1. Introducere
În lucrarea de față vom încerca să observăm raportul dintre preot, profet și împărat din Vechiul Testament. O să luăm fiecare în ordine cronologică și vom vedea care a fost influența lor în poporul Israel, iar mai apoi vom vedea dacă a existat o legătură și care a fost aceea.
Pentru că Dumnezeu a avut o dorință arzătoare pentru a vorbi poporului Israel în vremea Vechiului Testament, El s-a folosit de oameni(în general preoți și profeți) pentru a transmite mesajul Lui pentru întreg poporul. Pentru că în legământul pe care L-a făcut cu Avraam i-a spus că sămânța care se va naște din el va trece prin robie, a trebuit ca poporul Israel să treacă prin robie, în țara Egiptului. Acolo a stat sub robie timp de 430 de ani după care Dumnezeu S-a îndurat de popor și, prin Moise, a hotărât să elibereze poporul. Din cauza împietririi și răzvrătirii israeliților, au trebuit să pribegească 40 de ani în pustie pentru a ajunge în „Țara unde curge lapte și miere”.
2. Lucrarea de preoție în poporul Israel din Vechiul Testament
Dumnezeu s-a folosit în istoria Vechiului Testament de preoți care să fie intermediari sau mijlocitori între om și El. În cele ce urmează vom privi foarte succint la viețile câtorva preoți ai Vechiului Testament.
2.1. Melhisedec
Primul preot care este amintit în Vechiul Testament este încă din vremea patriarhului Avraam, și anume Melhisedec, împăratul Salemului care era „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”(Geneza 14:18).
Numele Melhisedec înseamnă regele neprihănirii, iar numele ținutului unde era împărat, Salem(care este o prescurtare a Ierusalimului) înseamnă pace. Ținând cont de acestea, am putea spune că Melhisedec era un rege al neprihănirii și un rege al păcii.[1]
El îl simbolizează pe Cristos, adevăratul rege al neprihănirii și păcii și Marele nostru Preot. Când ni se spune în Evrei 7:3 că Melhisedec era:„fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără un început al zilelor sale sau un sfârșit al vieții”, acesta trebuie înțeles doar în legătură cu preoția lui. Cei mai mulți preoți au moștenit preoția și au slujit un timp limitat. Dar preoția lui Melhisedec a fost unică prin aceea că, după câte știm nu i s-a transmis de la părinți și nu a avut un început sau un sfârșit.[2]
2.2.Aaron
În a șasea generație care a urmat după Avraam, Dumnezeu l-a chemat pe Moise pentru a scoate afară din robia Egiptului pe poporul Său și pentru a scrie Pentateuhul(primele cinci cărți ale Bibliei).[3]
Dumnezeu I-a poruncit lui Moise să facă un Cort al Întâlnirii, un loc unde omul putea să se întâlnească cu Dumnezeu. Pentru că ei îl întristau pe Dumnezeu prin păcatele lor, aveau nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Iar această iertare era înfăptuită în urma aducerii unor jertfe. Jertfele nu le puteau aduce orice om. De aceea a fost înființată lucrarea preoțească. Seminția aleasă pentru această slujbă a fost seminția lui Levi.
Aaron a fost un patriarh biblic din seminția lui Levi, fratele cel mai mare al lui Moise, primul preot al poporului Israel, instituit în poporul Israel, după Legea lui Dumnezeu.[4]
Înaintea vremurilor mozaice, jertfele erau aduse de obicei de capul unei familii, care-şi reprezenta oficial familia în recunoaşterea şi venerarea lui Dumnezeu. Cu excepţia referirii la Melhisedec ca preot în Gen. 14:18, funcţia oficială de preot nu e menţionată. Acum însă, după ce Isarel a fost răscumpărat din Egipt, slujba de preot devine tot mai important.
