Plantarea de biserici indigene - Charles Brock

Cartea Plantarea de biserici indigene – Un itinerar practic, scrisă de către Charles Brock este o carte cât se poate de eficientă pentru plantatorii de biserici indigene. De ce spun aceasta? O să observați în cele ce urmează. Este demn de menționat faptul că numai Duhul Sfânt poate să împuternicească semănătorul și să-l atragă pe cel pierdut. Numai El îi poate face pe oameni să înseteze și apoi să le astâmpere setea prin mărețul Hristos, ca Mântuitor și Domn în viața păcătosului eliberat. Autorul în începutul cărții redă felul în care l-a chemat Dumnezeu la această slujire, iar la sfârșitul acestei prezentări a chemării sale prezintă importanța chemării la slujire a lui Dumnezeu și felul în care Dumnezeu face chemarea. De acemenea, plantatorul de biserici trebuie să aibă o motivație corectă, biblică, autentică pentru slujirea pe care o face în via Domnului.
Cele patru elemente esențiale pentru toți plantatorii de biserici pe care le prezintă autorul, sunt acestea: Duhul, Sămânța, Semănătorul, Solul. De asemenea, autorul ne avertizează de imposibilitatea plantării unei biserici noutestamentare dacă unul din aceste elemente dispare. De aceea este foarte important să se țină cont de cele patru elemente esențiale pentru plantarea de biserici prezentate mai sus. În continuare, autorul prezintă fiecare element într-un mod cât se poate de coerent și detaliat, nelăsând loc vreunei nelămuriri. De asemenea, este de o importanță majoră să știm cine poate planta biserici. Este o mare greșeală să credem că doar cei care fac școli biblice, care obțin diplome, titluri, sunt cei competenți să planteze biserici indigene. Autorul prezintă într-un mod cât se poate de minunat faptul că nu trebuie să ai o diplomă pentru a fi plantator de biserici. Înainte ca plantatorul de biserici să înceapă această lucrare trebuie să știe foarte bine ce este o biserică. Autorul răspunde acestei întrebări prin lucruri simple și concrete, apoi prezintă puțin biserica, ca și trup al lui Hristos.
Autorul nu se rezumă doar la a prezenta ce este biserica, ci mai mult decât atât, el vorbește și despre stilul de viață al plantatorului de biserici. Plantatorul de biserici trebuie să învețe limba și trebuie să știe care este responsabilitatea sa primordială și să se concentreze pe înfăptuirea acesteia. De asemenea plantatorul de biserici trebuie să își cunoască obiectivele înainte de a începe să planteze biserici. Autorul spune că: „Cine nu-și cunoaște obiectivele are siguranța orbului în mers.” Prin această afirmație se poate observa cu ușurință nevoia pe care o are plantatorul de biserici să își cunoască foarte bine parametrii și să își determine, de asemenea, obiectivele. De asemenea, înainte de a începe să plantezi o biserică indigenă, este imperios necesar să cunoști ce este o biserică indigenă. Autorul prezintă foarte simplu caracteristicile unei biserici indigene prin prefixul „auto”. El spune că există cel puțin cinci „auto” în plantarea de biserici indigene, și anume: autoguvernarea, autofinanțarea, autoînvățarea, autoexprimarea(se exprimă singură) și autopropagarea. După ce plantatorul de biserici își fixează bine în minte toate aceste lucruri, el trebuie să treacă la următorul pas, și anume la găsirea unui loc pentru plantarea unei biserici indigene. Și aici, așa cum ne-a obișnuit până acum, autorul dă o mulțime de sfaturi simple, practice, dar în același timp foarte utile pentru plantatorul de biserici indigene. Tocmai de aceea el trebuie să ia aminte la acestea.
În continuarea cărții, autorul prezintă locul unde plantatorul de biserici indigene ar putea începe studiul biblic în zona unde va dori să planteze o astfel de biserică. Un lucru pe care aș vrea să il menționez în această privință, printre multe altele pe care autorul le consemnează în cartea de față, este reproductibilitatea. Pe acest lucru și autorul insistă într-un mod accentuat, datorită faptului că reproductibilitatea este foarte necesară în plantarea de biserici indigene. În ce constă aceasta? Plantatorul de biserici indigene trebuie să nu se complice în ceea ce face. El treuie să fie cât se poate de simplu și de natural în ceea ce face. De asemenea, trebuie să fie consecvent și să se gândească la faptul că după ce plantează biserica va trebui să lase persoane care să fie responsabile de ea. De aceea el trebuie să ia în calcul reproductibilitatea. El treuie să știe că oamenii care vin la studiul pe care îl face vor da înapoi dacă vor vedea că el este prea sofisticat. De aceea, chiar și în rugăciunea de început plantatorul de biserici indigene trebuie să fie foarte simplu. Această rugăciune trebuie să fie alcătuită dintr-o frază cât se poate de scurtă. Desigur, autorul oferă mai multe detalii, recomandări, sfaturi cu privire la reproductibilitate. De asemenea, autorul oferă o soluție plantatorului de biserici dacă acesta se află într-o zonă care este cu puțină deschidere sau chiar deloc. El trebuie să analizeze mesagerul, mesajul, metodologia folosită și ținta. De asemenea el poate oferi invitații pentru a face publică lucrarea sa de studiu, chiar și autorităților locale. Este de un real folos ca plantatorul de biserici să știe care este faza premergătoare mântuirii, iar mai apoi să aibă clar în minte termenul de mântuire și, mai mult decât atât, trebuie să știe că mântuirea celor din zona unde vrea să planteze o biserică indigenă, au nevoie în primul rând de mântuire. De aceea autorul afirmă faptul că mântuirea oamenilor trebuie să fie primul obiectiv al plantatorului de biserici.
