p.84-85.
[4] Ibid, p.87.
[5] Vezi, John Stott, Portretul Predicatorului ( Cluj-Napoca: Edit. Logos, 2002), p. 121.
[6] Pentru mai multe detalii vezi Mihai Handaric, Curs de Predicare- Exegeza și Homiletica Textelor Biblice ( Arad: Edit. Carmel Print, 2007), pp. 17-28.
[7] John Stott, Puterea predicării (Cluj Napoca: Edit. Logos, 2004), p. 90.
[8] Ibid, p. 91.
[9] Ibid, pp. 92-93.
[10] Vezi Konrad Bussemer, Biserica Domnului Isus Hristos (București: Edit. Stephanus, 1996), p.9
[11] John Stott, Puterea predicării (Cluj Napoca: Edit. Logos, 2004), pp. 98-99.
[12] Ibid, p. 99.
[13] Pentru mai multe detalii vezi Vasile Talpoș, Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu (Germania: Edit. Lumina Lumii, 1994), pp. 8-10.
[14] Pentru a vedea felul predicării lui Ioan Botezătorul, a Domnului Isus, a ucenicilor și a apostolilor vezi Costel Ghioancă, Predicarea reștină în perioada postmodernă (Dej: Edit. Astra, 2007), pp. 18-24.
[15] John Piper, Supremația lui Dumnezeu în Predicare (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 1999), p.19.
[16] Vezi John Stott, Puterea predicării (Cluj Napoca: Edit. Logos, 2004), p112.
[17] Pentru a vedea in detaliu aceste lucruri vezi Greg Scharf, Pregătiți pentru a predica (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 131-204.

Sper ca aceste lucruri sa ne ajute sa intelegem mai bine lucrarea de predicare si sa fie niste fundamente in lucrarea aceasta. Doresc ca Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Stoica Timotei :)

De ce și acest blog?

2009-10-25T13:34:00.000-07:00

Mă gândeam să am undeva o arhivă a lucrărilor de seminar pe care le fac și a lucrurilor interesante și de interes major(sper)pe care le voi citi. Pentru acelea care nu vor fi scrise de mine, voi scrie sursa și autorul lor(în cazul în care voi ști). Totodată voi încerca ca mai înainte de a posta un articol sau o lucrare care nu este scrisă de mine, să iau legătura cu autorul și să îi cer permisiunea.

Cam atâta am de spus despre acest blog și despre perspectivele care le am cu privire la el. Sper să vă placă! :)

Dumnezeu să vă binecuvânteze!