Dumnezeu a dorit ca Israel să fie o naţiune sfîntă (Ex. 19:6). Pentru o slujire sistematică şi o închinare eficientă, Dumnezeu 1-a desemnat pe Aaron în slujba de mare preot în timpul şederii lui Israel în pustie. Cei patru fii îl asistau: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
Primii doi au fost mai tîrziu loviţi prin judecată pentru aducerea de foc străin în cort (Lev. 8:10; Num. 10:2-4). în virtutea faptului că au scăpat de la moarte în Egipt, primul născut al fiecărei familii aparţinea lui Dumnezeu. Aleşi ca reprezentanţi ai fiului cel mai mare din fiecare familie, leviţii îi ajutau pe preoţi în slujba lor (Num. 3:5-13; 8:17). În felul acesta, întreaga naţiune era reprezentată în slujba preoţiei.[5]
Îmbrăcămintea preoțească era o îmbrăcăminte foarte specială. Ea era format din: Efod, brâu, pieptar, mantie albastră, mitră sau turban și placă de aur.[6]
2.3.Samuel
Acesta nu este al treilea preot pe care l-a avut poporul Israel, dar este al treilea preot la care aș vrea să ne oprim și să privim la câteva aspecte importante din viața lui. Samuel a fost ultimul preot al poporului Israel și, în vremea lui fiindcă poporul vroia să imite celelalte popoare în ceea ce privește conducătorul lor, în timpul vieții lui în Israel s-a trecut de la conducerea Teocratică la o conducere monarhică.
Fiul lui Elcana și al Anei, ultimul judecător în Israel și unul dintre primii profeți. Rugăciunea spusă de Ana din adâncul inimii, pentru a avea un fiu, a fost ascultată. La rândul ei, ea și-a ținut promisiunea față de Dumnezeu și l-a dus pe Samuel la templul din Șilo pentru a fie ducat de preotul Eli.[7]
3. Împărați ai poporului Israel
Pentru că a ajuns la o vârstă destul de înaintată, Samuel îi numește succesori în slujba de preoție peste poporul Israel pe cei doi fii ai săi, dar ei nu dovedesc a fi capabili și credincioși pentru a astfel de slujbă. Pentru că poporul își dorea cu orice preț un împărat, Dumnezeu le oferă unul.[8]
3.1.Saul
Regalitatea pe care a vrut să o instituie preotul Samuel trebuia să aibă un caracter modest, condusă de un monarh care să respecte Legea, având puterea limitată la sfera militară, fiind subordonat preotului. [9]
Istoria descrisă în Biblie cu privire la viața lui ocupă cea mai mare parte din 1 Samuel și zugrăvește pe unul dintre cei mai patetici dintre toți slujitorii aleși de Dumnezeu. [10]
Moartea sa a fost una tragică. El s-a luptat cu filistenii, dar a fost înfrânt. Corpul lui, precum și cele ale fiilor săi au fost trase în țeapă și expuse pe zidurile unei cetăți ale filistenilor.[11]
Ba chiar mai mult decât atât, în urma înfrângerii poporului Israel, Chivotul Legământului a fost luat de către filisteni și pus în templul zeului lor, Dagon. Pentru că Dumnezeu este dumnezeul absolut, suveran, El a vrut să Își arate puterea acolo și a făcut ca pe oriunde era Chivotul Legământului în teritoriul filistenilor să se întâmple un dezastru. Astfel filistenii au hotărât să pună Chivotul într-un car și să dea drumul boilor să meargă. Spre surprinderea lor, au văzut că ei se îndreptau spre israeliți, de acolo de unde a fost luat Chivotul.
3.2.David
David a fost succesorul lui Saul la tronul împărăției Israelului. El era un om după placul lui Dumnezeu.