Autorul nu se oprește aici, ci dă chiar sfaturile din cele mai detaliate de care are nevoie plantatorul de biserici indigene pentru a fi de un real folos in slujirea lui Hristos, slujire la care a fost chemat. Capitolul 21 al cărții este necesar fiecărui plantator de biserici indigene. Eu cred că este tot ceea ce își dorește plantatorul de biserici să știe despre ceea ce trebuie să facă. El trebuie să înceapă studiu biblic. Autorul prezintă recomandări cât se poate de practice și de eficiente cu privire la acest lucru. Pentru că trebuie ca lucrarea de față să fie limitată, va trebui să trec mai departe, chiar dacă m-aș fi bucurat să mai zăbovesc puțin mai mult pe acest subiect, pentru că este foarte important. După ce studiul biblic, care conține șapte lecții, se încheie, plantatorul de biserici ar trebui să aibă deja oameni mântuiți, oameni născuți din nou. Au fost născuți din nou, ce urmează? Urmează nașterea unei biserici. Ce urmează după naștere? După nașterea bisericii urmează dezvoltare, formarea conducerii și primirea de noi membrii în biserică. Desigur că autorul nu redă pur și simplu aceste lucruri, ci insistă asupra fiecărui aspect pentru a putea fi înțeles într-un mod cât se poate de clar și să fie cât de ușor de aplicat(în sensul să nu existe confuzie). De asemenea biserica nou născută are datoria să aducă și pe alții la Hristos.
Impactul cărții asupra mea...
Aceasta ar fi pe scurt ceea ce conține cartea de față. Desigur, după cum am mai spus și mai devreme, locul alocat unei astfel de lucrări nu este suficient pentru a prezenta mai pe larg cartea aceasta, dar sper ca în ceea ce s-a scris până acum, să fi prezentat cartea într-un mod cât se poate de simplu, dar eficient. În continuarea lucrării de față aș vrea să vorbesc despre impactul pe care cartea de față l-a avut asupra mea. Ar fi nepotrivit să spun că nu m-a influențat deloc și că nu mi-a plăcut această carte. De fapt, aceasta ar fi o minciună. Trebuie să recunosc că am fost cam sceptic cu privire la conținutul acestei cărți, deoarece în începutul acesteia autorul vorbea foarte mult despre el și realizările sale. Dar, în timpul în care parcurgeam lectura cărții mi-am dat seama că scopul pentru care autorul a prezentat lucrarea sa nu a fost pentru a se lăuda, ci pentru a-l convinge pe cititor, care este un posibil plantator de biserici indigene, de faptul că are experiență în acest domeniu, că nu îi este străin și că poate da sfaturi foarte utile unei astfel de lucrări. Ce-i drept, cartea este o carte de referință în plantarea de biserici indigene, deoarece conține numai sfaturi practice și avertizări cu privire la această lucrare. Un lucru care m-a impresionat, din această carte, constă în faptul că noi credem că o biserică este automat formată din anumite lucruri – cum ar fi cor, cărți de cântări, pian, amvon/bănci, statut, oamenii căii, păstor plătit, stație de amplificare, orgă electronică, diaconi, școală duminicală și așa mai departe – când de fapt o biserică poate funcționa și să fie o biserică adevărată biserică și dacă nu are aceste lucruri.
Un alt lucru care m-a impresionat și care a avut impact asupra mea, asupra vieții mele(de fapt lucrul care a avut cel mai mare impact din această carte asupra mea), se găsește în capitolul 29. Privitor la ceea ce Domnul Isus spune despre farisei în Matei 23, autorul scoate la iveală un adevăr dureros, dar cât se poate de adevărat. Autorul spune că: „Este greșit să-l numești pe un conducător religios, părinte, reverend, episcop, cardinal, păstor sau să-i dai orice alt titlu, preamărind un om în mod nejustificat. Omul nu trebuie proslăvit. Numai Hristos este vrednic de laudele noastre. Aceasta nu înseamnă că nu-i respectăm pe conducătorii religioși. Se cuvine să îi respectăm la fel ca și pe orice alt frate sau orice altă soră în credință. Oamenii care cer respect și o recunoaștere specială sunt de compătimit. Duhul lor nu este același cu al lui Hristos. Lucrarea păstorului este o sarcină dată de Dumnezeu, iar credincioșii trebuie să recunoască faptul că Dumnezeu a chemat pe anumiți oameni să facă lucrarea de păstor. Nu trebuie să minimalizăm această lucrare, însă păstorul nu trebuie să fie înălțat deasupra membrilor bisericii prin folosirea unor titluri."
O, de câte ori am apelat la astfel de titluri care gâdilă firea, care fac plăcere firii și, automat, dau naștere mândriei. Nu cumva este o tradiție împământenită în Biserica de azi, dar care este cu totul greșită? Unde este gloria lui Hristos? Oare nu cumva încercăm să furăm din gloria lui Hristos și să o atribuim(poate într-un mod involuntar) unor slujitori ai Săi?

În încheiere...

Dacă urmăm Biblia, vom ignora piedestalele religioase făcute de oameni și nu vom folosi titluri religioase. Ierarhiile nu-și au locul în religia creștină a Noului Testament. Asemenea ierarhii au apărut când conducătorii religioși au cerut poziții înalte, de preamărire, care duc la puteri necontrolate și la acumularea de bunăstare pe seama oamenilor de rând. Este o bucurie să vezi un om matur spiritual, un om pus deoparte, chemat la îndatoriri pastorale, însă destul de smerit ca să nu ceară o recunoaștere specială. Un astfel de om este cu adevărat liber în Hristos.