El a ajuns de la un fugar ce era(din cauza faimei pe care o avea, Saul a devenit gelos pe el și astfel a început să îl caute și să îl omoare) el a ajuns să fie monarh. El a învățat că Dumnezeu răspunde și cu „NU” rugăciunilor noastre.[12]
David a avut greșelile sale, a făcut foarte multe rele, dar a prevenit națiunea sa de a aluneca în idolatrie. Deși păcatele sale personale au fost grave, el a stat ca o stâncă pentru Iahve. El a păcătuit, însă s-a pocăit și a dat lui Dumnezeu șansa să-l ierte și să-l curățească. El ilustrează conflictul pe care Pavel îl descrie în Romani 7. El a fost un mare sfânt, deși a fost un mare păcătos.[13]
O trăsătură importantă pe care o putem vedea la David este că el era un om cu inițiativă, om care se uita împrejur să vadă ce este de făcut și dacă vedea că nu este nimeni care se oferă să facă, făcea el(vezi lupta dintre el si filisteanul Goliat).[14]
O altă trăsătură a lui pe care fiecare creștin trebuie să o aibă este pocăința. A păcătuit în mod voit și și-a dat seama de gravitatea păcatului din viața lui fiind înștiințat de Dumnezeu prin proorocul Natan. El s-a pocăit, iar rugăciunea lui de pocăință este descisă în Psalmul 51. Dumnezeu s-a folosit de un prooroc pentru a-i arăta păcatul. Proorocul Natan a fost omul care era mijlocitorul între Dumnezeu și David pentru că prin el Dumnezeu i-a adus la cunoștință lui David mai multe lucruri, printre care și faptul că oricât de mult și-ar dori să zidească un Templu pentru Dumnezeu, nu poate pentru că a vărsat mult sânge. Dorința lui David de a face un Templu a fost datorată și faptului ca Chivotul Legământului care a fost o perioadă la filisteni, a fost recuperate printr-o minune făcută de către Dumnezeu.
3.2.1. David – un tip al lui Hristos
„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, am vorbit!”(Ezechiel 34:23-24). „Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele și le vor împlini … și Robul Meu David va fi voivodul lor în veci”(Ezechiel 37:27-28; cf. Ieremia 30:9). Folosirea ulterioară a numelui „David” cu referire la Mesia cel promis permite, dacă nu chiar recomandă în mod implicit, studierea vieții lui David ca tip al lui Hristos.[15]
3.2.2. Profeții făcute lui David
Pentru că David a fost un om plăcut lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut cu el niște legăminte prin care se putea observa devotamentul lui față de Dumnezeu.
3.2.2.1.Sămânța lui David
După ce a fost adus Chivotul la Ierusalim și a fost așezat temporar într-un cort, David s-a hotărât să construiască un temple mare și frumos care să fie trainic. Dumnezeu a răspuns dorinței lui negativ, prin profetul Natan. Promisiunea făcută de Dumnezeu lui David are în ea o ambiguitate care intrigă: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui”(2 Samuel 7:12-13).[16]
3.2.2.2.Unsul Domnului
David a fost cel care, atunci când Dumnezeu l-a dat pe Saul în mâna lui și putea să îl omoare, a descris un împărat ca fiind „unsul Domnului”, expresie care oferă o perspectivă aleasă și slăvită asupra împărăției. Spre sfârșitul vieții, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Spre sfârșitul vieții sale, David se distinge clar în scrierile sale de Cel Promis. Imaginea viitorului din capitoul 23 din 2 Samuel nu este altceva decât imaginea lui Mesia, care s-a distins acum în întregime de caracterul subiectiv[al lui David] și stă înaintea lui total obiectivă. Iată ce scrie în 2 Samuel 23:3-4: „Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața.” Ultimii profeți au zidit pe aceasta profeție a conducerii „drepte” sau „neprihănite” a lui Mesia. Deși în acele vremuri profețiile erau neclare și se sprijineau un ape cealaltă, de această parte a Calvarului, noi avem avantajul să vedem împlinirea detaliilor și astfel putem urmări firul până la capăt: „Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”(Zaharia 9:9; cf. Ieremia 23:5-6; Psalmul 72:2).[17]
3.3.Solomon
Solomon a fost unul din fii lui David, dar singurul moștenitor al împărăției peste poporul Israel. El a fost uns de către Țadoc care a fost uns tocmai în acea zi în care și Solomon a fost uns(vezi 1 Cronici 29:22). Fiindcă David a adunat toate materialele pentru construirea Templului si a făcut și planul de construcție al Templului, datoria lui Solomon era doar să construiască Templul având deja la dispoziție absolute tot ce avea nevoie.
Dacă ar fi să periodizăm viața lui Solomon, ea poate fi împărțită în mai multe perioade mari, și anume:
· Perioada fidelității față de Dumnezeul adevărat, care a durat din cei 40 de ani de domnie, mai mult de 20 de ani, cât a ținut zidirea Templului, și,
· Perioada căderii treptate în fața credinței idolatre a soțiilor lui. Credința aceasta o face și poporul.[18]
4. Profeţii Vechiului Testament
În Vechiul Testament profeţii, în urma scrierii lor şi a lucrării, au fost categorisiţi în:
· Profeţi mari
· Profeţi mici
4.1.Slujba profeţilor
În sensul biblic adevărat, profet este cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu. Aceşti oameni au fost ridicaţi de El în perioade de păcat şi declin, pentru a-i condamna pe oameni pentru păcatele lor şi pentru a pre-zice judecata lui Dumnezeu ce se va abate, dacă nu se vor pocăi.
În Vechiul Testament perioada profetică a început în timpul lui Samuel (prin anul 1100 T.Cr.), când preoţia intrase în declin. Profeţii şi-au continuat slujba până la finele istoriei Vechiului Testament (prin anul 400 T.Cr.), perioadă care a cuprins şi revenirea din captivitate şi rezidirea Ierusalimului şi a templului.
Dar profeţii Vechiului Testament care au lăsat în urma lor scrieri nu au aparut decât în perioada scindării regatului (circa 930 T.Cr.). Astfel, ei se împletesc cu evenimentele consemnate la 1 şi 2 Regi precum şi la 1 şi 2 Cronici, ajungând până la Ezra si Neemia.[19]
4.2. Temele abordate de profeţi
Temele abordate de profeţii din Vechiul Testament s-ar putea rezumaîn felul următor:
· Sfinţenia lui Dumnezeu.
· Păcatul şi eşecul poporului ales al lui Dumnezeu.
· Chemarea la pocăinţă.
· Judecata lui Dumnezeu ce avea să se abată peste israeliţi dacă nu se pocăiau.
· Judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor din jur.
· Revenirea din captivitate a unei părţi din naţiunea Israel.
· Venirea lui Mesia şi respingerea Sa.
· Venirea lui Mesia cu mare putere şi slavă.
· Restaurarea poporului ales al lui Dumnezeu.
5. Concluzii
În Vechiul Testament Dumnezeu a avut o dorinţă arzătoare de a comunica cu poporul Israel. În începutul epistolei către Evrei este descris acest lucru astfel: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu...”.
Preoții și profeții Vechiului Testament au avut un rol foarte semnificativ(important) în a transmite mesajul din partea lui Dumnezeu poporului. Totodată, în perioada monarhiei, Dumnezeu s-a folosit de profeți în a Se face cunoscut și a face cunoscut planul Său cu privire la popor sau la împărați.
[1] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de aur, 2002), p. 25.
[2] Ibid, pp. 25-26.
[3] Vezi Ervin N. Hershberger, Văzându-L pe Domnul Isus Hristos în Cortul Întâlnirii(Ohio: Christian Aid Ministries, 2002), p. 8.
[4] Vezi Ion Stoian, Dicționar Religios (București:Edit. Garamond, 1992), p. 15.
[5] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2001), p. 85.
[6] Pentru mai multe detalii cu privire la îmbrăcămintea preoțească vezi Vasile Talpoș, Studiu Introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament (București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999), pp. 114-116.
[8] Vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 240-241.
[9] Vezi Alfred Hârlăoanu, Istoria Biblică (București: Academia Internațională Pentru Studiul Religiilor Lumii, 1995), p. 100.
[12] Pentru a vedea în ce circumstanțe și de ce Dumnezeu refuză să răspundă pozitiv la unele din cererile noastre la adresa Lui vezi Charles R. Swindoll, David, omul pasiunii și al destinului (București: Edit. Stephanus, 2005), pp. 163-173.
[13] Henrietta C. Mears, What the Bible is all about (Mineapolis: World Wide Publications, 1996) , p. 127.
[14] Vezi Iosif Țon, Oameni mari ai Vechiului Testament (Oradea: Edit. Cartea Creștină, 2004), pp. 292 – 296.
[15] Pentru mai multe detalii vezi Gareth Crossley, Vechiul Testament Explicat și Aplicat (Oradea: Edit. Făclia, 2008), pp. 273-275.
[18] Ioan Truța, Istoria Sfintelor Scripturi-Vol. I (București: Editura Comunităților Creștine Baptiste din Republica Socialistă România, 1981), p. 373.
[19] Vezi William MacDonald, Comentariul Biblic al Credinciosului (Oradea: Edit. Lampadarul de Aur, 2002 ), p. 845.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu